CIMITIRUL BELLU, UN MUZEU ÎN AER LIBER AL LITERATURII ROMÂNE

   Am vizitat prima oară Cimitirul Bellu în 1953, cu ocazia primei mele veniri în Bucureşti. Am ţinut neapărat să-l văd, pentru că ştiam că adăposteşte mormântul lui Mihai Eminescu. L-am văzut, m-am recules în preajma lui. A fost mare lucru pentru mine să mă aflu atât de aproape de rămăşiţele pământeşti ale celui mai mare poet român. Am considerat asta un privilegiu egal cu cel de-a întâlni, pe viu, un mare scriitor. Am avut prilejul să-i întâlnesc pe vremea când erau în viaţă, pe Camil Petrescu, pe Cezar Petrescu, pe Mihail Sadoveanu. De curând, cu prilejul vizitării cimitirului, după ce el a fost introdus în circuitul turistic, am avut prilejul să vizitez şi mormintele celor trei, înmormântaţi toţi în zona rezervată scriitorilor, în centrul căreia se află mormântul lui Eminescu. Eminescu este, şi aici, cel mai mare.

   Numărul scriitorilor înmormântaţi în Cimitirul Bellu, este foarte mare. Niciodată n-am fost într-o societate de literaţi mai mare şi mai selectă decât aici! Iată o listă cu cei mai mari dintre ei, în ordine alfabetică: George Bacovia (1881-1957), Eugen Barbu (1924-1993), Gellu Naum (1915-2001), Emil Botta (1912-1977), Jean Bart (1874-1933), Eusebiu Camilar (1910-1965), Ion Luca Caragiale (1852-1912), George Călinescu (1899-1965), George Coşbuc (1866-1918), Mihai Eminescu (1850-1889), Iulia Haşdeu (1869-1888), Nicolae Iorga (1871-1940), Petre Ispirescu (1830 -1887), Nicolae Labiş (1935-1956), Alexandru Macedonski (1854-1920), Titu Maiorescu (1840-1917), Tudor Muşatescu (1903-1970), Ion Minulescu (1881-1944), Alexandru Odobescu (1834-1895), Adrian Păunescu (1943-2010), Dumitru Panaitescu –Perpessicius (1891-1971), Camil Petrescu (1894-1957), Cezar Petrescu (1892-1961), Marin Preda (1922-1980), Victor Ion Popa (1856-1946), Liviu Rebreanu (1885-1944), Mihail Sadoveanu (1880-1961), Ion Simionescu (1873-1944), Nichita Stănescu (1933-1983), Iănăchiţă Văcărescu (1740-1800), Alexandru Vlahuţă (1859-1919), Vasile Voiculescu (1884-1963).

Versurile de pe crucea poetului Mihail Eminescu sunt selectate din poezia "De-oi adormi....":

Reverse dulci scântei

Atotştiutoarea,

Deasupra-mi crengi de tei

Să-şi scuture floarea.

Nemai fiind pribeag

De-atunci înainte,

Aduceri aminte

M-or coperi cu drag

De remarcat Drapelul României aflat deasupra crucii şi  florile proaspete, în culorile naţionale, de pe mormânt, încă o dovadă că Mihai Eminescu este iubit de români.

Pe piatra de căpătăi a lui Geoege Coşbuc sunt versuri din poezia "Lupta vieţii-Gazel":

O luptă-i viaţa; deci te luptă,

Cu dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui? Eşti un nemernic,

Când n-ai un ţel hotărâtor.

Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,

Te lupţi pe seama tuturor.

În 1953, când am fost pentru prima oară în Cimitirul Bellu, în zona superaglomerată azi cu morminte de scriitori, erau doar mormintele lui Eminescu şi Coşbuc. Am copiat atunci epitafurile de pe cele două morminte, iar acesta, de pe piatra de căpătâi a lui Coşbuc, ne-a servit ca mottou pe tabloul de absolvire a şcolii medii.

Mormântul lui Mihail Sadoveanu, a fost plasat între mormintele lui Eminescu şi Coşbuc. Oricât ar fi de contestat Mihali Sadoveanu ca urmare a colaborării lui cu regimul comunisit, el râmâne unul din cei mai mari scriitori români.

George Călinescu spune despre el: Luat în totalitate, M.Sadoveanu e un mare povestitor, cu o capacitate de-a vorbi autentic enormă, asemănător lui Creangă şi Caragiale...Prin gura lui vorbeşte un singur om, simbolizând o societate arhaică...Opera scriitorului e o arhivă a unui popor primitiv ireal: dragoste, moarte, viaţă agrară, viaţă pastorală, război şi asceză....

   Pe mine m-a fermecat, în mod deosebit, limbajul inventat de scriitor şi folosit în romanele sale istorice. Senzaţia de plăcere pe care mi-o dau lecturile acestor cărţi, datorată în primul rând acestui limbaj, o aseamăn cu plăcerea pe mi-o provoacau razele soarelui cînd, abia ieşit din apă, mă tolăneam pe o plaje de nisip, la mare.

  Caragiale a fost reînhumat în Cimitirul Bellu, în timpul comuniştilor. Îmi amintesc că, la data respectivă, au existat discuţii în legătură cu epitaful de pe piatra sa de mormânt, mulţi considerându-l neinspirat:

"SĂ CULUIVAŢI POPORUL! UN POM FĂRĂ RĂDĂCINI NU POATE TRĂI.

Sunt şi eu de părerea că se putea găsi ceva mai bun. 

După cum se poate vedea, mormântul lui Nichita Stănescu, poetul nepereche, "a luat faţa"  mormântului lui Mihai Eminescu, cea ce n-a reuşit şi ca poet. Iată ce spun criticii despre poet:

E.Simion: Nichita Stănescu nu este numai un versificator diabolic de abil, un poet inspirat şi original...

N. Manolescu: Ceaa ce bate numaidecât la ochi, la capătul unei lecturi nu fără obstacole (a operei poetice a lui N.S. n.n.), este inegalitatea poeziei. Decalaje valorice mai mari nu există, probabil, nici a unui alt mare poet român.Însă tot aşa de bătătoare la ochi este originalitatea.

Nichita Stănescu nu este nici atât de verbios precum socotesc contestatarii săi (Gh. Gricurcu, M. Niţescu, Marin Mincu),  nici atât de profund precum îl cred adulatorii. Dar este probabil cel mai original poet român după al Doilea Război Mondial.

Gh. Grigurcu: ..idol fals, aşezat în locul valorilor interzise, subestimate, răstălmăcite, ori a celor ce n-au venit încă.

 Despre cavoul poetei Iulia Haşdeu se spune că este "Un templu unicat mondial", şi că este un  mic templu spiritist construit după planul dat cu toate amănuntele (în mai multe şedinţe de spiritism) de Iulia, tatălui său, savantul Bogdan Petriceicu Haşdeu. Sculptura aparţine sculptorilor Ion Georgescu şi Carl Storck.

Deasupra monumentului sunt doi sfincşi de piatră, care poartă în spinare un glob pământesc.

Sub platforma , sprijinită de două coloane,  care susţine leii, există inscrisul: MAI ŞEZI PUŢIN, apoi un ceas care arată ora când a încetat din viaţă poeta.

În interiorul cavoului există un altar, sub care zac rămăşiţele  pământeşti ale Iuliei, iar, lângă el, se află bustul ei, iar, în dreapta, masa de lucru a poetei. Pe un perete lateral, sunt înscrise cele patru legi ale credoului spiritist: religioasă, morală, socială şi filosofică. Pe pereţi, sa află, de asemenea, portretele ale familiei Haşdeu. Există şi al doilea altar, cu trei busturi  din teracotă: Isus Hristos încadrat de Shakespeare şi Hugo.

 

 

   Cimitirul Bellu a oferit odihnă de veci şi la alţi oameni de seamă ai României: artişti, oameni politici, oameni de ştiinţă, militari . Pe drept cuvânt el se poate numi „Pantheon Naţional”. Enumerăm pe câţiva: Dumitru Brătianu, Lascăr Catargiu, Heri Coandă, Haricleea Darclée, Ion Gh. Maurer, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Spiru Haret, Nae Ionescu, Ion Jalea, Ion Mincu, Dem Rădulescu, Amza Pelea, Pake Protopopescu, Constantin Tănase, Maria Tănase, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, A.D. Xenopol

Multe din cavourile, pietrele de mormânt, crucile şi sculpturile ce împodobesc mormintele sunt adevărate lucrări de artă, opere ale unor arhitecţi şi sculptori renumiţi, motiv pentru care cimitirul este şi un "Monument de Artă". Dintre arhitecţi îi enumăr pe Ion Mincu, Grigore Cerchez, Ion Berindei, Ion Georgescu, iar dintre sculptori pe Carl Storck, Ion Georgescu, Oscar Späthe, Dumitru Paciurea, Rafaello Romanelli, Miliţa Petraşcu.