EPISODUL 1. POEZIE 1

1.1 De ce scriu

Scriu pentru că îmi place, scriu ca să am o ocupaţie după ieşirea la pensie. Flaubert a spus: A scrie este un fel de a trăi. Parafrazându-l pe scriitorul francez, aş putea spune că, pentru mine, a scrie este un mod de a supravieţui. Sunt un om care a muncit toată viaţa, un om care şi-a dorit tot timpul să fie folositor. Am simţit nevoia să procedez la fel şi după pensionare. Sper ca scrisul meu să folosească cuiva.

1.2 Antecedentele mele literare

Îmi amintesc că, pe când aveam 11 ani şi eram elev în clasa a II-a primară, tatăl meu şi, în acelaşi timp, învăţătorul meu, m-a lăudat pentru o compunere literară, temă pentru acasă. A urmat apoi, o lungă perioadă de timp, în care preocupările mele literare s-au limitat la lecturi şi, cel mult, scrisori.

În 1982, am început să scriu „Cronică de familie”, de fapt o autobiografie împletită cu informaţii despre ceilalţi membri ai familiei. Această încercare literară a rămas în ciornă, ea a umplut aproape două caiete, de 300 pagini fiecare, pe care le păstrez.

Păstrez, datând tot din anii ’80, şi un caiet, de aceiaşi mărime, plin cu poezii originale. În anul 1985 am fost cuprins de o febră a versificaţiei. Simţeam o nevoie aproape permanentă să scriu versuri. Ea s-a prelungit şi în anul 1986, apoi s-a atenuat treptat şi din 1988 n-am mai scris versuri. Ce fel de versuri am scris? Versuri de toate felurile, unele foarte proaste , altele proaste şi câteva mai bunicele. Trei din această ultimă categorie mi-au fost şi publicate în revista „Columna” din Târgu Jiu, sub pseudonimul V.A. Iosif (o anagramare a numelui meu complet: Vanca Artemiu Iosif).

De ce am scris poezie sau, mai bine zis, de ce am continuat să scriu, de ce m-am încăpăţânat să umplu un caiet cu poezie mediocră sau submediocră? Deoarece mi-a plăcut, este răspunsul, pentru că m-am simţit bine scriind, pentru că am avut prilejul să cresc în ochii mei atunci când am făcut primele versuri să rimeze, performanţă pe care, până atunci, nu credeam că o voi reuşi vreodată. Din motivul acesta îmi iubesc foarte mult versurile, aşa cum sunt ele.

Vreau să insist puţin asupra stării de graţie în care consider că am fost în acea perioadă. Mă simţeam extraordinar! Umblam cu capul prin nori şi versificam în gând. La Eforie Sud, acolo unde am scris prima din poeziile pe care le redau mai jos, o exasperasem în asemenea hal pe soţia mea, încât era gata să mă lase singur acolo şi să se întoarcă acasă.

La Eforie
tablou estival

Sub balconul meu,
Freamătă zarea;
Stând în şezlong,
Examinez marea.

La orizont, departe,
Fără motoare,
Stau nemişcate
Şapte vapoare.

Pe digul cel mare
În formă de te,
Se prăjesc la soare
Femei tinere.

Cu undiţa-n apă,
Pe stabilopozi,
Pescarii aşteaptă
Prada cu solzi.

În apa mică
De lângă mal,
Văd o bunică
Pe umeri cu-n şal.

Caută scoici,
Peste apă aplecată,
Şi le depune pe rând
Într-o găleată

Cu aripile nemişcate,
În zbor planat,
Mai mulţi pescăruşi
Zboară rotat.

Ca nişte săgeţi
Micuţe, cochete,
Zboară lăstunii,
Căutând insecte.

Într-un plop înalt
Cu frunze tremurânde,
Fac mare hărmălaie
Vrăbii flămânde.

De pe faleză,
Adus de vânt,
Ajunge la mine
Un parfum plăcut.

În acest decor,
Descris cu stângăcie,
Îmi petrec vacanţa
Aici la Eforie.

Eforie Sud 24.07.1985

Genetica şi izmenele

Aflu de la d-na Vanca,
Profesoară de biologie,
Multe despre craca
Pe care stă cu străşnicie
Şi care se ocupă
De materia vie.
Aflu de-astă dată
Că-n Japonia, un savant
Cromozomul X de Y
L-a separat
Şi că ar fi putut face,
N-am înţeles cum,
Prin complicate mijloace
Să se nască de-acum
Numai bărbaţi,
Deştepţi şi puternici,
Frumoşi şi rasaţi.
De ce n-a făcut asta?
E simplu,
Ne spune doamna Vanca:
Fără femeia cuplu,
Cine i-ar fi spăla
Acelui japonez
Izmenele de rahat?

Tâtgu Jiu 30.03. 1986

      Bucurie
- pe un fond amar –

Stăm la coadă la pâine,
Carne nu este,
Salam nu mai vine,
Brânza-i poveste.

Nu este benzină,
Mâncăm urzici şi spanac,
Trăim din chenzină-n chenzină.
Suntem în copac!

Viaţa-i un chin
În socialism.
Suntem plini de venin,
Dar răbdăm cu stoicism.

Pe acest fond nemernic,
Peste blestemul soartei,
A strălucit puternic
„Steaua” armatei.

Fotbaliştii ieniceri,
Echipa bucureşteană,
S-a calificat ieri
Într-o finală europeană.

Au jucat magnific,
N-au stat un pic în loc.
Mi-e greu să calific
Splendidul lor joc.

Pentru satisfacţia produsă,
Pentru bucuria pură,
Pentru fericirea adusă,
Îi îmbrăţişez cu căldură.
Târgu Jiu 17.04.1986

Sunt conştient de stilul naiv în care am scris poeziile de mai sus. Îmi dau seama că sunt nişte poezii uşurele. Cred însă, că am reuşit să transmit ceea ce voiam, nu cred însă că am reuşit şi emoţiile care m-au stăpânit atunci când am scris prima şi a treia poezie. Nu mă consider un disident, dar poezia „Bucurie” nu-i singura în care „mă dau” la socialism. N-aş fi avut, bineînţeles, curajul s-o fac publică.

În episodul următor veţi putea vedea cum a evoluat lirica mea.