ORHAN PAMUK DESPRE ROMAN (4)

·         Paradoxul fundamental al artei romanului este modul în care acesta se străduieşte să exprime propria perspectivă asupra lumii, dar în acelaşi timp vede lumea prin ochii altora.

·         A vorbi despre politică în romane sau a aborda politica atunci când vorbeşti despre romane, Stendhal compară astfel de discuţii cu un foc de armă tras în mijlocul unui concert – ceva vulgar, dar imposibil de ignorat.

·         Cel mai politic roman este acela care nu are teme sau motive politice, dar încearcă să vadă totul şi să-i înţeleagă pe toţi, pentru a construi un ansamblu cât mai cuprinzător.

·         Metafora utilizată de Stenthal pentru a descrie romanul: „o oglindă plimbată de-a lungul unui drum”.

·         Centrul unui roman reprezintă o concepţie ori viziune profundă asupra vieţii, un punct misterios şi încastrat în adâncurile cărţii. Indiferent dacă este real sau imaginat.

·         Deseori centrul iese la iveală pe măsură ce romanul se scrie. Mulţi romancieri percep la început acest centru ca fiind pur şi simplu un subiect, o idee care să fie transformată în poveste, ştiind că vor descoperi şi dezvălui înţelesul profund al centrului inevitabil şi ambiguu pe măsură ce-şi elaborează romanul.

 

 

·         Perspectiva profundă asupra vieţii, pe care romancierul vrea s-o exprime în roman – viziunea pe care eu o numesc centru -, iese la iveală din detalii, din forma întregului şi din personaje, toate acestea dezvoltându-se pe măsură ce romanul este scris.

 

 

·         Tolstoi a sugerat: „Dacă eroul unui roman este mult prea rău, nu strică să-i adaugi puţină bunătate, iar dacă e prea bun, trebuie să-i adaugi puţină cruzime".