UNGURII (7)

8. Nobilii unguri

De şi mi-am petrecut copilăria şi adolescenţa în Ardeal, nu i-am apucat pe nobilii unguri. Le-am văzut însă palatele sau conacele şi am auzit tot felul de poveşti despre ei. Îmi formasem despre ei o imagine uşor idilică, pe care Paul Lendvai a reuşit să mi-o zdruncine. Reproduc  mai jos ceea ce am aflat nou despre ei, din cartea sa:

…la sfârşitul Evului Mediu în Ungaria fiecare al douăzecilea până la al douăzeci şi cincilea locuitor era nobil….În această pătură era cuprinsă şi acea mică nobilime necioplită şi incultă, dar înzestrată cu privilegii, ce constituia „fenomenul cel mai dăunător al evoluţiei sociale ungare din epoca modernă (pag.98).

Referitori la nobilimea maghiară, autorul  citează pe Miklós Zrinyi - strănepotul eroului maghiar de origine croată cu acelaşi nume de la 1556:  Nu există o naţiune care să se fălească atât de mult cu titlurile ei nobiliare precum o face cea ungară şi care să facă aşa de puţin, Dumnezeu mi-e martor, pentru a păstra această nobleţe şi pentru a o dovedi (pag. 144).

Nobilii unguri îşi petreceau cea mai mare parte din timp în străinătate şi cunoşteau mai bine germana sau franceza decât maghiara.  În sec. XVIII, John Paget, citat de autor, spunea: Totuşi eu bănuiesc că maghiarii au un motiv mai serios, decât simpla politeţe, de-a nu vorbi ungureşte, şi anume nu altul decât acela că ei nu cunosc această limbă (pag.186).

Istoricul Bélá Grünwald, citat de autorul cărţii, defineşte astfel situaţia de la sfârşit de secol XVIII: O ostilă regalitate străină, un cler represiv intolerant, o mare nobilime deznaţionalizată, o mică nobilime incultă şi, în cele mai multe cazuri, indiferenţă faţă de interesele naţionale, o burghezie germană restrânsă, o ţărănime săracă asuprită, o soldăţime educată în cultul împăratului, un protestantism  fără nici o afinitate cu statul, populaţii – români, ruteni, sârbi,  germani, slovaci – care sunt atrase de alte centre,  aceste elemente au determinat caracterul vieţii publice din Ungaria (pag. 193).

Au existat însă şi nobili unguri extraordinari. Unul din ei a fost Francisc II Rákóczi, conducătorul curuţilor, luptătorul pentru eliberarea de sub habsburgi, despre care autorul scrie că fost poate cel mai pur şi mai nobil din istoria maghiară (pag.159). Istoricul elveţian Iakob Burkhard scrie în cartea sa Consideraţii pe marginea istoriei universale, ceva care i se potriveşte de minune lui Francisc II Rákóczi : Istoriei îi place uneori să se condenseze într-un om pe care apoi lumea să-l urmeze …..Imponderabilul cel mai rar la indivizii făuritori de istorie universală este însă grandoarea sufletească. Ea constă în capacitatea de a renunţa la avantaje şi a prefera ceea ce este moral… (pag.159). Când rămăşiţele lui pământeşti au fost repatriate, în presă se relata: ţărani unguri şi „saşi”, români şi şvabi, sârbi şi slovaci rugându-se lângă terasamentul căii ferate, au îngenuncheat peste tot pe unde a trecut trenul special (pag. 169). Cu siguranţă,  el n-a fost singurul nobil ungur de felul acesta.

Un alt nobil deosebit, despre care Lajos Kossuth spunea, la 1840,că era cel mai mare maghiar, pe care istoricii unguri îl considerau cel mai interesant, cel mai romantic sau cel mai solitar, iar  Paul Lendvai scrie despre el că a întruchipat mişcarea de înnoire naţională, energia morală şi conştiinţa unei întregi naţiuni, a fost István Szécheny, prieten cu baronul sălăjean Miklós Wesselényi. El s-a pronunţat vehement pentru eliberarea iobagilor şi pentru anularea privilegiului nobilimii de a fi scutită de impozite… a pus la dispoziţie toate veniturile pe un an ale moşiilor lui (aproape 50.000 de hectare) pentru înfiinţarea unei academii de ştiinţe…..îi plăceau caii şi femeile. Referitor la micii nobili el nu s-a dat în lături să declare despre ei  că sunt adunături de neciopliţi şi ignoranţi (pag.203-217).

Lista nobililor unguri deosebiţi, care au rămas în istoria Ungariei, poate continua cu omul de stat Ferenc Deak şi cu Gyula Andrássi, de care a fost îndrăgostită împărăteasa Elisabeta (Sisi),

Englezoaica Julia Pardoe face următoarea descriere a Parlamentului Maghiar, la 1825: În afară de răsărit, n-am întâlnit niciodată şi nicăieri grupuri mai pitoreşti decât acelea pe care le oferă o adunare a stărilor ungureşti. Sunt aici episcopii în largile lor veşminte din mătase neagră, cu lănţişoarele şi crucile lor de aur şi cu pelerinele lor roşii-purpurii; mai vârstnicii nobili de ţară, cu tunicile lor bogat îmblănite şi cu căciulile lor de astrahan; funcţionarii de rang înalt, în blănurile lor verzi sau de un roşu aprins, tivite cu aur şi în splendidele lor cakkos; membrii mai tineri şi mai moderni ai casei domnitoare, îmbrăcaţi cu tunici garnisite bogat, cu pălăriile lor splendid brodate, multe din acestea împodobite cu o pană de bâtlan; şi din toate părţile săbii cu mânere de aur, săbii cu atârnători  roşii-purpurii, arme,  teci din oţel lustruit, din fildeş sculptat sau din alt material cu prelucrare bogată şi costisitoare (pag.207).

Nobililor unguri se pare că le plăceau ceremoniile şi le plăcea să se afişeze în public în costume de gală sau de epocă. Un astfel de prilej a fost, în 1867, încoronarea la Budapesta a lui Franz Joseph ca rege al Ungariei. Iată cum îi descrie pe nobili participanţi la paradă Ludwig von Przibran:

Ceea ce s-a perindat aici în materie de splendoare a costumelor naţionale, de bogăţie a harnaşamentelor şi şeilor, de valoare a pietrelor preţioase de la agrafe, banduliere şi fibule, de arme vechi, de săbii încrustate cu turcoaze, rubine şi perle ş.a.m.d. a corespuns mai mult ca o paradă de lux oriental decât cu descrierile despre sărăcirea  şi secătuirea ţării, cum erau ele  folosite pentru garnisirea dezbaterilor la mesaj (în Parlamentul ungar). Dar impresia generală a fost totuşi aceea de trecere în revistă a unei armate feudal aristocratice. Te credeai transpus formal în Evul Mediu la vederea acestor baroni imperiali şi seniori somptuoşi, urmaţi cu multă supuşenie de vasali înarmaţi.  Îndeosebi acel banderium (grup de călăreţi) a iazigilor şi cumanilor, care erau îmbrăcaţi parţial în cămăşi de zale, parţial în piele de urs, şi purtau ca podoabă principală capete de animale sau coarne de bivol, amintea de vremurile când Europa creştină trebuia să se apere de atacurile din răsăritul păgân. Despre această paradă, trimisul elveţian la eveniment nota: În ciuda splendorii şi realei sale grandori, întregul alai a făcut totuşi asupra spectatorilor obiectivi impresia unei maimuţăreli carnavaleşti. Această piesă de  Ev Mediu nu se mai potriveşte cu vremea noastră, iar soţia trimisul belgian a fost de părere că:  În toate acestea subzistă un rest de barbarie (pag.278).

În perioada 1867 şi 1914,  marii moşieri, printre care mulţi aristocraţi, erau atât de bogaţi încât nici măcar nu ştiau ce posedau exact  şi în ce provincie. Cei mai mulţi petreceau mai mult timp la Viena şi Paris, la curse de cai la Ascot sau la Curte la Schönbrunn, decât în Ungaria. Prinţul Eszterházy poseda 300.000 de hectare de teren, de la lacul Neusiedler până în pusta ungară. Celor din familia Eszterházy le aparţineau, la apogeul puterii lor peste 700 de sate şi 21 de castele.

Arhiducele austriac Franz Ferdinant, din cauza căruia s-a declanşat Primul Război Mondial, un „maghiarofag” cum era el considerat, spunea: aşa numitul nobil maghiar, cavaler este individul cel mai infam, cel mai antidinastic, cel mai mincinos şi cel mai nesigur, iar greutăţile pe care le avem în monarhie le avem numai din cauza maghiarilor.

(va urma)