Am participat, în luna martie, anul acesta, la dezbaterile Caiete Silvane, revistă de cultură a județului Sălaj, organizate cu prilejul zilelor acestei publicații, cu comunicarea de mai jos, pe tema dată: ”Viața în artă și arta în viață”. Am profitat și de acest prilej pentru a aduce un omagiu satului meu natal. Comunicarea a fost publicată în numărul din luna aceasta al revistei.
VIAȚA ÎN ARTĂ ȘI ARTA ÎN VIAȚA UNUI SAT SĂLĂJEAN
Arta este indisolubil legată de frumos: frumosul în vorbă, frumosul în imagini, frumosul în obiecte. Frumosul a făcut parte din viața de zi cu zi a țăranului român.
Dacă ne referim la vorbă, nimeni n-a reușit să o întoarcă, s-o potrivească, s-o rostească mai frumos decât omul de la țară. Am în față un număr de 71 de strigături la joc și un număr de 6o strigături la nuntă culese din Bănișor, satul meu natal. Din cele mai multe răzbate puternic dragostea de viață, plăcerea cu care cei ce le rosteau își trăiau clipa. Unele sunt pline de umor, altele se constitue într-o satiră mușcătoare la adresa leneșilor, bețivilor, urâților sau acelora prea nealcoși. În strigăturile de la nuntă găsim, în plus, regretul mirilor că se despart de părinți și de feciorie, jalea celor care pleacă în alte sate, împunsături la adresa părinților hrăpăreți și a soacrelor afurisite. În folclorul bănișorean, mai găsim cântece de dor, de război sau de dragoste, o varintă a colindei Fata de maior , frumoasa baladă haiducească În pădurea Banului, descântece, ghicitori, povești. Toate sunt inspirate din viața țăranilor noștri și pun în evidență frumusețea graiului sălăjean, inteligența și talentul lor de versificatori sau povestitori.
Bănișorenii au desenat, cu acul și ața colorată sau cu războiul de țesut, motive decorative pe obiectele lor de îmbrăcăminte sau pe pânzeturile lor și mai puțin cu alte instrumente, pe alt fel de suporturi. Totuși, merită să menționez că, în anul 1758, diacul Filip de la noi din sat a copiat, cu litere chirilice, o Cazanie pentru morți, al cărei text l-a împodobit cu frumoase frontispicii și letrine. În cartea, care se află acum la Biblioteca Academiei Române din București, diacul a înserat și o poezie intitulată Versu frumos de lume. Din păcate, nici un specialist nu s-a învrednicit, până acum, să o deslușească. Aș mai adăuga și faptul că începând de la 1824, există matricola bisericii din Bănișor unde sunt înregistrate venirile pe lume, plecările de pe lume și cununiile bănișorenilor. Demnă de remarcat în această matricolă este caligrafia artistică foarte frumoasă, cu care unii din preoți și-au făcut înscrisurile.
Obiectele sunt cele mai numeroase îndeletniciri de artă din viața consătenilor mei. Așa cum se întâmplă cu toată lumea, ei au dorit, în măsura posibilităților, să se înconjoare numai de frumos. Au început cu obiectele de îmbrăcăminte și au continuat cu pieptănăturile fetelor, cu fețele de pernă, cu blidele din care mâncau, cu ștergarele, cu icoanele la care se închinau, cu casele în care locuiau și cu mobilierul din ele, cu bisericile și răstignirile.
Până în anii ’50, bănișorenii se îmbrăcau , aproape în totalitate, cu obiecte confecționate în casă. Portrul femeiesc din sat, în care predomina albul, este în măsură să ne smulgă și acum, exclamații de admirație. Spăcelele cu sponci și șir peste cot, zadiile cu două rânduri de bucuri colorați, poalele cu primă, pieptarele ornamentate cu o cusătură îndesată, mărgelele de la gât, pieptănătura cu tici și murunele făceau ca fetele de la țară, îmbrăcate de sărbătoare, să arate ca niște prințese. Portul bărbătesc era mult mai sobru. De remarcat, la feciori, erau cămeșile cu pumnari și șire bătucite, pieptarele și clopurile de păr cu pene de păun sau struț
Camerele în care locuiau bănișorenii, în special cea de la uliță, erau foarte frumos împodobite. Pe paturi erau așezate perini ale căror fețe erau decorate, la unul din capete, cu benzi din șiruri colorate executate în războiul de țesut, pe pereți erau icoane pe sticlă aduse de la Nicula și blide pictate aduse din târguri. Icoanele, blidele, oglinzile și ferestrele erau împodobite cu ștergare ornamentale. Ca o piesă de mobilier specială, undeva în cameră, se afla o ladă de zestre, frumos ornamentată, făcută la Tusa sau Preoteasa.
Bisericile de lemn din județul nostru reprezintă o culme a creației artistice și arhitectonice a locuitorilor acestor meleaguri. Despre biserica de lemn din Bănișor se spune că a fost una din cele mai vechi biserici din Sălaj. Ea a fost demolată în 1897, după construcția actualei biserici din piatră. Din fericire, avem o descriere a ei făcută de Ferenc Fetzer, profesor la Gimnaziul Minorit din Șimleul Silvaniei și publicată într-o revistă din Budapesta. Biserica a fost făcută din lemn de stejar, acoperișul era înalt, cu pante repezi, învelit cu șindrilă. Turnul avea o bază patrulateră și era deschisă pe toate laturile, iar deasupra ei se afla un coif înalt. În biserică se intra pe o ușă laterală. Ancadramentul ei era frumos ornamentat cu rozete și trei funii împletite, paralele, bine reliefate (am citat din descrierea originală). Nu avem nici o informație de cum arăta biserica în interior. Este de presupus că era frumos pictată, ca toate bisericile din lemn din județ care s-au păstrat până în zilele noastre.
La intrările în sat, la răscrucile de drumuri și în cimitir se aflau răstingniri din lemn cu câte un Hristos din tinichea pe fiecare. Ele nu erau niște realizări artistice extraordinare, deci nu din acest motiv le citez. Menirea lor era să pună satul și oamenii lui sub protecția proniei cerești și să te îmbie să-ți faci semnul crucii de câte ori treci prin dreptul lor. Personal nu pot să-mi imaginez vechiul Bănișor fără ele și am insistat ca cele două, rămase în viață, să fie protejate.
În anii copilăriei mele, majoritatea caselor din sat erau făcute din lemn și acoperite cu paie. Nu era nimic spectaculos în construcția lor. Te impresiona, totuși, albul imaculat al pereților exteriori, mușcatele din ferestre și ambianța lor plăcută. Începuseră să se facă și case din pământ bătut acoperite cu țiglă și existau și câteva construcții mai deosebite, care au dispărut din păcate. Dintre ele amintesc casa notarului - un veritabil conac ardelenesc -, vechea casă parohială, casa Șimon și casele evreilor. Odată cu dispariția lor, a dispărut nu numai ceva din imaginea vechiului Bănișor, dar au dispărut niște mărturii de arhitectură veche de pe aceste meleaguri. Păcat!
Din Bănișor nu lipsesc nici monumentele, menite să ne amintească de oameni și de evenimente, dar și să înfrumusețeze satul. Primul ridicat în sat și cel mai impunător și frumos este cel în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial. El datează din 1936, este opera sculptorului Ludovic Luca și a fost realizat în Atelierul de Sculptorie și Cioplitorie în Piatră din Șimleul Silvaniei. Monumentul este amplasat chiar în centrul satului și a devenit o emblemă a lui. Din păcate, în perioada în care Ardealul de Nord a fost cedat maghiarilor, de pe el au fost răzuite câteva basoreliefuri, care li s-au părut prea românești autorităților de atunci.
După 1950, bănișorenii au început să-și cumpere obiecte de îmbrăcăminte de-a gata, de la oraș. Treptat, au dispărut culturile de cânepă, furcile de tors și războaiele de țesut și odată cu ele arta cusutului. Locul danțului l-au luat discotecile, locul blidelor pictate și al ștergarelor care împodobeau pereții caselor, l-au luat niște tablouril și tapițerii de un gust îndoielnic.
E adevărat și că locul lămpilor cu gaz l-au luat becurile elctrice, locul caselor acoperite cu paie, casele moderne - care seamănă tot mai mult a vile -, iar locul ulițelor noroioase, străzile pietruite sau asfaltate. Biserica din sat a fost repictată, turnul cel vechi modificat, iar în curtea ei s-a construit un frumos altar în aer liber și s-a amplasat o troiță. S-a constuit o școală nouă și noi sedii pentru primărie, dispensar și poliție. În centrul satului a apărut un loc de joacă pentru copii. Prin urmare, satul nu stă pe loc, evoluează și se menține frumos. Păcat însă că nu reușește să păstreze mai mult și din vechea lui înfățișare, ceea ce i-ar întregi farmecul și l-ar face mai interesant și mai atractiv.
Din când în când în sat se organizează expoziții cu vechi obiecte casnice și de îmbrăcăminte. Păcat că întârzâie amenajarea unui muzeu etnografic.
Din când în când pe scena căminului cultural se mai pot vedea frumoasele costume populare locale și vechile dansuri. Tot acolo se mai aud vechile strigături la joc și vechile cântece populare. Ansamblul de dansuri Bănișorul a reușit să facă o frumoasă propagandă dansului și costumului popular local, în județ și în afara lui. Păcat că s-a desființat.
Artiștii populari au dispărut din viața satului, iar odată cu ei s-a diminuat și bunul gust artistic. Locul frumoaselor obiecte de artă populară este luat, în măsură din ce în ce mai mare, de ”produse artistice” aduse de la oraș, de cele mai multe ori kitch-uri veritabile.
Din păcate, ce a trecut e bun trecut. Nu putem să restaurăm satul străvechi și nici nu este necesar s-o facem. Acum, satul arată bine și viața locuitorilor lui - din ce în ce mai puțin țărani - este mai ușoară. Ceea ce ar trebui să facem, este să reînviem bunul gust artistic al locuitorilor satelor noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu