LUCA (2)

 Am ţinut mult să-l cunosc mai bine pe Luca, să stau de vorbă cu el. I-am făcut o vizită colegului meu, la casa lui de vacanţă de pe malul Argeşului. Mai fusesem la el. Este un bărbat la vârsta a treia, ca şi mine, simpatic, mucalit, pus tot timpul pe glume. Are o casă ca lumea: mare, înconjurată de o grădină  cu de toate, inclusiv cu livadă, vie şi eleşteu. Mă informase că va fi şi Luca acolo.

Când am ajuns, nici urmă de Luca!

-   Unde ţi-e nepotul? l-am întrebat.

-   Pe teren, mi-a răspuns bunicul lui.

M-a condus în grădină. În livadă, în iarbă, culcat pe burtă, băiatul urmărea foarte atent ceva.

- Ce faci aici? l-a întrebat bunicul lui.

S-a întors spre el, cu un deget la buze, semn că trebuia să păstrăm liniştea. Am aflat, puţin mai târziu, ce făcea el acolo: era în dreptul unei găurici şi aştepta să iasă de acolo un greier; când a ieşit, l-a prins şi l-a introdus într-un borcănel cu capac.

- Ce-ai să faci cu el? l-am întrebat, după ce mai întâi ne-am salutat şi m-am convins că îşi amintea de mine.

- O să-l duc la Bucureşti. Mai am acolo un greier de casă.

- Nu ţi-e milă de ei să-i ţii în captivitate?

- Le dau drumul prin cameră. Îmi place cum cântă.

- Şi cu ce se hrănesc?

- Grig, aşa îl cheamă pe cel de acasă, se hrăneşte cu firimituri de pâine. Acesta, nu i-am pus încă un nume, este de câmp, şi se hrăneşte cu cartofi, mazăre şi zarzavaturi.

- În celalalt borcănel ce ai?

- Un muscoi.

- Muscoi?, a sărit ca ars bunicul lui. A mai avut unul din acela mare şi negru, care bâzâie de crezi că-i avion. L-a luat cu el la şcoală şi i-a dat drumul în clasă, în timpul lecţiei. Le-a trebuit o oră, învăţătoarei şi celorlalţi copii, să-l scoată afară, timp în care el se distra copios. A mers la şcoală şi cu Grig. Greierul  a început să cânte în buzunarul lui şi iar a deranjat lecţia, pentru că, neştiind de unde vine ţârâitul,  toţi copiii au început să-l caute pe sub băncile lor, mi-a povestit bunicul.

După asta, îi cere nepotului borcanul cu muscoiul, se uită atent la el, după care exclamă:

- E la fel cu celalalt! şi s-a grăbit să demonteze capacul borcanului şi să-i dea drumul muscoiului. Ce voiai  să faci cu el?

- Voiam să-l dau unui  un băiat dintr-o altă clasă.

- I s-a pus şi lui pata pe învăţătoare şi vrea s-o pedepsească?

- Nu. Voia, pur şi simplu, să aibă şi el un muscoi.

- Mai ai şi alte insecte acasă? l-am întrebat eu.

- Mai am.

- Le ia de aici, le duce acasă, le studiază, „vorbeşte cu ele”, zice el, după care le aduce înapoi şi le dă drumul. Pe unele din ele le duce şi la şcoală. Ai auzit ce face cu ele.

- De ce faci toate asta, Luca? l-am întrebat eu.

- Ca să-i pedepsesc pe cei care nu iubesc insectele şi le omoară dacă îi bâzâie, dacă se urcă pe ei, dacă îi pişcă, dacă le atacă fructele.

- Toată lumea face aşa, i-am răspuns.

- Nu-i adevărat. Budiştii nu se ating de ele. Am să mă fac şi eu budist.

Am rămas impresionat  şi nedumerit de intenţia lui.

- Eu credeam că o să te faci naturalist, ca să studiezi insectele?

- O să mă fac şi una şi alta.

- Dar, ca să te faci naturalist, trebuie, mai întâi, să termini şcoala generală, liceul, apoi Facultatea de Biologie. Ori, dacă vei continua să deranjezi orele de clasă, s-ar putea să nu apuci s-o termini nici pe prima dintre ele, i-am spus eu.

A tăcut, s-a uitat la mine îmbufnat, după care ne-a întors spatele şi n-am reuşit să mai stau de vorbă cu el.

- Dacă începi să-i faci morală, ai terminat-o cu el, mi-a atras atenţia colegul meu. I-a intrat în cap şi că ar trebui creată o asociaţie internaţională pentru protecţia insectelor, al cărui preşedinte să fie el.

- De ce nu? l-am întrebat eu.

- Pentru că sunt şi unele extrem de dăunătoare sau periculoase pentru sănătatea oamenilor, aşa cum ştii şi tu.

După asta mi-a povestit şi alte năzbâtii făcute de Luca, la şcoală, acasă, în metrou etc. Dacă vă interesează, am să scriu şi despre ele.