JURNAL DE ENERGETICIAN (7)

13.05.1982

Am reluat serviciul. N-am fost eliberat din funcţie. Mi-am reînnoit, verbal, cererea faţă de directorul general al centralei industriale şi faţă de ministrul adjunct. Ca să forţez decizia, am intrat într-un fel de grevă: Am refuzat să stau în centrală mai mult de 10 ore zilnic şi să mai efectuez  serviciul de 24ore. Ca urmare, ministrul adjunct Dobrişan, mi-a promis eliberarea din funcţie.

7.07. 1982

Încerc ce s-a relatez ce s-a întâmplat în perioada în care n-am mai scris în jurnal.

N-am fost încă schimbat din funcţie. Îmi continui „greva”. În ultimele două luni, în special în luna iunie,  termocentrala a funcţionat slab. Atmosfera este apăsătoare, deşi nu mai avem pe cap atâţia şefi. Sistemul Energetic din România a fost conectat cu cel a ţărilor din CAER, care preiau şocurile provocate de noi. În afara de asta există apă în lacuri şi hidrocentralele funcţionează din plin, iar vârfurile de sarcină în sistem sunt mai mici decât cele din iarnă.

8.07.1982

Am aflat că mi se pregăteşte schimbarea. Nu este uşor, pentru că nu există un sistem de pregătire a cadrelor de conducere şi nu există modalităţi de a tenta oamenii valoroşi să accepte funcţii de răspundere. Retribuţia unui director n-o depăşeşte cu mult pe cea a unui şef de secţie. Există cazuri când unii muncitori câştigă mai bine decât directorii. Directorilor nu li se asigură nici o înlesnire şi nici un avantaj faţă de un muncitor de rând. Dezavantajele însă, sunt numeroase: răspunderea mare care îţi creează o nelinişte continuă, orele nenumărate petrecute în uzină, sacrificarea vieţii personale şi familiale, insatisfacţii numeroase. „Avantajele” sunt de ordin formal: ţi se acordă mai multă consideraţie de către semeni ceea ce pe unii îi măguleşte şi îi determină să accepte funcţia de director cu care ştiu să se împăuneze, deşi nu are avantaje materiale, iar „torturile” fizice şi psihice nu lipsesc.

În cele două luni de când sunt în „grevă”, m-am refăcut din punct de vedere fizic şi nervos, lucrez cu mai multă tragere de inimă şi cu mai mult spor. Simt că fac mai mult decât în zilele în care stăteam în centrală cu nemiluita. Lucrul acesta însă îl văd şi îl apreciez numai eu, nu sunt în stare s-o facă şi şefii mei, pentru care măsura activităţii este numărul de ore de stat în centrală. Stând multe ore în centrală, fără să faci mare lucru, e o modalitate sigură de-a te evidenţia. Ce fac în timpul liber? Mă odihnesc, gospodăresc, citesc, mă plimb. Mă simt bine, dar nu sunt pe deplin satisfăcut. Simt nevoia să fac tot timpul ceva folositor, să am un program, să urmăresc un ţel. Sper ca lucrul acesta să-l reuşesc după ce voi scăpa de funcţia de conducere. M-am ocupat mai mult de copii, dar nu meditându-i, lucru pe care mărturisesc că nu mai sunt capabil să-l fac fără o pregătire prealabilă, ci făcându-le programe şi supraveghindu-i să şi le îndeplinească.  Mihai termină liceul  anul viitor şi va da examen de admitere la facultate. Vlad are, în anul acesta, examen de treapta I-a la liceu.

9.07.1982

 Directorul uzinei aproape că nu mă mai bagă în seamă. Dă dispoziţii peste capul meu, face lucruri în care nu mă consultă. De fapt, n-o făcea în prea mare măsură nici înainte de a intra eu în „grevă”. Are un stil ciudat. Participă la numeroase şedinţe la judeţ sau la Centrala Industrială şi nu ne spune ce s-a discutat acolo. În astfel de şedinţe se dau tot felul de sarcini noi. E adevărat, unele din ele nu merită nici o atenţie. Sunt atât de multe acţiuni şi campanii că nu începi bine una şi trebuie să o abandonezi în favoarea alteia. Ar fi  de o mie de ori mai bine să ne apucăm de mai puţine lucruri iar cele de care ne apucăm să le facem bine şi să le ducem până la capăt. Sunt prea multe ideile care le vin peste noapte şefilor noştri, prea mare graba de-a le pune în practică şi prea mari greşelile care se comit din cauza asta. Cu prea mare uşurinţă se dau la o parte orânduielile şi obiceiurile tradiţionale în favoarea improvizaţiilor. În astfel de situaţii, oamenii, copleşiţi de prea multe sarcini şi acţiuni, sunt de-a dreptul zăpăciţi,  nu ştiu de care să se apuce, căruia să-i dea mai mare atenţie, şi pentru că nu pot face o sută de lucruri deodată, nu fac nimic. Ce le intră pe o ureche le iese pe cealaltă, aşteaptă să facă alţii ceea ce ar trebui să facă ei, văd cum se alege praful de toate, fac haz de necaz şi, din când în când, îşi mai strâng cureaua.

Românul îşi manifestă nemulţumirea şi lipsa de adeziune, ignorând sarcini şi persoane, făcând şi spunând bancuri, de cele mai multe ori savuroase. Bancurile sunt un nemaipomenit barometru al stării de spirit al naţiunii.

13.07.1982

Situaţia în centrală e proastă. Sarcina este de doar 450 MW. Situaţia o resimte şi Sistemul Energetic. Nu se pot asigura cu energie electrică irigaţiile, tovarăşul priministru Dăscălescu a convocat la el conducerea MEE. După această convocare ministrul Cocârlă îl beşteleşte pe directorul nostru, iar acesta pe noi.

Directorul comercial Vaida pleacă director prim la Turceni. Mi-a propus funcţia de director tehnic acolo. Am refuzat.

De câteva zile citesc „Sfidarea mondială” a lui Jean Jaques Servan-Schreiber. Cartea se referă şi la o serie de evenimente petrecute în lume mai ales după cel de al Doilea Război Mondial, evenimente despre care presa noastră, radioul, TV (mass-media) ne-au informat în linii destul de generale. Sunt încântat să iau cunoştinţă de ele.

16.07.1982

Ieri am fost eliberat din funcţia de director tehnic al IE Rovinari (Întreprinderea Electrocentrale Rovinari) şi în locul meu a fost numit inginerul Vişan Constantin, fost director al exploatării de combustibil.

A avut loc o şedinţă  a COM şi a Comitetului de Partid pe întreprindere având pe ordinea de zi un singur punct: măsuri organizatorice. Au participat din afară: ministrul adjunct Costea, directorul general al centralei industriale, Constantinescu, secretarul cu probleme economice al Comitetului Judeşean de Partid, Bodescu, primul secretar al Centrului Industrial Agrar Rovinari, Răuţescu.

Constantinescu a anunţat că la cererea mea am fost eliberat din funcţie, din motive de sănătate şi a dat citire deciziei de numire a lui Vişan. Mi-a înşirat mai multe lipsuri din activitatea mea: n-am pregătit bine lucrările de reparaţii, reparaţiile n-au fost executate bine, că n-am analizat corespunzător avariile avute, că am depăşit consumul specific de combustibil şi consumul propriu tehnologic, că personalul este insuficient pregătit şi nu ne-am ocupat îndeajuns de pregătirea lui profesională. În final, mi-a mulţumit ,totuşi, pentru activitatea depusă, şi mi-a cerut ca în funcţia în care voi fi numit să depun toate eforturile pentru bunul mers al centralei.

Mi s-a dat cuvântul. Am spus că nu vreau să comentez observaţiile care mi s-au făcut (observaţii adevărate, dar incorect să le pui în cârca unei singure persoane, ele fiind, de fapt, rezultatul activităţii unui sistem, care este alcătuit greşit şi funcţionează defectuos). Am atras atenţia că atât eu cât şi ceilalţi conducători ai acestei întreprinderi foarte grele, nu avem nici un fel de pregătire de conducere, că am fost şi suntem nişte amatori, conducem întreprinderea după metode învechite, aceleaşi de acum 30 de ani. Am atras atenţia, apropo de acuzaţiile care mi s-au adus, că uzina de reparaţii, uzina de combustibil, serviciul de programare şi pregătire a lucrărilor de reparaţii nu sunt subordonate directorului tehnic, fapt care îl lipseşte pe acesta de un instrument important în realizarea producţiei, de care răspunde. Am reluat ideea mai veche conform căreia Centrala Industrială şi Ministerul trebuie să se ocupe mai mult de uzină, iar ISPE şi ICEMENERG (institutele de proiectări respectiv cercetări ale ministerului) să-şi facă mai mult simţită prezenţa în uzină.. Am făcut propunerea ca ICEMENERG-ul să aibă o filială pentru Rovinari şi Turceni a cărei sarcină principală să fie analiza cauzelor avariilor şi incidentelor şi luarea măsurilor necesare ca ele să nu se mai repete. L-am felicitat pe Vişan şi i-am promis tot sprijinul meu.

Au mai luat cuvântul diirectul întreprinderi, Răuţescu, Costea, Vaida, Dănăşel, Bodescu. Directorul mi-a mulţumit pentru activitate până la un moment dat (momentul când eu am dat glas neînţelegerilor noastre), Răuţescu a ţinut să sublinieze că neajunsurile activităţii mele se datorează în mare măsură colectivului în care am activat şi care nu m-a sprijinit destul, Vaida a avut despre mine numai cuvinte bune şi a ţinut să precizeze că compartimentul tehnic şi de producţie pe care l-am coordonat e cel mai greu din centrală. Costea a făcut şi el o enumerare a lipsurilor mele şi a colectivului în care am lucrat, subliniind situaţia grea a sistemului şi sarcinile ce ne aşteaptă. Dănăşel (secretarul Comitetului de Partid pe întreprindere) după câteva cuvinte de apreciere s-a referit la lipsurile colectivului şi s-a angajat să tragă cu mai mare fermitate la răspundere pe cei care nu-şi fac datoria.  În sfârşi, Bodescu a spus multe, pe un ton ridicat şi iritat, nu atât adresându-mi-se mie cât colectivului. Nici asupra mea şi bănuiesc că nici a colectivului, cuvântarea lui n-a făcut nici o impresie. De câte ori l-am ascultat am avut impresia că vorbeşte în van, deşi pe lângă generalităţile pe care le debitează se referă şi la câteva fapte concrete.