Pe Bogdan
Teodorescu în cunosc de la televizor, de la talk-show-urile de pe Antena 3,
Realitatea TV, România TV. L-am remarcat atât pentru prestaţia sa – documentată,
logică, acidă - cât şi pentru aspectul lui fizic – gras, cu barbă sau
nebărbierit. Fiul meu, Mihai, mi l-a lăudat şi ca scriitor şi mi-a făcut cadou
cartea lui „Călător prin lumea mare”, a doua pe care mi-a făcut-o cadou, în
anul acesta. Am rămas surprins cât de bine scrie! M-am documentat cu privire la
el şi am aflat că este inginer, profesor universitar, membru al Uniunii
Scriitorilor, ziarist, comentator politic şi
mai este - sau a fost - secretar de stat, manager de trust de presă şi
preşedinte de: agenţie, institut, comisie etc. A scris romane, cărţi de
impresii de călătorie şi cărţi pe teme politice.
Bogdan
Teodorescu, aşa cum declara într-un interviu, face turism cultural. Peste tot
pe unde-l poartă paşii îl interesează oamenii, peisajele naturale şi urbane,
monumentele de toate felurile, muzeele şi….restaurantele. Autorul cărţii este un mare şi rafinat
gurmand. Spre deosebire de noi, cei care nu
punem prea mare preţ pe mâncare şi care nu cunoaştem o mâncare mai bună
decât o friptură din carne de porc, cu cartofi prăjiţi şi o salată oarecare,
el, intrat într-un restaurant, se pricepe să alegă şi să comande ce este mai
bun sau mai reprezentativ din bucătăria ţărilor pe care le vizitează. Cartea
s-ar mai putea numi şi „Mâncând prin lumea mare”. Am considerat că este mai
interesant să vă descriu, pe scurt, bunătăţile culinare din care s-a înfruptat
B.T., decât celelalte aspecte ale excursiilor lui, despre care puteţi afla
informaţii şi din alte surse.
În Polonia,
s-a adăpostit de ploaie într-un restaurant şi pentru că ploaia a durat mult, a
mâncat mult: pentru început, o bere şi
două castronele pline cu alune date prin paprika; a urmat un borş rece de sfeclă, făcut cu iaurt, dres cu mărar şi având pus în
mijlocul bolului un cartof fiert fierbinte şi un ou fiert şi tare; felul
următor, a fost „bigos”, un amestec savant
şi caloric de varză călită cu sos de roşii şi carne de porc macră, carne de
porc afumată, slăninuţă, cârnaţi şi nişte cubuleţe de viţel…totul încărcat cu
boia şi piper şi udat cu bere rece şi
vin roşu la temperatura camerei;
ospăţul s-a încheiat cu makoviec, o
prăjitură ca un rulou umplut cu mac şi dat prin dulceaţă.
În Belgia,
spune că a mâncat cel mai bun păstrăv din
viaţa aceasta (scriitorul speră, probabil, ca şi în viaţa de dincolo să
aibă parte, ca şi aici pe pământ, numai de meniuri pantagruelice), îmbrăcat într-o crustă de migdale şi scăldat
într-un sos de unt, lămâie şi ierburi, alături de cartofi noi amestecaţi cu
girole (ciuperci). A mai mâncat şi un pateu de ficat din vânat servit cu un soi
de prăjiturică de dovleac şi a mai gustat, din farfuria soţiei, cozi de raci asortate cu mazăre şi tarhon şi
o tocană de vânat, cu cartofi cu sos de cireşe. A urmat desertul format din
o tartă de zahăr şi ou, spumă de fragi cu
frişcă şi un „mousse” de ciocolată amestecat cu fructe de pădure ţinute în
cognac. A urmat brânza şi, la final,
armagnac (coniac) vechi şi aromat.
La Tallin, în
Estonia, a băut o votcă de consistenţa
mercurului şi a mâncat babuşka
zakuski, constând din castraveţi
muraţi în saramură, miere, smântână şi pâine de secară tăiată în bucăţele mici.
După cum mărturiseşte, castravetele murat se trecea prin miere,
prin smântână şi se muşca acompaniat de pâine de secară şi de o înghiţitură de
votcă. Gustul a fost peste aşteptări!, declară autorul. Au urmat alte
mâncăruri bune şi deştepte, printre care, ca desert, o plăcintă caldă de cireşe acoperită cu un pic de smântână frecată cu
zahăr.
În Finlanda,
la un restaurant lapon, au servit antreuri constând din somon crud şi somon afumat, icre dintr-un peşte alb, salată de bureţi,
„carpaccio” (carne crudă) de ren,
carne de ren sărată, carne de ren afumată, brânză din lapte de ren şi „cloudberries” (mure albe). La felul principal
a ales ceva între tocană de ren, cârnaţi
de ren făcut pe cărbune, frigărui de ren, tocană de urs cu sos negru şi legume
fierte date prin brânză. La desert au mâncat „cloudberries” cu brânză dulce cu sos de caramel deasupra şi unul două
păhărele de lakka (lichior din mur pitic).
În Italia, pe
malul Lacului Garda, a mâncat „bigoli”…un
munte de paste pe care se rostogoleau ghiduşi cârnaţi, care tocată în sos de
roşii, ardei dulci şi iuţi, mici bucăţele de şuncă şi, exact ca zăpada de
afară, pe deasupra tuturor, se aşterne o pulbere fină de parmezan. La final am
comandat o porţie de tiramisu (tort) făcut
cu lămâie în loc de cacao, blatul fiind însiropat cu „limoncello”, lichiorul de
lămâie cu care orice italian te îmbie să închei masa, ne informează
autorul.
Aş putea să
continui relatându-vă cea mai mâncat
Bogdan Teodorescu în Bulgaria, în
Oman, în Lituania, în Letonia, în
Franţa, în Insulele Seychelles, în Africa de Sud, în Grecia ….în România, dar
vă las plăcerea să descoperiţi Dumneavoastră, recomandându-vă cu ….insistenţă
cartea.
Tot acest
„desmăţ” gastronomic nu se putea să nu aibă urmări asupra fizicului autorului.
Ne mărturiseşte , în carte, că la un moment dat avea o sută treizeci de
kilograme, dar mai cenzurându-şi poftele şi, probabil, mai făcând şi mai multă
mişcare, a scăzut la o sută. În poza de pe copertă, arată destul de bine! Se
zice că unii oameni trăiesc ca să mănânce în timp ce alţii mănâncă ca să
trăiască. Cred că lui Bogdan Teodorescu nu i se potriveşte nici una din aceste
ziceri. El trăieşte ca să şi mănânce….bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu