POPAS DUHOVNICESC (9)

Aș vrea sa te urmez Doamne… dar cum?

Duminica a XII – a după Rusalii(Matei 19;16-26)

Societatea de tip capitalist din care facem parte, a scos la iveală faptul că două componente de bază ale reuşitei în viață sunt munca și inventivitatea, amândouă fiind puse in slujba competitivităţii tot mai acerbe, căreia omul modern trebuie să-i facă față. Intr-o competiţie nu se poate pune problema răgazului, orice clipă risipită înseamnă pierdere de capital, de aici și sintagma: ”timpul înseamnă bani!” A pune cuvântul lui Hristos adresat tânărului din evanghelia noastră: ”Du-te, vinde averea ta” în fata acestui punct de vedere, pare cu totul anacronic și ieşit din cotidian. Adică cum Doamne!? Să nu plec nicăieri pentru un trai mai bun și să rămân aici în țară, în sărăcie, căci o să mă mântuiesc? Dacă cele ce le-am strâns cu multă sudoare le voi vinde, iţi voi fi pe plac? Atât!? Să arunc banii ca și Iuda și este de ajuns? Nu, nici nu trebuie să faci asta!

Întotdeauna omul a avut de ales între două oferte: una a lui Hristos și una a lumii. Prima, este Împărăţia lui Dumnezeu, care e veşnică, dar care cere credinţă (adică a nădăjdui cele nevăzute (Evrei11;1) cere timp, răbdare și mai ales altruism, iar a doua este aici și acum, deosebit de atrăgătoare și de incitantă având un slogan irezistibil: Profită și trăieşte clipa! Cel ce cunoaşte însă cel mai bine această realitate a dualității binelui și a răului este Mântuitorul Hristos, de aceea în cazul tânărului preocupat de viața veșnică, Acesta doreşte să-i arate faptul că pentru a câștiga Împărăția cerurilor, nu este de ajuns doar împlinirea sterilă a unor precepte biblice. În acest fel s-ar putea pierde tocmai esențialul, adică trăirea și dorința tot mai adâncă de a fi împreună cu Dumnezeu. Importantă cu adevărat este implicarea totală în acest proces de trăire împreună cu Hristos, fără de care nu poţi moşteni Împărăţia lui Dumnezeu, căci aceasta constă în trăirea bucuriei negrăite alături de Dumnezeu și de toată creația cerească. Uneori ni se pare prea mult ceea ce ni se cere: ”Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine”(Mt.10;37). Trebuie însă să conştientizăm că noi suntem importanți pentru Dumnezeu și că El ne acordă toată atenția. Nu trebuie să uităm, că noi am devenit fiii Tatălui ceresc nu prin faptul că am fost creați de El, căci ne-am dezis de această calitate prin păcatul strămoșesc, ci mai degrabă prin asumarea de către Hristos a umanității noastre, pe care a aşezat-o în sânul Sfintei Treimi de când S-a înălțat la cer și că numai împreună cu El, asumându-ne totodată calitatea aceasta de fii ai lui Dumnezeu, putem îndrăzni să cerem moştenirea (care e un bun al nostru, pregătit anume pentru noi) Împărăției cerurilor.

Și numai săracii se mântuiesc? Nicidecum. Fiţi, faceţi, împliniţi! Acestea sunt imperativele lui Hristos, or cel ce face , cel ce lucrează nu a fost niciodată lipsit. Importantă este atitudinea pe care o ai față de avutul tău. Dacă astăzi ai iar mâine pierzi totul, cum vei reacţiona? Cât de mult contează pentru tine lucrul acesta? Dacă exişti doar pentru a aduna înseamnă că ai devenit robul propriei tale averi, ți-ai pierdut libertatea și totodată esenţialul vieţii. Din această robie, monotonie și însingurare a încercat să-l scoată Hristos pe acest tânăr, a vrut să-i arate că Dumnezeu ne-a dăruit viața pentru a ne bucura de ea. ”Bucuraţi-vă!” este strigatul plin de nădejde al Mântuitorului de după înviere, o bucurie pe care o trăim laolaltă noi oamenii pe pământ oferind, comunicând, împărtăşind, ajutând celor din jurul nostru, bucurie pe care Dumnezeu a eternizat-o și a amplificat-o în împărăţia Sa. O. Paler in ”Interviu cu Dumnezeu”, surprinde nonsensul, monotonia și tristeţea omului atunci când acesta iși pierde reperele morale:”Ce te surprinde cel mai mult la oameni?... Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…,iar apoi tânjesc iar sa fie copii; că își pierd sănătatea pentru a face bani…iar apoi își pierd banii pentru a-și recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu teamă la viitor și uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca și cum nu ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit.”

Tinereţea este începutul efervescent al unei vieţi care poate fi frumoasă sau urâtă, depinde de libertatea alegerii fiecăruia dintre noi, dar tuturor celor ce doresc să încerce bucuria, pacea, iertarea, într-un cuvânt urmarea lui Hristos, le recomand să înceapă cu împlinirea poruncilor după cuvântul Sf.Marcu Ascetul:”Dumnezeu este ascuns în porunci, iar cel ce le împlineşte Îl descoperă pe Dumnezeu”. Acesta este primul pas, a nu face răul, dar nivelul al doilea este acela al împlinirii:”Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut”(Matei 25:40).

În mediile în care ne desfăşurăm activitatea, Hristos ne dă nenumărate ocazii în care să ne putem bucura de viață, dar numai dacă vom ști să ne stabilim priorităţile. Nu încerca să crezi că tu eşti totul ci mai degrabă că ai primit totul. Încearcă să-i accepţi pe ceilalţi aşa cum sunt, fii tu altfel dacă este nevoie și atunci vei avea surpriza să constaţi că lumea din jurul tău este aşa cum tu ai vrut să o percepi. Spre această bucurie de a trăi ne cheamă Hristos. Vii și tu?

Pr. Augustin Câmpean