NAŞTEREA DOMNULUI

”Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște,

și pământul peștera Celui neapropiat aduce;

îngerii cu păstorii doxologesc

și magii cu steaua călătoresc;

că pentru noi S-a născut Prunc tânăr

Dumnezeu Cel mai înainte de veci.” – Condacul Naşterii Domnului

Primindu-L pe Hristos din brațele Maicii Domnului

Roman Melodul, autorul condacului mai sus amintit, surprinde intr-un mod cu totul deosebit frumusețea, importanța dar mai ales caracterul paradoxal al acestui praznic al Naşterii Domnului. Am spus paradoxal, deoarece tot ceea ce s-a întâmplat in ieslea din Betleemul Iudeii și in atmosfera acelei nopţi care a rămas crucială in istoria mântuirii noastre, este mai presus de fire, deoarece Fecioara Maria prin naştere, dă viată Celui ce este Însăşi Viața, dă ființă Celui ce este mai presus de ființă, naște pe Cel ce este ”făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute”. Orizontul despărţitor intre cer și pământ dispare, pentru că îngerii din ceruri laolaltă cu păstorii se bucură de naşterea Fiului lui Dumnezeu. Cu toate că e noapte, o stea luminoasă prevestește nașterea unui Soare luminos, care va lumina întru lumina cunoștintei pe toţi oamenii. Profețiile se împlinesc, Betleemul freamătă la auzul celor povestite de păstori, la fel cum si Ierusalimul se va tulbura la întrebarea adresată de către magi: ”Unde este Cel ce S-a născut, regele iudeilor?” Dreptul Iosif este îngândurat, nu prea înţelege ceea ce se petrece in preajma lui, Hristos se naște intr-o lume ostilă care rămâne indiferentă la venirea Fiului lui Dumnezeu. In centrul atenţiei rămâne insă Fecioara, care iși privea cu duioșie și dragoste maternă Pruncul iar vitele din staul iși cinstesc Creatorul incălzindu-L cu suflarea gurii lor.

Datorită faptului că la nașterea Domnului a participat întreaga creaţie raţională și iraţională, pământul oferind peștera, cerul steaua, staulul vitele, omenirea a pus în fata lui DUMNEZEU- Fecioara, ea este închipuirea scării lui Iacov, ea este locul fără de prihană in care păcatul existent doar in stare latentă a fost şters prin întruparea lui Hristos. In aceste circumstanţe se creionează importanța celei de a doua zi a Crăciunului, sărbătoare numită sugestiv ”Soborul Maicii Domnului”, ocazie cu care doresc sa supun atenţiei dvs. o temă pe care am intitulat-o: ”Primindu-L pe Hristos din brațele Maicii Domnului”.

Cred că oricine ar fi flatat în orice moment al vieții, de cinstea de a-l sluji în mod direct pe Dumnezeu, în primul rând s-ar gândi la putere, faimă, notorietate. În cazul Maicii Domnului n-a fost nimic din toate acestea ci mai degrabă s-a împlinit contrariul, adică rușine, batjocură, ostilitate, prigoană iar la sfârșit, la poalele crucii, durere. S-au împlinit intr-adevăr cuvintele dreptului Simion care i-a prevestit incă dintru început sabia ce-i va străpunge inima. E curios lucru că la nașterea Domnului lipsesc cu desăvârșire femeile, Maica Domnului având in preajmă doar bărbaţi nepricepuţi în a da un minim ajutor noului născut. La cruce însă, se găsesc mai mult femei neputincioase în a lua trupul lui Hristos de pe cruce și lipsesc cu desăvârșire bărbaţii care ar fi trebuit să facă acest lucru și să dea dovadă de curaj.

Colindul popular reprezentat prin strofele:

                                                      ”Nu mai plânge Maica mea

                                                        Scutecele noi ți-om da

                                                        Prea Curată,

                                                        Pruncul Sfânt de-i înfășa”,

surprinde extraordinar această ipostază în care Maica Domnului se simte părăsită și neputincioasă în fața acestei provocări a vieții iar această ipostază ne înduplecă pe fiecare dintre noi, din fiecare generație să ne implicăm în a-i veni in ajutor și a-i fi părtași la acest moment sublim al sălășluirii lui Dumnezeu în mijlocul nostru.

Aici se arată frumuseţea Crăciunului, în această apropiere duhovnicească de ieslea Betleemului, în această candoare sfântă în care întrezărim atât gingășia Noului Născut cât și lacrima Maicii Domnului stârnită de nepăsarea umană. Pentru aceasta ne-am pregatit cu post, ca sa ne putem apropia cu sfială de Cel Ce s-a născut, iar Maica Domnului ca o mamă cu inima plină de bucurie sfântă, dar mai ales bucurându-se de închinarea noastră în fața Pruncului, neavând ce să ne ofere în semn de recunoștință, ne oferă plăcerea și bucuria de a-L ține în brațe pe Hristos. Minunea Crăciunului, dacă este să vorbim de o minune, constă tocmai în interiorizarea bucuriei de a fi împreună cu Hristos. In acest sens o avem ca model pe Maica Domnului, care in aproape toată iconografia noastră ortodoxă apare cu Pruncul in braţe și de fiecare dată când ii privim icoana ne gândim la cel puțin trei lucruri:

1. Dacă la Buna vestire Duhul Sfânt s-a pogorât asupra ei făcând posibilă întruparea Mântuitorului Hristos, la fiecare botez acelaşi Duh Sfânt îl face prezent pe Hristos in sufletele noastre iar noi devenim ”hristofori” adică purtători de Hristos

2. Dacă Maica Domnului a fost mamă a Domnului Hristos ea devine și mamă a noastră, căci prin Sf. Euharistie noi ne împărtășim cu Trupul lui Hristos care e luat din trupul Maicii Domnului, iar noi devenind una cu Hristos devenim și fii ai ei

3. Dacă Maica Domnului a fost prigonită pentru faptul că ”Irod căuta Pruncul ca să-l omoare”, de-a lungul timpului s-au găsit și se vor găsi mulți irozi care să caute să ucidă acest odor in sufletul tău. Lupta cu păcatul nu este altceva decât lupta de a rămâne împreuna cu Hristos, spovedania e recunoașterea înfrângerii suferite in fata diavolului, e revitalizarea noastră pentru o noua încercare de a deveni biruitori și împăraţi peste propriile noastre suflete dar supuşi fii ai Tatălui ceresc. Noi nu vom moşteni împărăţia lui Dumnezeu pentru simplul fapt că am fost doar botezaţi, nimeni sa nu se amăgească cu aceasta, Arsenie Boca spunea că: cel ce și-a îngropat talantul este cel ce a primit botezul și n-a făcut nimic, dacă Maica Domnului s-a dus pana la cruce, noua ni se cere sa ne asumam crucea si sa urmam lui Hristos.

In încheiere as vrea să va prezint un fapt care merită toată atenția. Daca acum icoana Naşterii Domnului, ne arată că Fecioara tine in brate in chipul unui prunc pe Mântuitorul Hristos, in icoana Adormirii Maicii Domnului, vedem faptul invers: Mântuitorul tine in braţe sufletul Maicii Domnului in chip de prunc. Este ceea ce spune si Sf. Ioan Botezătorul: ”Acesta trebuie să crească iar eu să mă micşorez!” Dacă Hristos se naşte umil in ieslea din Betleem, lasă-L să crească in sufletul tău, nu veţi putea crește împreună numai in măsura in care voia Lui se va impune in viața ta, iar voia ta va fi din ce in ce mai puţin auzită. Asta înseamnă ca El să crească, iar tu să te micşorezi, dar de fapt creșteți împreună. Aceasta este smerenia de care tot vorbim si ea devine incitantă prin faptul ca ea generează următorul paradox: creşti in măsura in care te ştii micşora.

Aşadar prin Maica Domnului, Hristos se naşte, pentru ca și noi să ne naştem din nou, Hristos se face ca noi pentru ca si noi să devenim ca și El, se pogoară pe pământ ca să ne îndrepte privirea spre cer și S-a smerit(Filip.2:7-9) ca să ne invețe și pe noi smerenia, căci numai prin aceasta duhul nostru se va umple de prezenta lui Hristos făcându-ne să exclamăm împreună cu Sf.Ap. Pavel: ”De acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește intru mine”. La această bucurie a întâlnirii cu Hristos la ieslea Betleemului, care a rămas peste veacuri Biserica și la purtarea Lui în potirul sufletelor noastre, ne cheamă praznicul de azi. De aceea am și venit fiecare dintre noi la sf. biserică, arătându-ne uimirea și mulţumirea deopotrivă pentru acest gest de iubire al lui Dumnezeu care:

                                                     Pe Fiul în al Său nume

                                                    Tatăl L-a trimis în lume

                                                    Să se nască

                                                    Și să crească

                                                    Să ne mântuiască.

Pr. Augustin Câmpean