MUZEUL NAŢIONAL AL LITERATURII ROMÂNE (5)

Eminescu shocking (1)

În muzeu, Eminescu este prezentat în cel mai convenţional mod cu putinţă, aşa cum îl ştim toţi din cărţile noastre şcolare de limba română: frumos, talentat, genial. Citind recent cartea lui Mircea Cărtărescu „Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli”, am fost şocat să află câteva lucruri ciudate despre Eminescu, menite să-l pună pe marele nostru poet complet într-o altă lumină decât cea în care am fost obişnuiţi să-l vedem. O să redau câteva din aceste ciudăţenii, punând în paranteză sursa indicată de autor, urmând ca la sfârşitul episodului următor să fac câteva comentarii.

• În copilărie era „mic şi îndesat” (Th. Ştefanelli, 1861)

• Ca adolescent, „era un tânăr sănătos ca piatra” care la scaldă „punea în mirare pe toţi cu manevrele ce făcea înnot”(Ştefan Cacoveanu, 1904)

• La maturitate devenise un bărbat mai degrabă scund (1.64- 1,65), cu „musculatură herculiană” (Matei Eminovici, 1886)

• „Era foarte păros Mihai, pe pulpele şi cele de jos, şi cele de sus, credeai că-i omul lui Darwin” (Matei Eminovici, 1886).

• „O spun, nu în dezonoarea acestui om, ci în adevăratul înţeles al cuvântului, curgeau zdrenţele de pe el”. (Nicolae Densuşianu, în timpul episodului ardelean)

• „Era pe atunci un tânăr cu faţa negricioasă, cu ochi mari deschişi, cu un zâmbet pe buze” (Nicolae Densuşianu, în timpul episodului ardelean).

• „Mai mult scund decât înalt, mai mult voinic decât zvelt, cu un cap cam prea mare pentru statura lui, cu înfăţişarea pre matură pentru cei douăzeci şi şase de ani ai săi, prea cărnos la faţă, nebărbierit, cu dinţi mari galbeni, murdar pe haine şi îmbrăcat fără nici o îngrijire” (Mite Kremnitz, 1876)

• „La masă, mâncă zgomotos, râse cu gura plină, un râs care îmi suna brutal….Un om cu totul lipsit de maniere” (Mite Kremnitz, 1876)

• „O mână mică de copil, binevoitoare, neîngrijită, poate nespălată” Mite Kremnitz, 1876)

• „Râdea mult, cu lacrimi şi zgomotos, îi era deci greu să asiste la comedii, căci râsetele îi era deseori oarecum scandaloase” (Stefanelli, 1909)

• „Uneori era atât de adâncit în lucru, că scria până foarte târziu noaptea şi atunci nici nu mergea seara la cină, ci trimetea pe cineva să-i cumpere pâine, brânză, o sticlă de bere şi lucra mai departe. Când veneau apoi colegii săi acasă, aflau în cameră un aer infect, produs de fumul de tutun, de mirosul de spirt de lampă, de nu erau în stare să respire, iar pe Eminescu nu îl puteau zări prin norii de fum” (Stefaneli, 1909)

• „În general Eminescu era tăcut, gânditor….Figura lui cea plină şi dulce de mocan respira blândeţea….Nimic nu te putea face să ghiceşti în el pe marele poet.” (Al. Ciurcu, 1911

Manuscris Mihai Eminescu

Vedere din muzeu