Ucenicie literară: ÎNGROPAŢI-MĂ PE DUPĂ PLINTĂ

Mariana Mihuţ

M-am dus la Teatrul Bulandra să văd această piesă la recomandarea unui coleg. Am avut încredere în gusturile lui şi nu m-am înşelat. Este o piesă excelentă! La sfârşitul ei, m-am sculat din convingere în picioare ca să aplaud şi nu ”obligat” de ceilalţi din sală, cum mi s-a întâmplat la alte spectacole.

Piesa este o dramatizare de Yuri Kordonsky după romanul cu acelaşi nume al scriitorului rus Pavel Sanaev.

Romanul a fost scris în 1995, a devenit best-seller în 2007 (!), a fost tradus în câteva limbi străine şi a fost ecranizat de ruşi. Yuri Kordonsky a avut, în calitate de regizor, mai multe colaborări cu teatre din România, în special cu Teatrul Bulandra. Dramatizarea romanului a făcut-o special pentru acest teatru şi special pentru Mariana Mihuţ, interpreta rolului principal din piesă. Da, susţin cu tărie, că Bunica, interpretată magistral de marea actriţă, este eroul principal al piesei şi nu nepotul ei, Saşa, în vârstă de nouă ani, aşa cum crede autorul (Sâc!). Bietul Saşa este un simplu obiect însufleţit pe care şi-l dispută Bunica, care l-a sechestrat, şi mama lui.

Bunica este, în egală măsură, o forţă a naturii şi un caz patologic. Îşi ţine sub papuc soţul şi pe nepotul ei, o ţine la distanţă pe fiica sa. Cu ce mijloace? Cu cele mai obişnuite, aflate în arsenalul tuturor femeilor afurisite: cicăleală, ameninţări, pedepse şi insulte. Mai ales în ce priveşte insultele, este de o inventivitate şi de o grosolănie rare. Pe soţul său nu-l scoate din motan împuţit, pe nepot din secătură, idiot, cretin, bou etc, pe fiică din ciumă şi curvă. Cu toate astea, lasă impresia că îi iubeşte pe primii doi. Nu este foarte convingătoare referitor la soţ, dar nu lasă nici o îndoială cu privire la dragostea pe care i-o poartă celui mic pe care pe lângă că îl jigneşte îl şi chinuieşte îngrozitor.

Nepotul este interpretat de Marian Râlea. Când am văzut, pe afiş, pe actorul de peste 50 de ani în rolul unui copil de nouă ani, mi-a fost frică că voi asista la un experiment nefericit, din seria celor care au loc în teatrele din zilele noastre. N-a fost aşa. Experimentul s-a dovedit reuşit. Încă de la primele replici ale lui Marian Râlea, am scăpat din vedere că un actor matur este în rolul unui copil, în aşa măsură a reuşit el să se confunde cu personajul căruia i-a dat viaţă pe scenă. Extraordinar! Ne-a adus în situaţia, pe noi spectatorii, să compătimim alături de bietul copil şi să dorim, din toată inima, ca el să reuşească să i se alăture mamei lui, de care Bunica îl ţinea la distanţă. Îşi iubea atât de mult mama încât dorea ca la moartea lui, pe care Bunica i-o anunţa prematură, să fie îngropat după plinta din camera ei ca s-o poată vedea mereu.

Mama Băiatului nu era nici ciumă şi nici curvă. Îşi iubea copilul. Întâlnirile scurte dintre ea şi fiul ei sunt pline de duioşie. Dragostea pentru el i-a dat, în cele din urmă, puterea să-l răpească din casa bunicii şi să-l apere ca o leoaică atunci când bunicii au vrut să i-l ia din nou. Andrea Bibiri este foarte bună în rolul maei.

Bunicul, un fost mare actor, a devenit o figură destul de ştearsă, o marionetă în mâinile soţiei lui. Este interpretat, convingător, de Claudiu Stănescu.

Yuri Kordonsky este, aşa cum am mai spus, autorul dramatizării, dar el este şi regizorul piesei. În ce priveşte dramatizarea, reuşită în ansamblul ei, îi putem totuţi reproşa lungimea prea mare a spectacolului în întregul lui (aproape patru ore ) şi lungimea excesivă a unor monologuri ale Bunicii, în special a celui din final. Pentru regie, nota 10.

Scenografia, semnată de Nina Brumuşilă, este interesantă şi funcţională.

De ce este atât de bună piesa? Pentru că dramatizarea este reuşită şi pentru că romanul care a inspirat-o şi-a extras seva din viaţa reală, fiind, în mare măsură, autobiografic. Mi-a făcut plăcere să aflu că autorul susţine despre personajele sale acelaşi lucru pe care l-am susţinut şi eu depre personajele cărţilor mele, fără să îl pastişez pe Sanaev, de care am auzit, acum, prima dată: orice asemănare cu fapte şi personaje reale nu este deloc întâmplătoare. Numai natura poate ”născoci” un personaj sinistru ca cel al Bunicii!

Ce este de reţinut din piesă:

1. Că există şi iubiri atipice: Bunica îşi iubeşte nepotul deşi îl persecută groaznic, iar acesta se pare că o iubeşte şi el pe ea; Bunica îşi iubeşte şi soţul deşi acesta îi dă, din când în când, câte un pumn în nas, iar el îşi iubeşte soţia, deşi ea îşi face din el preş pe care îşi şterge încălţările murdare.

2. Că dragostea poate coexista cu ura: Bunica îşi iubeşte cu disperare nepotul, dar îşi urăşte demenţial fiica.

3. Că legăturile care se stabilesc între soţ şi soţie pot fi atât de puternice încât să reziste în atmosfera de iad pe care şi-o fac unul altuia.