S-A SFÂRŞIT CUM A-NCEPUT

Ar fi normal, după părerea mea, ca la Teatrul Naţional să se monteze doar piese valoroase din dramaturgia autohtonă sau mari piese din dramaturgia universală. De aceea, am fost şocat să văd pe scena Naţionalului o comedie minoră (S-a sfârşit cum a-nceput), scrisă de un irlandez (Sean O’Casey), o comedie bufă, de genul celora din filmele cu Charlie Chaplin, Buston Keaton sau Stanley Laurel şi Oliver Hardy. O astfel de comedie e binevenită la un teatru de comedie, la cinematograf , sau la o terasă unde în timpul spectacolului ai voie să mănânci seminţe şi să bei bere.

Cineva, într-o cronică telegrafică, atrăgea atenţia că spectacolul nu se adresează nici snobilor şi nici celor cu IQ pipernicit . Probabil că eu oi fi şi snob şi prost, de aceea nu mi-a plăcut spectacolul, chiar dacă a fost regizat de Horaţiu Mălăiele şi a avut printre interpreţi pe Mihai Constantin, amândoi nume mari ale teatrului românesc. Aşa cum am mai declarat şi în alte cronici, nu-mi place comicul izvorât din situaţii neverosimile, nu-mi place abundenţa de gaguri (gaguri de dragul gagurilor) , nu-mi place maimuţăreala şi prostirea pe scenă. Ori, de toate astea abundă spectacolul lui Mălăele.

În sală s-a râs, s-a mai şi aplaudat, dar nu cine ştie ce. Lângă scaunele noastre, pe scările de interval, au luat loc însăşi Horaţiu Mălăele însoţit de George Mihăiţă împreună cu cei doi copii ai săi de 9 şi 7 ani. Au intrat târziu în sală şi n-au mai găsit locuri. Locurile rezervate pentru ei au fost ocupate de spectatori cu locuri la balcon sau pe strapontine, iar ei nu le-au cerut să le fie eliberate. Mi-a plăcut asta! În timpul spectacolului am mai tras cu ochii la ei: Mălăele a afişat, continuu, un zâmbet de satisfacţie. Mihăiţă era impasibil, iar copiii, cel mare mai râdea din când în când, cel mic era impasibil ca şi tatăl său. Să fie tot IQ-ul cauza?

În spectacol este vorba de doi soţi care îşi schimbă, pentru o zi, rolurile între ei: soţul rămâne să se ocupe de treburile casnice, iar soţia se duce la munca câmpului. Soţului, rămas acasă, i se adaugă un tăntălău şi amândoi reuşesc, într-un timp scurt, să facă praf bucătăria familiei: pe tot ce pun mâna se dărâmă, de tot ce se sprijină cade, au numai idei tâmpite, nu se pricep la nimic. Chiar aşa!!! Din orice cameră în care intră, răzbate de acolo un zgomot asurzitor de tinichele căzute. E prea de tot!

Mi-a şi plăcut câte ceva din spectacol. Mi-au plăcut decorurile lui Ştefan Caragiu şi muzica lui Nicu Alifantis. Costumele Lilianei Cenan sunt pe linia exagerărilor lui Horaţiu Mălăiele: fac din cei soţi nişte monştri obezi.

Ceilalţi doi actori din distribuţie, Daniel Badade şi Victoria Dicu, sunt amândoi foarte înzestraţi pentru comedie. Dar, degeaba eşti o vioară Stradivarius, dacă ajungi pe mâna cui nu trebuie! Vreau să spun, că dacă Mălăele n-ar fi pus accent pe latura burlescă a spectacolului, cu cei trei actori de 24 de carate şi cu decorurile şi muzica care li s-au asociat, putea face un spectacol care să se preteze cât de cât scenei Naţionalului.

Mihai Constantin şi Daniel Balade

Victoria Dicu