DIN VIAŢA UNUI OM OARECARE

Herman Victorov, autorul cărţii „Din viaţa unui om oarecare. Pagini de jurnal”, este un fost cetăţean român, stabilit în Canada în 1976. Cartea lui a apărut la Editura Maple Red Publishing House din Toronto.

Îl cunosc bine pe autorul cărţii. În anii 1963 şi 1964, am lucrat amândoi pe şantierul de montaj al Termocentralei Işalniţa. În perioada ianuarie 2006 şi martie 2007, am fost angajatul lui la una din cele trei fabrici ale sale, din România, aflată în construcţie. Am încetat colaborarea cu el în momentul în care şi-a vândut fabrica. Mă consider prietenul lui. Prin urmare, îl cunosc destul de bine ca să-mi  permit să spun, încă de la început, că nu este nici pe departe un om oarecare, ci  unul deosebit: inteligent, cult şi de omenie. După lecturarea cărţii, cititorii ei vor ajunge, sunt sigur, la aceiaşi concluzie cu mine.

Cartea sa, de patru sute de pagini, este structurată pe patru capitole: „Întâmplări pe Şantier”, „Emigrarea Israel, Grecia, Canada”, „Călătorind prin lume”, „Alte povestiri”.

Herman Victorov este evreu. Un evreu care, deşi a purtat steaua galbenă în anii ’40, are sufletul şi inima de român: M-am considerat totdeauna român; Acum, la 80 de ani, ştiu că România este ţara sufletului meu; Să ne ajute şi binecuvânteze Dumnezeu pe fiecare dintre noi şi neamul nostru românesc, scrie el. M-am convins de sentimentele lui frumoase pentru România şi români. Iată câteva argumente: în fabrica lui din Windsor, Canada, pe care am vizitat-o în 2005, 95% dintre angajaţi erau români; şi-a investit banii în România şi nu altundeva, pentru că a dorit să contribuie la propăşirea ţării lui natale; ajută românii necăjiţi ori unde-i întâlneşte; cunoaşte pe de rost sute de poezii din Eminescu, Coşbuc, Goga, Topârceanu ş.a. şi le recită cu patos; îi plac la nebunie romanţele noastre  pe care le cântă sau le ascultă cu plăcere de câte ori are ocazia.; cunoaşte toţi munţii ţării, pe care i-a parcurs în tinereţe; are o casă şi în România şi vine aici de câte ori poate. Condamnă pe evreii care după venirea comuniştilor la putere în România au devenit în număr mare cadre ale Securităţii şi ale organelor de represiune;  îl citează pe tatăl său: Evreii care s-au înrolat în forţele de securitate şi miliţie nu fac altceva decât să ducă la extinderea urii rasiale şi la dezvoltarea antisemitismului.  Condamnă şi  pe evreii care au emigrat din România în Israel şi criticau ţara în care se născuseră şi trăiseră o parte din viaţă.

Întâmplările de pe şantier ne dau posibilitatea să-l descoperim pe Herman Victorov  priceput, îndrăzneţ, neconformist şi rebel: Eram considerat specialist în transportul şi ridicarea de utilaj greu, de sute de tone, scrie el; Nu ştiu cum reuşeşti, dar peste tot unde mergi, intri în conflict cu miliţia, securitatea şi partidul, îi spune directorul general al Energomontaj; Nu mă suportau din cauza atitudinii mele, „dar mă tolerau” pentru că aveau nevoie de mine, ne explică el. Unele din întâmplări prilejuiesc cititorului român reîntâlnirea cu sărăcia, abuzurile, exagerările,  nelegiuirile şi carghioslâcurile din perioada comunistă pe care am traversat-o: Care-i situaţia pe şantier?  întreabă H.V. pe un inginer. Nu e apă, nu-i lumină, nu-i mâncare, nu-i maşină, îi răspunde acesta. Nici că se putea o caracterizare mai bună, zic eu,  pentru „epoca de aur” de tristă amintire.

Povestea emigrării în Israel, Grecia şi Canada  este povestea întâlnirii lui cu o altă lume şi povestea drumului anevoios spre succes. Nu o singură dată, faţă în faţă cu dificultăţile şi greutăţile inerente, se întreabă, descurajat sau revoltat: Cum dracu am ajuns eu aici?  A reuşit să învingă obstacolele care i-au ieşit în cale, pentru că este priceput şi inteligent şi pentru că a muncit din greu. După ce face tot felul de munci şi schimbă o mulţime de slujbe, ajunge să întemeieze o companie al cărui obiect era fabricarea de echipament farmaceutic - Technophar Equipment and Service Limited - cu care cunoaşte succesul şi bunăstarea. Respectul faţă de clienţi, cinstea, corectitudinea, profesionalismul au contribuit la succesul şi prestigiul companiei înfiinţate de mine, care este şi astăzi, după aproape treizeci de ani, unică în lume prin produsele şi serviciile care le oferă, ne explică el.

Echipamentele produse de compania sa au fost livrate în 26 de ţări, pe care le-a vizitat de mai multe ori. A fost în Bulgaria, România, Germania de Est, Iugoslavia şi în Rusia,  pe când erau comuniste. După ce  se reîntoarce în Occident, dintr-o călătorie în Bulgaria şi România, plină de întâmplări neplăcute, scrie: Am reflectat atunci la contrastul dintre lumea civilizată în care mă aflam şi în care exista respect şi preţuire faţă de om şi lumea întunecată în care mă zbătusem în ultimele 24 de ore. A mai călătorit în Jamaica, Bangladesh, Vietnam, SUA, Arabia Saudită, China ( de 46 de ori). Din aceste călătorii, H.V. ne relatează mai ales despre oamenii întâlniţi, despre caracterele, necazurile şi bucuriile lor.

Capitolul „Alte povestiri” ne dă posibilitatea să-l reîntâlnim pe Herman Victorov, cu sensibilităţile, pasiunile şi omenia lui.

Cartea este pasionantă şi foarte bine scrisă. La fel de bine scrisă, de către Mihaela Victoria Ignat, este şi prefaţa cărţii. Îi felicit pe  amândoi!