LUCA (1)

Am vizitat de mai multe ori  Muzeul Antipa (de trei ori după ce s-a reabilitat, completat  şi modernizat, a treia oară ca văd excelenta expoziţie chinezească, „ Corpul uman”; apropo de sistemele sanguin şi cel nervos: nu mi-am imaginat că oamenii sunt atât de „irigaţi” şi „electricizaţi”!). Cu ocazia uneia din vizite, mai demult, a acestui „panteon” al animalelor, ajunşi la sectorul insecte, am dat peste un scandal. Un copil, foarte agitat, spărsese o vitrină şi voia să mai spargă şi altele. O doamnă în vârstă, foarte speriată, şi câţiva domni şi doamne din personalul muzeului, foarte scandalizaţi, venit la faţa locului, se străduiau să-l potolească. Copilul plângea şi se zbătea în mâinile lor. Se strânsese acolo  şi o mulţime de vizitatori curioşi, gură cască, amatori de spectacol, printre care ne-am numărat şi noi. Am recunoscut-o pe doamna în vârstă: era soţia unui fost coleg şi bunica băiatului. Am ajutat-o să-l potolească pe nepot, luându-l în braţe şi scoţându-l din sala respectivă. După ce biata bunicuţă a lăsat celor de la muzeu cartea ei de vizită şi datele personale, ca să-i trimită acasă nota cu costul stricăciunilor (ca să facă o „bucurie” şi părinţilor copilului),  am părăsit muzeul, împreună.

         I-am condus, pe bunică şi pe nepot, până la metrou. Pe drum ne-a povestit că Luca,  aşa îl cheamă pe băiat - care continua să sughită după atâta plâns şi se lăsa greu dus de mână - iubeşte foarte mult insectele şi a spart vitrina revoltat că le-a văzut acolo moarte şi înfipte în câte un ac. Ne-a promis că o să ne povestească mai multe, cu altă ocazie. Iată ce am aflat, ulterior:

Luca, în vârstă de 10 ani,  este un copil neobişnuit, interesant şi năstruşnic. Manifestă un interes deosebit pentru gâze, de când era foarte mic. Este în stare să studieze la nesfârşit o muscă, un greier, o furnică, o albină, un fluture etc. Face asta de câte ori i se oferă prilejul: acasă, în timpul mesei, la şcoală, în timpul orelor, nu mai vorbim de situaţiile în care este liber şi se află în curtea sau grădina de la ţară a bunicilor. Pasiunea lui l-a pus, de multe ori, în situaţii „speciale” cu cei din jur. După el toate insectele au dreptul la viaţă. Nu vrea să recunoască clasificarea lor în insecte folositoare şi dăunătoare. E în război cu  toate animalele care se hrănesc cu insecte sau cu larvele lor - vrăbii, rândunele, berze, broaşte, guşteri – şi se războieşte cu bunicul lui de câte ori acesta, la ţară, îşi stropeşte cu câte un insecticid  pomii.

De cum a ştiut să citească, a căutat mai întâi povestioare despre insecte, apoi cărţi despre ele. Ştie totul despre anatomia lor şi o mulţime de lucruri despre obiceiurile lor. Urmăreşte cu înfrigurare episoadele din viaţa insectelor de pe Animal Planet. Altceva   nu-l interesează. Pe un perete din camera lui, deasupra patului, a insistat să i se pună un portret al naturalistului Jean Henri Fabre, marele entomolog, pe care şi l-a luat de model.

Nu ştim cum era J.H. Fabre când era copil, dar Luca este  extrem de independent. Nu acceptă nici un fel de constrângeri nici un fel de program: se culcă şi se scoală când vrea, mănâncă numai atunci când îi este foame.

 Merge la şcoală forţat. În clasă, deranjează desfăşurarea lecţiilor: îşi contrazice  învăţătorii în modul cel mai brutal, fără să ţină seama de diferenţă de vârstă, de faptul că sunt bărbaţi sau femei şi se amestecă în răspunsurile colegilor lui,  jignindu-i de câte ori are prilejul. 

Nu-şi face temele decât supravegheat în de aproape, şi cum asta nu este totdeauna posibil, merge la şcoală şi cu ele nefăcute. Are însă o calitate miraculoasă: reţine tot ce ajunge la urechile lui. Aşa se face că pleacă acasă cu lecţiile ştiute,  dar nu şi cu temele făcute. Îi place să fabuleze şi o face cu uşurinţă. Pus să povestească ceva, toată clasa îl ascultă cu gura căscată. Face nişte compuneri fantastice! ( Şi în privinţa aceasta seamănă cu J.H. Fabre, care avea şi talent literar). Ia note mici pentru că nu îşi face temele, are notă mică la purtare şi medii mici la celelalte materii, dar, dacă este ascultat, indiferent la ce materie, ia  o notă mare sau cel puţin una de trecere.

         Pentru că se ceartă şi jigneşte pe toată lumea, este considerat un element antisocial. Părinţii celorlalţi copii au făcut numeroase reclamaţii şi au propus, nici mai mult nici mai puţin, decât să fie îndepărtat din şcoală. A schimbat mai mulţi învăţători. Ultima dintre învăţătoarele lui şi-a dat demisia. Pus în situaţia că nu mai vrea nimeni să predea la clasa lui, directorul, un bătrânel înţelegător şi de treabă, s-a văzut obligat s-o preia el. Este singurul care crede în el şi spune la toata lumea că: „Este  un copil inteligent şi cu timpul se va disciplina. Ar putea ajunge un savant şi n-ar fi exclus să fie primul român care va lua premiul Nobel.”  Luca îl ascultă mai mult decât pe învăţătorii ceilalţi, dar nu-l cruţă nici pe el.

Părinţii lui s-au lecuit repede să-l ia cu ei în vizite. Face, totdeauna, tot felul de năzbâtii, punându-i pe aceştia în situaţii penibile. Evită să călătorească împreună cu el în mijloace de transport în comun, pentru că, şi acolo, se dă în spectacol.  Copilul acesta este, peste tot unde merge,  o panaramă!

 În episodul următor, va invit sa citiţi un „interviu” cu Luca.