BLAZON

 

Cu prilejul participării mele la „Zilele Caiete Silvane”, la Zalău, în zilele de 22-23 martie 2013, am primit de la scriitorul Florin Horvath, cartea lui, „Îndreptar heraldic”, apărută în 2012. Am citit-o (studiat-o) în tren, pe drumul de la Zalău la Bucureşti. Excelentă carte! În timp ce-o citeam, aveam la îndemână cartea mea „Nobilul proprietar”, un titlu autoironic, pe a cărei copertă am pus un blazon, ironic şi el. Când am conceput blazonul, habar nu aveam de heraldică. Pe măsură ce citeam cartea domnului Horvath, trăgeam cu ochii la el şi descopeream lucruri la care nu mă gândisem niciodată. Era ca şi cum mi l-ar fi făcut altcineva, iar eu îl vedeam pentru prima oară. Iată ce-am descoperit:

·         Elementul central al blazonului îl constituie scutul meu, având aceeaşi formă cu cele ale marilor maeştrii ai Ordinului Templului. Nu ştiam asta, dar, oricum, este o mare onoare pentru mine. Este ca şi cum aş face parte din familia lor.

·         În centrul lui, se află o coţofană având în cioc însemnul Zodiei Gemeni, cea în care m-am născut. Postarea coţofenei, şi nu a altei figuri, a fost un act deliberat, prin care am dorit să transmit că sunt sub protecţia acestei păsări, care, după cum se ştie, nu se bucură de o faimă prea bună.

·         Scutul este colorat în verde şi este străbătut, în sens transversal, de nişte dungi maro. Ei bine, l-am colorat în verde pentru că este culoarea mea preferată şi pentru că era una din culorile pe care le aveam la dispoziţie. Am trasat barele pentru a mai umple cu ceva spaţiul de jur împrejurul coţofenei, pe care le-am colorat, absolut din întâmplare, maro. Am aflat din carte, cu încântare, că verdele „sugerează libertatea, regenerarea, mărturisind că purtătorul acestei culori preţuieşte eliberarea de orice încătuşare, că venerează graţia izvorâtă din frumuseţea tinereţii”. De bare, autorul nu spune nimic. Cred că, în mod inconştient, am reuşit să arăt că nu există libertate fără câteva încătuşări, şi că rolul barelor (gratiilor) este să sugereze asta. Sunt nouă bare, prin urmare, în cazul meu, tot atâtea încătuşări. Gândindu-mă îndelung, le-am identificat pe următoarele: religia, căsătoria, legile, cutumele, obligaţiile profesionale, bunele maniere,  limba română,  gramatica, ortografia. Deşi autorul n-o spune, verdele ar mai putea fi culoarea preponderentă a grădinii mele, iar barele cărările  ce-o traversează.

·         Deasupra scutului se află coiful. Am aflat că forma lui determină „rangul de demnitate al posesorului” şi că poate indica un suveran, un principe, un duce, un ofiţer al coroanei, un conte, un baron, un cavaler etc. M-am speriat! N-aş fi vrut să mă dau, fără să ştiu, nici unul din ăştia, pentru că, din păcate sau din fericire, nu sunt nici unul dintre ei. Am răsuflat uşurat după ce m-am convins că el nu seamănă cu cele descrise şi am ajuns la concluzia că aşa trebuie să arate un coif de fermier.

·         Coiful este împodobit cu o coroană. Şi acestea au forme diferite pentru împărat, rege, principe, duce etc. Am avut din nou emoţii, care mi-au trecut numai după ce m-am convins că coroana mea nu seamănă cu nici una din cele enumerate. Este o coroană sui generis, mai degrabă un ghiveci, pentru că, după cum vedeţi, din ea răsare o plantă de floarea soarelui.

·         Sub coif apare un papion, care am vrut să reprezinte culmea ironiei şi, bănuiesc, o inovaţie absolută în materie de heraldică. A mai văzut cineva armură cu papion?

·         Floarea soarelui, de care am vorbit deja, cazmaua şi grebla aranjate de o parte şi alta a ei, formează aşa zisul cimier. În carte se precizează că cimierul aminteşte  nu de rangul celui ce-l poartă, ci de o acţiune a sa considerată memorabilă. Are dreptate. În cazul meu, cu cele două unelte nobile am desţelenit, mărunţit şi nivelat cei zece ari de tern agricol, imediat după cumpărarea lui, o operaţiune nu numai memorabilă ci de-a dreptul eroică, după care l-am semănat. Floarea soarelui, rodul final al acestei acţiuni, este semnul victoriei.

·          Sub scut am reprezentat, din nou, două elemente ne mai întâlnite în heraldică: un creion şi un stilou, voind să arăt că mă pasionează scrisul. N-am avut inspiraţia să plasez undeva şi un laptop!

·         Tenanţii (ţinătorii), cei care ţin scutul, sunt. în cazul meu, două animale ciudate, două himere, două plăsmuiri ireale menite să simbolizeze absurdul întregii construcţii. Ele sun colorate în roşu. Autorul cărţii susţine că „purtătorul acestei culori cinsteşte în cel mai înalt grad bravura, generozitatea dublată de actul îndrăznelii…”. Da, aşa mi-ar plăcea să fiu.

Bibliografie: