DORIM CA
DOMNUL ANDREI PLEŞU SĂ DEVINĂ CANDIDATUL SOCIETĂŢII
CIVILE LA ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN ANUL ACESTA. SPRIJINIŢI ACEASTĂ
INIŢIATIVĂ!
BIOGRAFIE
În 1990 devine profesor de filozofia religiei la
Facultatea de Filozofie a Universităţii din Bucureşti.
A înfiinţat institutul de studii avansate „New
Europe College” (1994).
A înfiinţat revista de cultură „Dilema” (1993),
devenită „Dilema Veche”.
A scris numeroase cărţi (22) şi articole în
ziare şi reviste.
A ţinut conferinţe şi a participat la emisiuni
culturale televizate.
CITATE DIN SCRIERILE
ŞI ZICERILE LUI ANDREI PLEŞU
Colegiul Noua Europă este o instituţie care s-a
născut din dorinţa de a crea o continuitate, o legătură între lumea de aici şi
cea a Europei de Vest. Când te întorci din Europa, mai ales după o perioadă mai
lungă, e ca şi cum ai călători înapoi în timp. Sunt oameni care nu se pot
readapta. Mi-am propus să creez un spaţiu de readaptare plauzibil. (1996)*
Sunt mai mândru de ce am realizat la NEC decât
de toate isprăvile mele ministeriale. (2001)*
Dilema
s-a născut, între altele, şi din dorinţa de a rupe ciclul lamentaţiei, al
proastei dispoziţii naţionale.(2000)*
Sigurul lucru pe care îl pot spune cu oarecare
siguranţă şi, sper, cu o anumită îndreptăţire, e că sunt scriitor. (1996)*
Pentru mine, ceea ce decide asupra calităţii de
scriitor a cuiva este talentul literar. (2007)
Pentru mine, exerciţiul concret al scrisului e o
ocupaţie de o pedanterie şi de o precizie extraordinare. Şi scriu greu.
Manuscrisele mele arată oribil, nu se pot descifra. Acum scriu la computer.
(2004)*
Cărţile sunt felul oamenilor de a avea aripi ca
îngerii**
Citesc relativ puţin şi citesc ţintuit pe
întrebările mele, iar asta poate fi o dovadă că am o proastă raportare cu
literatura: nu citesc cu voluptate pur
estetică, motivaţia mea constantă de a citi vine din interogativitate, mai mult
decât din nevoia de plăcere. (2007)*
*„Din vorbă-n vorbă”, Editura Humanitas, 2013
** Preluată de pe Internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu