EPISODUL 2. POEZIE 2

1.2 Antecedente literare (continuare)

Postez acum un triptic brâncuşian, poezii care mi-au fost publicate în revista „Columna” din Târgu Jiu. Consultându-mi, în 2007, dosarul de securitate la CNSAS, am aflat că în perioada 1982-1985, am fost urmărit de Securitate. Soţia mea a continuat să fie urmărită şi după 1985. Mă întreb, acum, ce s-ar fi întâmplat cu noi dacă în urma unei percheziţii a Securităţii ar fi fost descoperite aceste poezii, sau acea „Cronică de familie” de care am amintit? Probabil aveam soarta inginerului Gheorghe Ursu, arestat în urma descoperii unui jurnal intim şi ucis în bătaie, ulterior, de securişti.

    Masa Tăcerii

Cum tacent, clamant
(Deşi tac, strigă în gura mare)
Cicero

Această masă de piatră,
inimă din inima vechii Dacii,
este un sarcofag.
In el zac, mute,
duhurile păgâne
ale acestui pământ.
In mijlocul lui
zace însuşi Zamolxe.

Acestea douăsprezece scaune
sunt douăsprezece
stane de piatră
ale doisprezece
mari preoţi
care dialoghează mut
cu zeii lor.

In acest disc de Banpotoc
este pietrificată
tăcerea neputincioasă
a strămoşilor noştri,
durerea şi umilinţa lor.

Acestea douăsprezece scaune
sunt douăsprezece
stalagmite
pe care s-au depus,
în ani mulţi,
lacrimile fără glas
ale acestui popor.

Aceasta piatră
este o piatra de moară
care a măcinat
gândurile noastre
din care am făcut
pâinea
care ne-a hrănit
dorurile şi speranţele.

Această masă de piatră
este o masă de priveghi.
La ea şed încremeniţi
doisprezece bătrâni semeţi
care se reculeg
în tăcere
în memoria
eroilor acestui neam.

Această masă de piatră
este un altar.
Pe el dorim să jertfim
durerea noastră mută,
tăcerea noastră dureroasă,
neputinţa noastră.

Acestea douăsprezece scaune
sunt de două ori douăsprezece
lacrimi tăcute
din care izvorăsc
cele douăsprezece mari râuri
care scaldă
pământul acestei ţari
şi duc lacrimile noastre
în Dunăre.

Acest cilindru de piatră
este un tăvălug
care urnit din loc
va strivi viermii şi mişeii
care se hrănesc
cu tăcerea
acestui popor.

Acestea douăsprezece scaune
sunt, de fapt,
douăsprezece clepsidre
care măsoară în tăcere
răbdarea noastră.
Aproape tot nisipul din ele
s-a scurs.

Această masă de piatră,
acestea douăsprezece scaune tac.
Totul în jur tace:
Oamenii tac.
Din cer picură tăcere.
Jiul si-a oprit curgerea la vale..
Este o linişte insuportabilă !
Si totuşi
parcă se aude ceva!
Încet, încet, bate inima
acestui pământ;
acum bate mai tare,
din ce în ce mai tare,
din ce în ce mai repede;
bătăile ei sunt acum
răpăit de tobă.
Ne cheamă la luptă .
Veniţi !

A. Vanca
Târgu Jiu 4.12.1986

Poarta Sărutului
           I
Această poartă,
alcătuită din
dragoste, iubire si recunoştinţă,
este casa noastră părintească;
sărutul ce-o împodobeşte
este sărutul zămislirii noastre.
Această poartă,
alcătuită din
dragoste, iubire şi nostalgie,
este satul nostru natal;
sărutul ce-o împodobeşte
este primul nostru răsărit de soare.
Această poartă,
alcătuită din
dragoste, iubire şi omenie,
este ţara noastră;
sărutul ce-o împodobeşte
este o pâine caldă.

A. Vanca
Tg. Jiu 15.12. 1986


 Coloana
       I
Această coloană
cu care Brâncuşi
şi-a însemnat ţara
este respiraţia sacadată
a acestui popor oropsit,
este o scară la cer
pe care urcă
gândurile noastre avântate,
este stâlpul
credinţei noastre
în mai bine,
este un şirag de mătănii
pe care ne rostim
rugăciunile
către noi înşine.

A.Vanca
Tg. Jiu 29.05. 1987

In "Masa Tăcerii", am condamnat, de fapt, laşitatea noastră, a românilor, în epoca comunistă de tristă amintire. Chiar dacă am scris aceste versuri, pe care le-am ţinut ascunse într-un sertar, nu înseamnă că eu am fost mai puţin laş decât marea majoritate a semenilor mei. Era cu totul altceva, dacă transformam în afişe această poezie şi le împrăştiam prin oraş!