NOBILUL PROPRIETAR

       În revista literară sălăjeană "Caiete Silvane" nr.94, din noiembrie 2012, a apărut o scurtă recenzie a ultimei mele cărţi. O redau mai jos, cu mulţumirile de rigoare pentru autorul ei, F.G. (Franciscus Georgius, alias Gyorgy Gyorfi-Deak):

 

■ Artemiu Vanca este creatorul unui ciclu narativ, „Frăţia comorilor”, o tetralogie adresată în special adolescenţilor, dar şi celor interesaţi să retrăiască evenimentele din perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, mai ales să cunoască felul cum s-a instaurat puterea muncitorească. Creatorul „muşchetarilor din Bănişor” ştie că este doar un „ucenic literar”, dar are multe de povestit şi o face într-un fel captivant, chiar dacă uneori n-a fost gustat de criticii calofili, interesaţi cu precădere de formă şi mai puţin de substanţă. Cum fostul inginer energetician a cumpărat şi un petic de pământ, „Nobilul proprietar”, noul volum de povestiri, redă istoria construirii unui spaţiu de refugiu, aflat la 25 km departare de Bucureşti, într-un sat altminteri „condamnat la uitare” (Ion C. Ştefan). „Runc” sau „curătură” reprezintă un loc din fostul Codru al Vlăsiei, curăţat de arbori şi de mărăcini, pentru a putea fi cultivat. Iată o localitate tipic atemporală, înconjurată din trei părţi de pădure, unde când nu plouă este praf, iar după ploaie drumurile se transformă în mocirlă, drept care proaspeţii proprietari şi-au abandonat maşina lângă şosea şi au străbătut cu rucsacurile în spinare cei trei kilometri despărţitori. Drept referinţe temporale, le-au servit falnicul stejar multisecular, cu trunchiul măsurând trei metri în diametru şi o coroană de 30 de metri, fântâna „cu principii” şi şcoala cea părăsită, lăsată să cadă în ruină. Artemiu Vanca este un observator predispus să portretizeze. Cartea cuprinde atât descrierile unor „băştinaşi”, cât şi chipuri de „venetici”. Numeroase pagini descriu cu dragoste animalele din ogrăzi, în special câini ori măruntele zburătoare ale pădurii. Pomii fructiferi delimitează un spaţiu al fecundităţii, unde gutuiul se gârboveşte sub povara roadelor, cireşul câştigă laurii de fruntaş în producţie, iar nucul, iţit dintr-un fruct crescut în ghiveci, luptă cu coţofenele ca să-i ofere răsăditorului o satisfacţie la bătrâneţe. Citind cartea apărută la Editura Arefeana, mi-am amintit de starea de fericire descrisă de anticul filosof chinez Lao-Zi: „Şi dacă ar fi atât de aproape satul vecin încât s-ar auzi cântecul cocoşilor şi lătratul câinilor, oamenii ar trăi până la adânci bătrâneţi şi ar muri fără să fi simţit vreodată nevoia de a pleca de acolo.” (LXXX) Artemiu Vanca este un fiu al Sălajului care şi-a mutat Bănişorul natal la Runcu, trudă care, spre bucuria cititorului, l-a făcut nespus de fericit.

(F.G.)

Apropo de calofili şi calofilie. În "Istoria literaturii române contemporane" a lui Alex Ştefănescu, am găsit următorul pasaj extras din eseul "Scrisul frumos" aparţinând poetului  Ion Caraion:

Literatura frumoasă este un dezastru al timpurilor moderne. O minciună cu ambalaj atractiv, însă goală pe dinăuntru. Sunt pur şi simplu respingători scriitorii care scriu „frumos”, nişte inşi despersonalizaţi, acomodaţi tiparelor. Ei umblă cu picioarele altora, învaţă – în loc de confesiuni incendiare – emoţii livreşti şi râd cu elasticitatea clovnilor.