luni, 18 martie 2013

FĂRĂ BASTON PRIN PARCURILE BUCUREŞTENE (6)

2.4 GRAFFITI
        Grafferii susţin despre arta lor că este veche de când lumea, că picturile rupestre din Epoca Primitivă n-au fost altceva decât graffiti şi că hieroglifele egiptene nu sunt altceva decât tot nişte graffiti. Deşi, în italiană, graffiti înseamnă zmângăleală sau zârieturi, ele pot fi creaţii complexe şi pot arăta ca nişte picturi murale frumoase. Nu-i de mirare că li s-a făcut loc în muzee şi galerii de artă. Însă, exercitate ilegal, graffiti sunt o „artă teroristă”, un act de vandalism. Nu poate fi numită altfel plăcerea unora, care pe drept cuvânt sunt numiţi vandali, de-a mâzgăli tot ce le iese în cale. În acelaşi timp sunt delicvenţi, pentru că nu respectă proprietatea străină şi, pe bună dreptate, ar trebui să suporte rigorile legii.
Nici Parcul Naţional n-a scăpat de barbaria mâzgălitorilor. Grafferii şi-au exercitat „arta” pe unde au apucat, înşelând vigilenţa paznicilor din parc:
 
…..pe zidul dinspre Patinoar
 
…..pe scările spre Alea Belvedere,
 
….pe turnul de paraşutism (N-aş putea spune că nu sunt interesante, dar de ce într-un loc neautorizat?),
 
……pe pereţii sălii de atletism
 
…….pe pereţii pistei de atletism,
 
Nici băncile nu au scăpat! Ce-o fi însemnând COP, scris ba cu semnul întrebării, ba cu cel al exclamării?
 
N-am nimic împotriva Graffiti atunci când este exercitată legal. Sunt dispus chiar să-i recunosc statutul de artă. Ca un gest de recunoaştere a artei lor, grafferii au fost invitaţi, în America, să decoreze sediul Facebook din San Francisco sau, la noi, să decoreze o garnitură de metrou cu prilejul Zilei Internaţionale a Apei.
Ce s-ar întâmpla cu bietul parc, dacă n-ar fi o mulţime de paznici? Nu numai că ar fi mâzgălit tot, dar s-ar şi fura tot.
De ce suntem, noi românii, atât de furăcioşi, este o altă întrebare, la care mi-e greu să răspund. Neagu Djuvara spune că sunt de vină fostele CAP-uri! În Bucureşti nu-mi aduc aminte să fi fost CAP! Lucian Boia ar spune, probabil, că sunt de vină împrejurările istorice în care ne-am format.

 


Un comentariu:

Anonim spunea...

... astazi il reintilnec pe MHM-ul dela Runcu si il recunosc inntr-o calitate Cetateneasca demna de semnalat ! voi incepe sa colectionez "atributele" _ calitati ce insotesc numele autorului ... Mirel , ai atita dreptate in ceeace scrii , pacat de Dumnezeu si de materialul si energia consumata , daca acestor vandali li s-ar cere "munca voluntara" depe vremea noastra la repararea , varuirea scarilor care arata destul de jalnic , probabil ti-ar ride in nas : ei sunt generatia care are optiuni "grandioase" ... malluri , sali polivalente , blocuri mamut de sticla etc... nimic rau in asta dar o vorba inteleapta din batrani spunea cam asa : "intii cirpeste-ti izmenele si apoi mindreste-ti margelele" ... si o alta vorba zicea " a-ti fura singur caciula " ... gindurile mele printre rindurile tale .
dela Jerusalem k

Trimiteți un comentariu