Manuscrisele sunt cele care mi-au atras cel mai mult atenţia. Este interesant să vezi cum au scris scriitorii: cât de frumos, cât de corect, cu cât de multe ştersături. Sigur, unele manuscrise sunt transcrieri frumos caligrafiate şi fără ştersături. Ele nu trădează deloc modul de lucru al scriitorilor; cel mult, un grafolog şi-ar putea face, pe baza lor, o idee despre personalitatea acestora. Altele însă, sunt la prima mână şi spun multe despre uşurinţa sau lipsa de uşurinţă cu care scriitorii îşi elaborează operele.
M-au impresionat două pagini de manuscris ale lui Ion Creangă. Sunt primele două pagini din „Amintiri din copilărie”, Sunt scrise frumos, ordonat, corect şi cu foarte puţine ştersături. Se vede că scriitorul a scris cu uşurinţa cu care povestea.
Creangă a surprins şi a nedumerit multă lume. Puţini se aşteptau ca în spatele acestui „rural” să se ascundă un erudit.
Manuscrisele lui Marin Preda abundă în ştersături şi corecturi. Se vede că scriitorul îşi şlefuia îndelung textele ca să ajungă la forma finală. El îşi scria şi rescria operele. Romanul „Risipitorii” l-a scris de trei ori ( în perioada 1962 -1972), între prima şi ultima formă fiind mari deosebiri.
Scriitorii contemporani, mai ales cei care scriu la calculator, nu vor lăsa astfel de urme. Niciodată nu vom şti cu câtă trudă şi-au elaborat operele. Putem bănui însă, că nu există scriitor care să nu trudească la operele sale. N.Manolescu mărturisea că a recitit de 20 de ori Istoria critică a literaturii române. De o sută de ori dacă ar fi recitit-o, sunt sigur că le fiecare lectură ar mai fi şters sau ar mai fi adăugat câte ceva. Asta se întâmplă cu toţi scriitori aflaţi în faţa unui manuscris de mare întindere (nuvelă, roman, etc.).
Aspect din muzeu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu