Decupaje din trecutul satelor noastre

Istoricul, profesionist sau amator, poate decupa din trecutul satelor noastre, secvente mai lungi sau mai scurte si ele pot deveni, dupa caz, articole sau studii de specialitate. Daca el isi propune sa studieze exhaustiv trecutul localitatii respective, isi propune, de fapt, sa scrie istoria acesteia, care poate lua forma unei lucrari de sine statatoare sau pe cea al unui capitolul de monografie.

Revista „Caiete Silvane” a incurajat scrierea de monografii publicand numeroase schite monografice si chiar monografii intregi. Multe din satele salajene au acum monografii, scrise inainte sau dupa decembrie 1989. Intrebarea este, daca o monografie, odata scrisa, poate fi considerata un act definitiv? Raspunsul este categoric nu.

In primul rand, pentru ca, asa cum spune scriitorul Radu Paraschivescu, „Trecutul este un geamantan care se dilata in permanenta”. Scotocind prin biblioteci si arhive, vizitand muzee, apeland la memoria concetatenilor nostri, aflam tot timpul date noi privind trecutul, date cu care putem imbogati continutul monografiilor. Surse deosebite de date pentru autorii de monografii din judetul nostru au fost si sunt depozitele Arhivelor Nationale Salaj si anuarul Muzeului de Istorie si Arta din Zalau, „Acta Mvsei Porolissensis”.

Al doilea motiv este acela de-a inlatura elementele subiective in tratarea anumitor teme, la care autorii monografiilor au fost constransi de contextul politic in care le-au scris. Mai ales cele scrise in epoca comunista sunt pline de denaturari si omisiuni, mai ales atunci cand este vorba de cei 45 de ani de trista amintire.

Istoricul Nicolae Iorga spune: „Istorie se cheama ceea ce s-a intamplat cu adevarat, nu ceea ce am vrea sa se fi intamplat”. Ori, comunistii isi doreau ca istoria acestei epoci sa reflecte, in primul rand, lupta de clasa - una falsa, evident - si marsul triumfator al societatii romanesti spre comunism, care a dus, dupa cum am vazut, intr-o fundatura.

Desigur, niciodata nu vom fi in stare sa scriem o istorie suta la suta adevarata, atata timp cat nu dispunem, totdeauna, de toate elementele pentru a judeca un anumit eveniment, o anumita personalitate sau o anumita epoca si atata timp cat istoriile sunt scrise de oameni. Important este, sustin unii istorici, ca istoria pe care o scriem sa fie sincera. Florin Constantiniu a scris chiar „O istorie sincera a poporului roman”. Intrebarea este, a reusit el sa inlature, in intregime, subiectivismul personal cu care a tratat anumite teme? Cu siguranta, nu.

Care ar putea fi modalitatea ca fiecare localitate sa colecteze in mod continuu date privind istoria si prezentul ei, ca, periodic, sa-si completeze monografia? Ca sa raspund la aceasta intrebare am sa dau exemplul satului meu natal, Banisor.

In 2003, in Banisor a luat fiinta Asociatia „Fiii Satului Banisor” care si-a propus sa tipareasca monografia localitatii si sa editeze un anuar al asociatiei, in care sa vina cu elemente noi privind trecutul satului si in care sa consemneze evenimentele notabile din prezentul lui.

Banisorul nu este un sat foarte important, in care sa fi avut loc, in trecut, evenimente deosebite, pe care sa le gasim, cu usurinta, consemnate in documentele vremii. Cu toate acestea, datorita stradaniei consatenilor mei, in fiecare numar al anuarului, care are in medie 100 de pagini si a ajuns la numarul 6, au aparut date noi privind institutiile satului, personalitatile satului, intamplarile care au avut loc in sat, participarea banisorenilor la evenimentele de importanta regionala sau nationala, datinile locale si folclorul local.

Din paginile revistei n-au lipsit nici creatii literare, in versuri sau proza, ale fiilor satului. Anuarul apare in fiecare an la 15 august, zi in care sarbatorim hramul bisericii din sat si ziua satului. Se vinde ca painea calda.. Nu reusim sa satisfacem cererea locala cu tirajul mic, care ne sta in putinta.

Dupa modelul nostru, anul trecut, a luat nastere si in Mesesenii de Sus o asociatie similara, care a scos si ea primul numar ale unei publicatii anuale. Credem ca ar trebui incurajata infiintarea de astfel de asociatii in toate localitatile judetului.

O posibilitate de-a umple golurile de informatii privind trecutul localitatilor noastre si trecutul in general, la care recurg uneori scriitorii, este fictiunea. Au apelat la ea toti autorii de romane istorice, straini sau romani. Mihail Sadoveanu, de exemplu, imbinand cu pricepere informatia istorica si fictiunea, a reusit sa reconstituie epoca de glorie a Moldovei si portretele eroilor acestei epoci si sa le confere, amandurora, un inalt grad de credibilitate. Neagu Djuvara sustine ca nu poti reusi asa ceva fara o implicare sentimentala deplina, fara sa traiesti o „emotie istorica” atunci cand iti propui sa tratezi cu mijloace literare un subiect din trecut.

Romanul istoric, povestirea istorica, poezia inspirata din istorie au constituit si continua sa constituie o sursa importanta de informatie de gen pentru un larg spectru de cititori. Imi amintesc cu placere ca, in copilarie, am savurat romanul in versuri „Gruie-al lui Novac” al scriitorului Petre Dulfu, nascut in Salajul istoric. Atunci am facut cunostinta cu turcii si am aflat, cu revolta, ce pacoste au constituit ei pentru noi romanii. Recent, din nevoia de documentare, am citit cartea „Din trecutul Silvaniei - Legende” a istoricului si scriitorului salajean, Victor Rusu. Este vorba, de fapt, de o singura legenda, culta, in care facem cunostinta cu epoca voievodului roman Gelu, din perioada invaziei ungurilor in Transilvania. Cu aceste doua exemple am vrut sa reamintesc ca in Salaj exista o traditie a literaturii de fictiune istorica, traditie care merita continuata.

In masura in care perioada copilariei a celor care am trecut de 70 de ani a devenit deja istorie, am scris si eu, recent, doua romane istorice, a caror actiune se petrece in judetul nostru, in epoca de instaurare a comunismului in tara noastra. Am incercat sa servesc, in special tinerilor, informatii despre aceasta epoca si nu numai despre ea, in doze aproape homeopate. Am observat ca ei devin refractari atunci cand astfel de informatii li se servesc angro si am sperat ca, servite astfel, ei le pot asimila pe nesimtite. Fiind vorba si de doua carti de aventuri, am incercat, la figurat vorbind, sa-i fac pe tinerii mei cititori sa inghita o pilula amara intr-un invelis de bomboana. Este aceasta o metoda de a-i face sa ne inteleaga pe noi si epoca pe care am traversat-o si de a-i impiedica sa cada in mrejele unei ideologii mincinoase? Eu cred ca da. (...)