LOVE STORIES

Este vorba de spectacolul cu piesa „Love stories” (Poveşti de dragoste) a lui Radu F. Alexandru, care a primit premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului 2010 şi se joacă la Teatrul Metropolis.

Înainte de-a spune câteva cuvinte despre piesă şi spectacol, ţin să vă spun că am avut surpriza, ca mergând pentru prima oară la Metropolis, să descopăr un teatru deosebit de şic! Când intri în clădire, roşul aprins în care este vopsită pardoseala şi alte amănunte decorative îţi dau impresia că te afli într-un cazinou; în foaier, sunt nişte fotolii atât de confortabile, încât îţi vine să mai întârzii în ele şi după ce a început să se intre în sala de spectacol; ajuns în sală, constaţi că nici fotoliile de acolo nu sunt mai prejos;  deasupra foaierului, a fost improvizat un bar în care-ţi face plăcere să serveşti ceva; toaletele sunt atât de elegante, încât ţi-e jenă să le foloseşti. Nu ştiu dacă pe George Ivaşcu, directorul teatrului, trebuie să-l felicit pentru toate astea sau pe altcineva?

 

Teatrul Metropolis nu are un corp de actori propriu. Regizorii îşi aleg actorii pe care îi consideră ei cei mai potriviţi, de la alte teatre. Ai ocazia să vezi, aici, floarea actoricească bucureşteană 

         Poveştile de dragoste sunt două, aproape simetrice. Le deosebeşte doar vârsta eroilor: unii sunt bătrâni (părinţii), alţii sunt tineri (copiii). Ele s-ar putea numi şi „iubiri imposibile”, pentru că asta sunt de fapt. Până la sfârşitul spectacolului, nici cei doi bărbaţi –tată şi fiu - şi nici noi - spectatorii - nu înţelegem de ce soţiile lor sunt atât de nefericite deşi ei nu sunt deloc de lepădat, le iubesc şi  nu se dau în lături să le afirme asta, de câte ori au prilejul! La fel de mirat şi nedumerit ca şi noi, este şi autorul din spectacol al piesei, care apare,  de câteva ori, pe un ecran instalat pe scenă şi comentează relaţiile dintre personaje. Vă las nelămuriţi şi pe cei care veţi citi această cronică, invitându-vă să vă lămuriţi la faţa locului, ca să nu vă dispară interesul să vedţi spectacolul, căci chiar merită s-o faceţi.

Vreau să vă mai spun că în afara intrigii piesei, care reuşeşte să vă ţină atenţia şi nedumerirea treze, spectacolul este presărat şi cu câteva picanterii: câteva înjurături cu p.m. şi două bancuri bune, dintre care unul porno. Cât de potrivite sunt ele, vă las pe Dumneavoastră să judecaţi. Juriul UNITER le-a considerat demne de marele premiu.

În distribuţie apar doi actori consacraţi, Maia Morgenstern şi Mircea Rusu şi doi actori tineri, Diana Cavallioti şi Alexandru Pavel. Mie mi-au plăcut mai mult actorii tineri, în special Diana Cavallioti.  De la Maia Morgenstern  şi Mircea Rusu m-aş fi aşteptat la mai mult. Este posibil ca  regizorul, Claudiu Goga, să-i fi pus pe o pistă greşită. Nu ştiu, cert este că nu m-au convins în suficientă măsură. În plus, Maia Morgenstern vorbeşte uneori atât de încet, în cât eu, aflat în rândul trei, n-am auzit tot timpul ce-a spus şi asta m-a enervat.

 

Maia Morgenstern şi Mircea Rusu

 

Diana Cavallioti şi Alexandru Pavel.