Adame,
unde ești?
Suntem într-o perioadă cu totul specială, o
perioadă ”de tranziție”(de la moarte la viață), o perioadă de ample frământări
spirituale și de conflicte și răbufniri interioare. Drumul acesta pascal pe
care ne-am angajat încă de la începutul postului, asumat în integralitatea lui,
este de fapt un drum al Crucii, al răstignirii propriului nostru egoism și al
propriilor noastre patimi. Numai răstignind aceste impulsuri păcătoase(multe
dintre ele se descoperă mai ales acum în timpul postului) ne putem redescoperi
pe noi într-o altă lumină.
Dumnezeu a știut și știe, că noi oamenii nu
suntem perfecți, ba din contră suntem foarte vulnerabili în fața ispitelor și
greșim. Datorită acestui fapt, există un remediu recomandat de Hristos, care ne
dă șansa de a lua totul de la capăt și de a pune un nou început vieții noastre,
un remediu care pe cât pare de banal, pe atât este de important și mă refer
aici la sf. spovedanie sau taina mărturisirii.
Se spune despre Socrate, că trecând într-una din
zile pe străzile Atenei, a văzut pe un ucenic de-al său ieșind din casa unei
femei cunoscută de toată lumea ca fiind o prostituată. Tânărul vădit rușinat de
această vedere a dascălului său, a încercat să intre din nou în casă sau să se
ascundă. Atunci Socrate i-a spus:”Tinere, nu-i rușine să ieși dintr-o astfel de
casă, ci mai degrabă e rușine să rămâi într-o astfel de casă!”
Da, este o rușine să rămâi sub autoritatea
păcatului atâta vreme cât ai posibilitatea de a fi liber. Mie personal mi-a
trebuit ceva timp să înțeleg că de fapt păcatul te subjugă și-ți anulează
libertatea și că adevărata libertate se descoperă în conștientizarea iubirii
lui Dumnezeu față de om și în răspunsul acestuia la ea. De aceea zice Hristos: ,,Luaţi jugul Meu asupra voastră şi
învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă
sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.” (Matei
11,29-30) Cu toate că fiecare dintre noi cunoaștem cel puțin în parte importanța
spovedaniei totuși o neglijăm, pentru că s-au conturat în timp mai multe puncte
de vedere la care ne aliniem și noi. Există o seamă de oameni care consideră că
preotul nu are nicio importanță în relația lui cu Dumnezeu, că se pot mărturisi
și singuri ,,că doar Dumnezeu ne cunoaște gândurile” sau cum se exprimă versul
popular:,,că nu-i popa Dumnezeu, să știe păcatul meu!” Oamenii aceștia sunt
autosuficienți, sunt mulțumiți cu condiția lor, ba pot să arate cu degetul
spunând: ,,bine că nu ne-am spovedit, că poate eram pârâți și ajungeam și noi
cu dosar la Securitate!”Alții închid în ei, duc ani la rândul povara păcatului
acumulând neliniști, temeri și nemulțumiri vis-a-vis de propria lor condiție.
Ceea ce mă îngrijorează însă cel mai mult, este situația de mijloc, în care te
mărturisești dar … pe fugă, fără nicio strâgere de inimă sau părere de rău și fără
nici un angajament în a schimba ceva înlăuntrul nostru. Totul doar de dragul
unui ritual searbăd sau al unei tradiții care zice că e bine să te spovedești…aduce
noroc.
Nu mi-am propus acum să vorbesc despre condițiile
spovedaniei(poate o voi face cu alt prilej), dar m-am gândit la faptul că
Dumnezeu înțelege neputința noastră și cunoaște limitele și slăbiciunile firii
noastre și de aceea, de fiecare dată când greșim, când ne îndepărtăm de El,
căci păcatul aduce o anumită detașare de Dumnezeu, El ne așteaptă îngăduitor să
ne ierte. Și totuși noi nu cerem iertarea Lui…
În rai,
când primii oameni căzuseră în păcat, ei nu s-au gândit să ceară iertare pentru păcat, ci au născocit planuri
de viitor fără să mai țină seama de Dumnezeu. Acel strigăt plin de durere al
lui Dumnezeu:,,Adame, unde ești?” nu exprima neștiința lui Dumnezeu referitoare
la ascunzișul lui Adam, ci exprima starea morală decăzută a omului pe care Adam
trebuia să o conștientizeze și să o spovedească. Dacă o făcea, ar fi fost
iertat, Dumnezeu îl provocase pentru spovedanie. Această situație se repetă cu
fiecare dintre noi, la întrebarea: ,,Ioane, Vasile, Adame, unde ești?”
răspundem sec: ,,Aici Doamne, dar mă descurc și singur!”
Pr.
Augustin Câmpean
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu