ARTĂ

 

Marc și Serge

Este vorba de piesa de teatru cu același nume a franțuzoaicei Yasmine Reza, care se joacă la Teatrul Bulandra și a cărei vizionare m-a încântat nu numai pe mine, ci și pe ceilalți spectatori care au văzut spectacolul împreună cu mine. De ce? Pentru că piesa are tot cei trebuie ca să placă: este bine scrisă, este în egală măsură amuzantă și moralizatoare, este excelent interpretată, nu este prea lungă.

Despre ce-i vorba în piesă? Despre artă și prietenie. Despre ce fel de artă? Despre pictura abstractă, constând în tablouri care nu spun absolut nimic, cu care unii pictori, care și-au creat deja un nume, vor să epateze și pe care snobii, de care nu duce lipsă nici o societate, sunt dispuși să dea o mulțime de bani și în fața cărora alții sunt în stare să se estazieze deși nu văd și nu înțeleg nimic. Despre ce fel de prietenie? Despre cea care pare solidă și de nezdruncinat până când niște evenimente, aparent neînsemnate, scot la iveală fisuri adânci, care o zdruncină serios, dar nu o dărâmă.

Piesa are doar trei eroi: un medic, un inginer și un comerciant (probabil economist). Medicul este persoana snoabă care achiziționează un tablou care stârnește controverse, inginerul este persoana cu bun simț care spune despre tablou că nu este altceva decât un ”căcat”, iar comerciantul este cel care se extaziază în fața acestui tablou fie ca să nu pice de prost, fie ca să-i facă plăcere celui care l-a cumpărat. Cei trei sunt prieteni sau, mai bine zis, au fost prieteni până la apariția tabloului. Discuțiile în jurul tabloului sunt amuzante într-o primă fază, devin apoi violente și degenerează, în cele din urmă, în bătaie. Se părea că prietenia celor trei s-a spulberat definitiv și iremediabil. Ei bine, nu s-a întâmplat asta. Cei trei își revin, doctorul își sacrifică tabloul pe altarul prieteniei, permițându-le celorlalți doi să-l mâzgălească, comerciantul, deficitar la capitolul personalitate, împrumută punctul inițial de vedere al inginerului, care adoptă, în final, poziția împăciuitoristă conform căreia și în fața unei pânze albe, așa cum arăta tabloul cumpărat de prietenul lui, poți să-ți imaginezi că vezi imagini sau culori.

După fiecare spectacol de teatru pe care îl văd, fie înainte de a-mi scrie cronica, fie după aceea, sunt curios să cunosc și impresiile altora. Citesc cronici apărute pe Internet sau cronici din revista ”Teatru”, dar nu mă las influențat de ele. Am citit și de data asta, cronicile din revista ”Teatru”, printre care și cea a lui Adrian Mihalache intitulată ”Pătrat alb pe fond alb”. Am reținut următoarea afirmație a acestuia: Avem de-a face cu trei prieteni, aparținând, cu toții, clasei mijlocii, dar cu mici diferențe de statut social. Serge este medic, are o profesie liberală, asociată, îndeobște, cu un nivel cultural ridicat, în timp ce Marc, ca inginer, și Yvan, ca manager, aparțin, ca amploiați, unor organizații profesionale care, prin tradiție, nu se bucură de mare prestigiu intelectual. Din păcate aceasta este percepția despre inginerii și, poate, acesta este și adevărul, în ceea ce-i privește. Îmi amintesc de răutatea care circula înainte de Revoluție, conform căreia numărul inginerilor din România a depășit numărul intelectualilor! În piesa de față, inginerul, așa cum a fost creionat de autoare, este persoana care-i domină pe ceilalți doi mai ales la capitolul judecată și bun simț. Compensează asta nivelul lui cultural scăzut? Din punct de vedere practic, al vieții de zi cu zi, da. Ce folos că-l citeși pe Seneca, așa cum făcea Serge, dacă dai un car de bani (35.000 Euro) pe un ”căcat”?, o să zică orice inginer. Ce folos că le judeci pe toate le rece, așa cum trebuie, dacă nu vezi lumea mai departe de vârful nasului?, o să-i răspundă un medic.

Cred că este o greșeală să-i caracterizezi din punct de vedere intelectual, cultural, comportamental pe oameni, funcție de profesia lor. Dacă ar fi să ne luăm după cum sunt percepuți de români sau după bancurile care circulă pe seama lor, toți inginerii sunt prozaici, doctorii sunt șpăgari, economiștii sunt superficiali, juriștii sunt necinstiți, politicienii sunt demagogi, deputații sunt chiulangii, profesorii sunt oropsiți etc. Ori, mai sunt și excepții.

Să revin la piesa de pe scena Teatrului Bulandra. Rolurile celor trei personaje ale ei au fost interpretate de către Vlad Zamfirescu (inginerul), Serban Pavlu (medicul) și Gheorghe Ifrim (managerul). Așa cum am mai spus, toți trei actorii au fost buni în rolurile lor, dar Vlad Zamfirescu m-a entuziasmat, pur și simplu. L-am văzut, până acum în multe roluri, dar în nici unul nu mi-a plăcut atât de mult. Regia este semnată de Cristian Juncu, iar scenografia, nu prea inspirată, de Cosmin Ardeleanu.

  Yvan