luni, 1 aprilie 2013

FĂRĂ BASTON PRIN PARCURILE BUCUREŞTENE (7)


2.4 RESTAURANTUL RIVIERA
 



Şi grafferilor le-a plăcut restaurantul
 

Se sune despre Restaurantul Riviera că el seamănă cu un restaurant  pe care l-a văzut şi care i-a plăcut lui Nicolae Ceauşescu cu prilejul unei vizite în Cuba. De câte ori mă plimb prin parc, adică aproape zilnic, trec pe lână el. Îmi place cum arată şi îmi place şi muzica  potolită care răzbate în parc din restaurant sau de pe terasa lui.
Terasa este cu vedere la lac. Pe lac, în dreptul restaurantului, au fost montate câteva fântâni ţâşnitoare. Pe ele, atunci când nu funcţionează, se odihnesc raţe sălbatice sau broaşte ţestoase.
Restaurantul nu este unul foarte accesibil. Preţurile sunt mărişoare, motiv pentru care el nu geme niciodată de lume. Terasa, deşi foarte frumoasă, este de multe ori goală. Am fost o singură dată în restaurant, invitat de prietenul meu Mircea.
Mircea este un tip interesant cu o biografie zbuciumată. L-am cunoscut în 1953, pe când era muncitor foarte priceput, montor de turbine, pe şantierul Termocentralei Işalniţa. Era atunci şef de echipă, a devenit ulterior maistru şi a lucrat, până la pensionare, la IMGB, montând turbinele de 330 MW pe bancul de probe.
După pensionare, a intrat, ca urmare a unei zbateri îndârjite, în posesia unei mori în paragină, fostă a tatălui său, într-un sat de lângă Caracal. L-am vizitat acolo la câţiva ani de când devenise proprietarul ei şi am rămas uimit de ce a reuşit să facă din ea: o moară modernă care a început să-i aducă un venit frumuşel. Pe frontispiciul clădirii, a gravat, în semn de recunoştinţă, numele tatălui său.
Mircea este un om inteligent, dornic să vadă şi să afle cât mai multe. Având bani, a început să cutreiere lumea. Mă întâlnesc din când în când cu el şi îmi povesteşte pe unde a umblat şi ce a văzut. În ultimii ani, îşi petrece iernile în Tenerife.
A scris, ajutat de un profesor din Caracal, o carte interesantă, pe care a intitulat-o, „Povestea unei vieţi”, apărută la Editura MJM din Craiova, în două ediţii, ambele în anul 2010. În prefaţa cărţii, Dumitru Botar, membru al Ligii Scriitorilor din România, spune:  Mărturisesc cu toată sinceritatea că lectura acestei cărţi m-a răvăşit, mi-a lăsat un gust amar, am citit-o scrâşnind din dinţi, nu pot să cred că aceste lucruri s-au petrecut, că nişte oameni cinstiţi, muncitori şi harnici au trăit asemenea momente pe care autorul le narează într-o manieră originală” Bineînţeles că am citit-o şi eu şi am fost la fel de impresionat, cu atât mai mult cu cât îl cunoşteam pe autor.

Un comentariu:

Anonim spunea...

astazi m-am chinuit ceva sa intru pe facebook , dar a meritat ..., arhitectura restaurantului pare interesanta _ un obiectiv pentru luna mai ! sunt curioasa cine este arhitectul ? despre CARACAL-eanul Mircea Uta am sa vreau sa-l cunosc mai bine ... de orasul lui ma leaga amintiri ... numele tatalui pus pe frontiscipiul morii ... mi-a atins una din coardele cele mai sensibile ... Mirel , iarasi voi abuza de biblioteca ta ...

Trimiteți un comentariu