Cu prilejul
participării mele la „Zilele Caiete Silvane”, la Zalău, în zilele de 22-23
martie 2013, am primit de la scriitorul Florin Horvath, cartea lui, „Îndreptar
heraldic”, apărută în 2012. Am citit-o (studiat-o) în tren, pe drumul de la
Zalău la Bucureşti. Excelentă carte! În timp ce-o citeam, aveam la îndemână
cartea mea „Nobilul proprietar”, un titlu autoironic, pe a cărei copertă am pus
un blazon, ironic şi el. Când am conceput blazonul, habar nu aveam de
heraldică. Pe măsură ce citeam cartea domnului Horvath, trăgeam cu ochii la el
şi descopeream lucruri la care nu mă gândisem niciodată. Era ca şi cum mi l-ar
fi făcut altcineva, iar eu îl vedeam pentru prima oară. Iată ce-am descoperit:
·
Elementul central al blazonului îl constituie
scutul meu, având aceeaşi formă cu cele ale marilor maeştrii ai Ordinului
Templului. Nu ştiam asta, dar, oricum, este o mare onoare pentru mine. Este ca
şi cum aş face parte din familia lor.
·
În centrul lui, se află o coţofană având în cioc
însemnul Zodiei Gemeni, cea în care m-am născut. Postarea coţofenei, şi nu a
altei figuri, a fost un act deliberat, prin care am dorit să transmit că sunt
sub protecţia acestei păsări, care, după cum se ştie, nu se bucură de o faimă
prea bună.
·
Scutul este colorat în verde şi este străbătut,
în sens transversal, de nişte dungi maro. Ei bine, l-am colorat în verde pentru
că este culoarea mea preferată şi pentru că era una din culorile pe care le
aveam la dispoziţie. Am trasat barele pentru a mai umple cu ceva spaţiul de jur
împrejurul coţofenei, pe care le-am colorat, absolut din întâmplare, maro. Am
aflat din carte, cu încântare, că verdele „sugerează
libertatea, regenerarea, mărturisind că purtătorul acestei culori preţuieşte
eliberarea de orice încătuşare, că venerează graţia izvorâtă din frumuseţea
tinereţii”. De bare, autorul nu spune nimic. Cred că, în mod inconştient, am
reuşit să arăt că nu există libertate fără câteva încătuşări, şi că rolul
barelor (gratiilor) este să sugereze asta. Sunt nouă bare, prin urmare, în
cazul meu, tot atâtea încătuşări. Gândindu-mă îndelung, le-am identificat pe
următoarele: religia, căsătoria, legile, cutumele, obligaţiile profesionale,
bunele maniere, limba română, gramatica, ortografia. Deşi autorul n-o spune,
verdele ar mai putea fi culoarea preponderentă a grădinii mele, iar barele
cărările ce-o traversează.
·
Deasupra scutului se află coiful. Am aflat că
forma lui determină „rangul de demnitate
al posesorului” şi că poate indica un suveran, un principe, un duce, un
ofiţer al coroanei, un conte, un baron, un cavaler etc. M-am speriat! N-aş fi
vrut să mă dau, fără să ştiu, nici unul din ăştia, pentru că, din păcate sau din
fericire, nu sunt nici unul dintre ei. Am răsuflat uşurat după ce m-am convins
că el nu seamănă cu cele descrise şi am ajuns la concluzia că aşa trebuie să
arate un coif de fermier.
·
Coiful este împodobit cu o coroană. Şi acestea
au forme diferite pentru împărat, rege, principe, duce etc. Am avut din nou
emoţii, care mi-au trecut numai după ce m-am convins că coroana mea nu seamănă
cu nici una din cele enumerate. Este o coroană sui generis, mai degrabă un
ghiveci, pentru că, după cum vedeţi, din ea răsare o plantă de floarea
soarelui.
·
Sub coif apare un papion, care am vrut să
reprezinte culmea ironiei şi, bănuiesc, o inovaţie absolută în materie de
heraldică. A mai văzut cineva armură cu papion?
·
Floarea soarelui, de care am vorbit deja, cazmaua
şi grebla aranjate de o parte şi alta a ei, formează aşa zisul cimier. În carte se precizează că
cimierul aminteşte nu de rangul celui
ce-l poartă, ci de o acţiune a sa
considerată memorabilă. Are dreptate. În cazul meu, cu cele două unelte nobile
am desţelenit, mărunţit şi nivelat cei zece ari de tern agricol, imediat după
cumpărarea lui, o operaţiune nu numai memorabilă ci de-a dreptul eroică, după
care l-am semănat. Floarea soarelui, rodul final al acestei acţiuni, este
semnul victoriei.
· Sub scut am reprezentat, din nou, două elemente
ne mai întâlnite în heraldică: un creion şi un stilou, voind să arăt că mă
pasionează scrisul. N-am avut inspiraţia să plasez undeva şi un laptop!
·
Tenanţii (ţinătorii), cei care ţin scutul, sunt.
în cazul meu, două animale ciudate, două
himere, două plăsmuiri ireale menite să simbolizeze absurdul întregii
construcţii. Ele sun colorate în roşu. Autorul cărţii susţine că „purtătorul acestei culori cinsteşte în cel
mai înalt grad bravura, generozitatea dublată de actul îndrăznelii…”. Da,
aşa mi-ar plăcea să fiu.
Bibliografie:
5 comentarii:
Mirel , am ris in fata micului ecran cum de mult nu mi s-a mai intimplat , m-am tot plimbat sus - jos sa tin ritmul comparatiilor tale ... tu templierul , care reabilitezi cotofana nu stiu cum vezi dungile maron , dela mine se vad rosii ca si "tenantii" ( invat si eu cuvinte noi !)... (cele 9 bare = 9 incatusari ) ??? !vezi ca la orTografie l-ai mancat pe T ... cu coiful , nu prea m-am descurcat , nu reusesc sa-l identific ... mea culpa ... coroana , asa cum o descrii este de milioane !!! imi place "ghiveci cu floarea soarelui" cu toata povestea ei din gradina dela Runcu pe care eu o iubesc atit de mult ... daca ar fi sa refac designul blazonului tau asi umple ghiveciul -coroana cu toate florile lui Anisoara pe care mi le-a daruit atunci pentru maicuta mea ... au ajuns acolo sus in cer cu siguranta ... la papion am ras cu lacrimi ... nici nu stiam cit haz poti sa ai ... o avea vreun merit palinca de Banisor ??? ... "cimierul" cu cele doua unelte nobile si cu rodul "muncii memorabile" am dovezi ca muncile se reiau in fiecare primavara ! poate numai eroic ?!? ! "tenantii" pe cit sunt de ciudati ca desen ... coloritul te reprezinta , va reprezinta de fapt pa amandoi ... chiar daca una din bare te-ar contrazice ... k dela Jerusalem
Îţi mulţumesc pentru comentariul tău drăguţ.
E o mare ironie că tocmai cuvântul "orografie" l-am ortografiat greşit (între timp l-am corectat). Nu este o întâmplare, am făcut boacăne şi mai mari.Acum am greşit din cauza vitezei, mai grav este când greşesc din cauza neştiinţei (vezi virgulele puse aiurea). Nu sunt un as al gramaticii şi asta se vede şi este ruşinos.
Camil Petrescu a spus că "scrisul corect e pâinea profesorilor de limba română.Nu e obligatoriu decât pentru cei care nu sunt scriitori. Marii creatori sunt mai abundenţi în greşeli de ortografie decât bancherii. Eminescu a scris mai puţin ortografic decât oricare dintre poeţii care l-au urmat şi l-au imitat..." Nu sunt de acord cu el.
Prea-onorat fermier, un cald salut din partea confratzilor cu numele de Gheorghe, de lucrator al pamantului. Multa sanatate, soare bland si ploi cu masura!
:))
Fain, superb, la locul lui.
Mulţumesc, frate Gheorghe.
Trimiteți un comentariu