Am mărturisit şi cu o altă ocazie, că nu sunt un meloman. Nu-mi fac din asta un titlu de merit, ci, mai degrabă, îmi recunosc un handicap: acela de-a fi afon. Mi se întâmplă , totuşi, să ajung, din când în când, la Operă sau la Ateneu. Aşa se face că,duminică 3 aprilie 2011 am audiat la Ateneul Român un concert simfonic susţinut de Orchestra Inginerilor, care și-a aniversat 55 de ani de activitate artistică
Orchestra, dirijată de inginerul Andrei Iliescu, a interpretat Suita Peer Gynt de Eduard Grieg, solistă Geanina Munteanu (cântecul lui Solveig) și Concertul pentru pian și orchestră, nr.21, în Do major, de W.A. Mozart, solistă Maria Haiduc. Aş mai dori să spun că concertul s-a bucurat de succes, că spectatorii au aplaudat îndelung (de câteva ori şi atunci când nu era cazul), că au fost câteva bisuri şi că, la sfârşit, dirijorul şi membrii orchestrei au primit o mulţime de flori.
Pentru cei interesaţi de ingineri, vreau să vă spun că orchestra a fost înfiinţată în anul 1956 de către prof. dr. Petru Ghenghea, inginer electro-mecanic, absolvent şi a Conservatorului din Bucurelti, sub auspiciile Institutului de Căi Ferate din Bucureşti; este compusă din 80 de ingineri de cele mai diverse specialităţi: mecanici, constructori, chimişti, electricieni etc.; are în repertoriu peste 130 de piese muzicale; a dat până acum peste 500 de concerte în ţară şi în străinătate ; Dirijorul actual al orchestrei, Andrei Iliescu, are 54 de ani, este inginer de automatist, absolvent şi a Conservatorului din Bucureşti.; în prezent, orchestra poartă numele celui care a înfiinţat-o.
În anul 2005, orchestra, însoţită şi de Petru Ghenghea, atunci în vârstă de 92 de ani, a participat, în SUA, la aniversarea a 125 de ani a Institutului Tehnologic Stevens, membru al Asociaţiei Inginerilor Mecanici din SUA (ASME), bucurându-se de un succes deosebit.
Orchestra inginerilor pe scena Ateneului Român din București
3 comentarii:
Incomplect!
Domnule anonim,
Nu mi-am propus sa scriu un articol exhaustiv despre Orchestra inginerilor. Faceți-o Dvs și îl voi posta cu plăcere pe blog.
Numai bine!
Anonimul s-a dovedit a fi Alexandru Blaga. Mi-a dat un telefon și mi-a atras atenția că din programul orchestrei din ziua de 3.04.201, anunțat de mine, lipsește Simfonia ”Jupiter”, în Do major de W.A.Mozart. Are dreptate. Imi cer scuze pentru omisiune.
Trimiteți un comentariu