CURIOZITĂȚI SĂLĂJENE

Györfi-Deak György

Este vorba de cartea cu acelaşi titlu al scriitorului Györfi-Deak György, apărută în Editura Caiete Silvane, lansată la Jibou, cu prilejul Zilelor Caiete Silvane.

Două curiozităţi sunt legate de autor: prima, scriitorul este de origine maghiară şi-a scris cartea în limba română, dar nu într-o română oarecare, ci în una foarte bună; a doua, relatează şi despre români şi despre unguri şi reuşeşte să fie aproape imparţial, căci, între noi fie vorba, e greu să fii complet imparţial! Tot timpul eşti tentat să tragi spuza pe turta ta, fie că eşti român fie că eşti ungur.

Și ungurii şi românii au păcătuit, în trecut, făcând abstracţie unii de ceilalţi. Din păcate, unii continuă s-o facă şi în prezent. Istoria noastră pe aceste meleaguri este comună, de mai bine de o mie de ani. Înainte de 1918, românii n-au fos recunoscuţi de unguri, ca fiind una din naţiunile recepte din Ardeal, deşi constituiau elementul etnic majoritar. Tot timpul, s-a dus cu privire la ei o politică de maghiarizare, mai mult sau mai puţin transparentă. Afirmarea românilor a fost îngrădită, iar atunci când vreunul reuşea s-o facă, era trecut cu vederea. În carte , autorul pomeneşte de reproşurile pe care românii din Sălaj, contemporani cu Petri Mór, le făceau acestuia legat de faptul că fruntaşii lor nu au fost menţionaţi în lucrarea lui intitulată ”Monografia judeţului Sălaj”, operă monumentală în opt volume, scrisă în perioada 1901-1904. Luîndu-i apărarea, autorul menţionează câteva superstiţii şi legende de-ale românilor menţionate, totuşi, de Petri Mór în cartea sa. Este suficient? După 1918, deşi românii şi-au propus, prin însăşi Declaraţia de la Alba Iulia, să-i trateze pe unguri ca pe nişte egali, n-au reuşit să o facă în suficientă măsură. Mari personalităţi ardelene de etnie maghiară, scriitori, oameni de ştiinţă, politicieni au fost trecuţi cu vederea. Ori a nu vorbi despre ele, cu bunele şi rele lor, înseamnă să ciunteşti istoria.

Să revenim la cartea lui Györfi-Deak György. Ea este o colecţie de 40 de articole scrise şi publicate de autor în diferite periodice cu care nu epuizează, nici pe departe, curiozităţile din judeţ Ele se referă la oameni, locuri, întâmplări, obiceiuri şi legende, predominând cele din Jibou, oraşul de reşedinţă al scriitorului, sau din împrejurimile acestuia. Iată câteva titluri de articole înserate în carte: Castelanii din Jibou; Comoara din Cuciulat; Cu pluta printre secole; Poarta stelară a Meseşului; Haiducii la Guruslău; Judeţul Sălaj în NATO; O statuie cât veacul; Oameni de seamă ai Sălajului; Sărbătorile la maghiari; ”Ucigă-l Toaca” în Sălaj; Un american la Guruslău etc. Articolele dau prilejul atât sălăjeanului, dar mai ales celor din afara judeţului, să ia cunoştinţă de lucruri cu adevărat interesante, insuflându-le dorinţa să străbată meleagurile lui presărate cu curiozităţi şi populate de oameni de toată isprava, fie ei români sau unguri.

Pe lângă faptul că autorul stăpâneşte ireproşabil limba în care scrie, tonul articolelor lui este , pe alocuri, şugubăţ şi nu se dă la o parte nici să facă anumite glume. Căci, de exemplu, glumă mi se pare a fi concluzia pe care scriitorul ne-o sugerează în articolul ”Haiducii la Guruslău” şi anume că armata lui Mihai Viteazul şi a lui G. Basta a învins-o aici pe cea a lui Sigismund Bhatory, pentru că, în armata lor, inferioară numeric celei a principelui, erau unguri (haiduci), iar în cea a lui Bhatory predominau românii (munteni şi moldoveni). Am cercetat şi eu sursele autorului şi altele de pe Internet, şi am constatat că haiducii (haiduc = mercenar) erau sârbi şi bosniaci şi că nimeni nu afirmă că în armata lui Sigismund românii erau majoritari. Mai mult, într-un alt articol, ”Un american la Guruslău”, autorul reproduce mărturiile despre bătălia de la Guruslău ale lui John Smith, în care Mihai nici nu mai este menţionat ca participant la această bătălie! Prin urmare, contează foarte mult cum îţi alegi sursele, ce anume citezi şi cum le interpretezi. Se adevereşte chestia cu spuza trasă pe turta ta.

Fiecare articol este însoţit de o listă bibliografică, autorul voind să ateste că tot ce a scris se bazează pe documente. Pe lângă faptul că este o practică neuzuală pentru acest gen de articole, sunt trecute în aceste liste chiar şi titlurile menţionate doar în text, ceea ce este o exagerare.

Una peste alta, cartea este interesantă şi bine scrisă, iar autorul ei are meritul de a aduce în atenţia cititorilor informaţii inedite, în special legate de etnia sa. Aşteptăm şi altele.