ÎN VIZITĂ LA PAUL EVERAC

L-am vizitat pe Paul Everac la Podul Dâmboviţei, unde scriitorul îşi are o reşedinţă de vară. Nu l-am vizitat singur ci împreună cu foştii mei colegi de facultate, cu care am fost într-o excursie prilejuită de 50 de ani de la absolvire. Vizita noastră a fost anunţată şi aşteptată.

Îl ştiam pe Paul Everac ca dramaturg şi că a fost preşedinte a Societăţii Române de Televiziune. Îi văzusem cel puţin două piese - „Iancu la Hălmagiu” şi „Un fluture pe lampă” – îi vizionasem tabletele de la TVR şi Revelionul de tristă amintire din 1994. Am fost foarte interesat să aflu mai multe despre el după această vizită. Am aflat că a scris 140 de piese de teatru (!), că mai este autorul unor volume de versuri şi eseuri, că a fost un privilegiat al vechiului regim. Criticii contemporani nu-l prea apreciază, atât din cauza colaborării sale cu regimul comunist, cât şi legat de calitatea intrinsecă a scrisului său. Iată ce spun despre el Nicolae Manolescu şi Alex Ştefănescu:

Nicolae Manolescu:

„...Paul Everac, dramaturg mediocru, nelipsit de câte ori PCR avea nevoie de el.”

„...cei câţiva dramaturgi”consacraţi”, unii cu activitate prelungită mult dincoace de graniţele epocii (Paul Everac), alţii prizonierii ei (M.Davidoglu, Dorel Dorian, Alexandru Mirodan), nu reuşesc nici ei să lase vreo urmă. Lista aproape completă şi destul de numeroasă se găseşte la Marian Popa la paginile 1051-1052 din primul volum („Istoria literaturii de azi pe mâine” n.n.). Trei nume se cuvin totuşi reţinute: Aurel Baranga, Horia Lovinescu şiTeodor Mazilu. Pe celelalte, uitarea le va închide cu mâna ei cea rece în scrinul istoriei literare."

Alex Ştefănescu:

„Intenţiile lui Paul Everac au fost mereu frumoase şi nerealizabile. Acesta a fost destinul lui: sa aspire spre ceva înalt şi intangibil. El nu seamănă cu un personaj caragialian, ci cu Don Quijote. Nu este ridicol, ci ridicol şi sublim. Enervantele editoriale pe care le citea la televizor, când conducea TVR, ţineau de această natură donquijotesca. Editorialistul vorbea, fără tact şi fără farmec, despre idealuri de mult uitate şi mii de Sancho Panza stăteau în fotolii şi îl priveau ca pe un nebun. Piesele sale de teatru au şi ele ceva inabil şi strident, dramaturgul erijându-se in pedagog al naţiunii. Încărcate de simboluri, de personaje-arhetipuri, de filosofări obositoare, aceste piese pot fi păstrate intr-un muzeu al teatrului, fără sa mai fie puse vreodată în scenă. Dar cine ştie? Valul de plecări din România o face actuală. Inteligent, responsabil, lipsit însă de talent literar, Paul Everac a încercat toată viaţa să zboare cu un avion imaginar. Nu a reuşit, dar măcar a încercat".

La Podul Dâmboviţei, pe proprietatea sa şi pe o porţiune a şoselei Bran-Rucăr, Paul Everac a realizat un adevărat muzeu de sculptură în aer liber. Lângă şosea sunt expuse sculpturi ce reprezintă scene din poezii româneşti celebre ( „Nunta Zamfirei”, de George Coşbuc, „Meşterul Manole”, baladă populară, „Mistreţul cu colţi de argint”, de Ştefan Augustin Doinaş, „Moartea căprioarei” de Nicolae Labiş etc.). Pe proprietate sa sunt expuse busturi ale unor mari scriitori români (Sadoveanu, Călinescu, Coşbuc, Goga, Iorga), a celor mai mari dramaturgi români ( Alecsandri, Caragiale, Blaga, Muşatescu , Mazilu, Baranga şi.....Everac, bineînţeles) şi sculpturi în manieră clasică sau modernă a unor cunoscuţi sculptori români (Baraschi, Oscar Han, Ion Jalea, Manuela Grigore Adoc, Pavel Mercea, Cristian Breazu etc.). Nu lipsesc nici locuri special amenajate pentru popas, taifas, meditaţie sau reculegere (Băncile, Rotonda Himerelor, Sanctuar) şi pentru spectacole sau simpozioane (Teatrul Robinson, Amfiteatrul, Ateneul de la Grui).

La Amfiteatru, Paul Everac şi soţia sa s-au întâlnit cu noi. Scriitorul ne-a povestit diverse şi ne-a citit două fabule, abia terminate, inspirate din realitatea românească. Impresia pe care ne-a făcut-o a fost copleşitoare. La cei 87 de ani ai săi, scriitorul este o inteligenţă sclipitoare, un autor de talent, un povestitor plin de farmec. În prezenţa lui nu ne-a mai păsat de trecutul lui controversat. A contat pentru noi, exclusiv, omul de talent şi spirit. Aşa cred că ar trebui să procedăm cu toţi sriitorii: să avem în vedere exclusiv opera şi talentul lor literar.

Nunta Zamfirei

Legenda Meşterului Manole

Mistreţul cu colţi de argint

La intrarea pe proprietatea scriitorului, pe un baner mare, se pot citi următoarele:

Sunt bineveniţi doar cei în stare de contemplaţie artistică, sete de cultură, dorinţă de reconfort.



Casa Everac

În curtea mică, cu stăpânul casei

Artă

Inorog

Bufniţă

Sanctuar

Povestind  de pe scena Amfiteatrului

Rămas bun de la d-na Smaranda Everac

Placardă la ieşirea din curte