POPAS DUHOVNICESC (11)

Un imperativ necesar: ”Nu taiati din cruce!”

(Marcu 8;34-38)

S-au incetatenit in vorbirea curenta, expresii ce s-au nascut din adanc de traire crestina, dar care azi au si putina tenta peiorativa, de exemplu „N-ai ce face, trebuie sa ne purtam crucea” sau ”Asa i-a fost crucea” si alte expresii de acest gen, care de cele mai multe ori exprima consolarea in cazul unui esec, asumarea deceptiei sau incercarea de a intelege o situatie nefericita, aparent inexplicabila. Din acest punct de vedere, marea majoritate inteleg crucea, ca suferinta cu care suntem datori lui Dumnezeu, ca un tribut pe care trebuie sa-l platim lui Dumnezeu. Altii chiar se revolta spunand:”Ce, nu ajunge ca peste tot se vorbeste de suferinta si neajunsuri, sa se vorbeasca si la biserica despre acelaşi lucru!?” Remarcile de tot felul care apar pe aceasta tema, nu fac decât sa camufleze adevărul despre cruce.

Pentru întreaga creştinătate crucea este si trebuie sa rămână un punct de referinţă, un epicentru al vieţii spirituale, pentru ca atunci când vorbim de cruce, vorbim de jertfa, de jertfa lui Hristos dar si de jertfa noastră ca următori ai lui Hristos. Chiril al Alexandriei zice: ”La Tatăl nu putem ajunge decât in stare de jertfa” si acest lucru se poate realiza prin faptul ca Hristos ne include in jertfa Sa luându-si firea noastră omeneasca si astfel ne aduce si pe noi jertfe de mare pret inaintea lui Dumnezeu. Insa acest lucru pentru noi oamenii este doar o potentialitate, ne ramane ca si noi sa dovedim spirit de jertfelnicie, ce consta in indepartarea pacatului si a tendintelor pacatoase din viata noastra si intarirea dorintei de a fi in comuniune cu Dumnezeu.

O delegaţie a omenirii compusa din cativa membrii, se duc cu plangere inaintea lui Dumnezeu, atragandu-I atentia ca in lume s-au înmulţit păcatele din pricina cărora este mult necaz, multa ura si multa suferinta. Si toate acestea din pricina pacatelor oamenilor? intreaba Domnul Dumnezeu. Da Doamne, i-au raspuns acestia. Atunci, nu le mai faceti! a zis Dumnezeu trimiţându-i din nou in lume.

Daca e sa vorbim de o suferinţă de pe urma asumării crucii noastre, aceasta suferinţă este cauzata de lupta împotriva păcatului sau a poftei păcătoase din noi, a răstignirii imboldurilor de tot felul ce răbufnesc din natura noastră pervertita de păcat. Acest inteles duhovnicesc al crucii reflectat in cuvintele:”Oricine voieşte sa vină dupa Mine, sa se lepede de sine sa-si ia crucea sa si sa-mi urmeze Mie” (Mc.8,34) l-a promovat Mântuitorul Hristos inca înainte de patima Sa, iar rastignirea propriu-zisa, a fost exemplul si pecetea care au demonstrat valoarea asumării crucii de către fiecare dintre noi, arătându-ni-se ca răul numai prin leacul amar se extirpă, la fel cum Hristos prin moarte învinge moartea. Suferinţa crucii poate fi comparata cu un tratament împotriva unei boli grave, iar daca pentru a-ti vindeca trupul si pentru a câştiga inca cativa ani de viata, nici un leac nu este prea amar sau prea costisitor, credem ca merita sa ne asumam leacul crucii pentru câştigarea vieţii veşnice.

Întotdeauna conducătorul unui grup este si modelul pentru ceilalţi, etalonul, exemplul, Hristos se înaltă pe cruce iar exemplul Sau il luam fiecare dintre noi:daca El fara de păcat s-a urcat pe crucea Golgotei, cu atât mai mult ne urcam noi pe crucea vieţii si ne-o asumam cu toata suferinţa ce decurge de aici. Icoana reprezentativa pentru noi este icoana răstignirii, cand Hristos zice:”Părinte, in mâinile Tale îmi dau duhul meu!” si noi tindem către aceasta încredinţare a sufletului nostru in mâinile lui Dumnezeu, dar nu o putem face decât biruind crucea suferinţei acestei vieţi. Iar daca Hristos si-a asumat crucea si noi ne-o asumam cu gândul la înviere si la dulceaţa primirii noastre in imparatia lui Dumnezeu.

”Lasa-ma Doamne sa tai din cruce”a zis o data un om căruia i s-a părut ca Dumnezeu ar fi pus pe umerii săi o greutate peste puterile sale, iar Dumnezeu i-a îngăduit. Mai lasa-ma sa tai o data, căci tot grea este zise omul parându-i-se ca ceilalţi semeni de-ai săi duc cate o cruce mult mai uşoara, si iarăşi Dumnezeu i-a îngăduit. Numai acum te mai rog Doamne, puţin sa mai tai, iar Dumnezeu nu l-a oprit. Tocmai când i se părea căci crucea ar fi uşor de dus a întâmpinat împreuna cu toţi ceilalţi o prăpastie. In fata acesteia fiecare si-a întins crucea si si-a făcut punte din ea, dar cel ce tăiase din cruce, acum isi dădea seama ca a sa cruce, este prea scurta pentru a atinge celalalt tarm. Părerea de rău si lacrimile nu i-au folosit acum la nimic. La fel este si in viata, cel ce se nevoieşte cu lupta împotriva păcatului si a poftelor de tot felul, o lupta de altfel ostenitoare si de multe ori la limita infragerii, face punte intre cele doua lumi, pasind cu nădejdea bucuriei si a pacii din imparatia lui Dumnezeu. Nu taia din cruce, du-o si aminteste-ti ca:”Ceea ce este cu neputinta la oameni este cu putinta la Dumnezeu”.

Pr. Augustin Campean