ANDREI PLEŞU PREŞEDINTE (12)

 

DORIM CA DOMNUL ANDREI PLEŞU SĂ DEVINĂ CANDIDATUL SOCIETĂŢII CIVILE LA ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN ANUL ACESTA. SPRIJINIŢI ACEASTĂ INIŢIATIVĂ!

 

GABRIEL LIICEANU DESPRE ANDREI PLEŞU – CITATE*

• Un seducător de talia lui Andrei Pleşu, spuneam, când e pus în postura de ministru de Externe, poate face minuni, cucerind pentru cauza ţării sale inimile puternicilor acestei lumi.
• Aş  fi vrut să spun că pentru prima oară în ţara mea m-am simţit reprezentat de unul mai bun decât mine. Vreme de 50 de ani fusesem reprezentat, ca român, în interiorul şi în afara ţării, de criminali calificaţi ai istoriei, de uzurpatori, de derbedei, de agramaţi, de lingăi, de securişti şi lichele, de tipi slinoşi, de mitocani şi sluji.
• Cu ocazia unei vizite făcute de Pleşu la Viena, în preliminariile discuţiilor privitoare la România şi Uniunea Europeană, ministrul de externe al Austriei a rostit un discurs de recepţie în care a pomenit numele lui Brueghel. (În treacăt fie spus, la Kunsthistorisches Museum din Viena se află cea mai importantă colecţie Brueghel din lume.) Răspunsul lui Andrei Pleşu a pornit de la această sugestie. Există, a spus el, în muzeul din Viena, un tablou a lui Brueghel intitulat Nuntă ţărănească. Straniu în acest tablou, în care sunt prezenţi mireasa, cuscrii şi nuntaşii, este că mirele lipseşte. Multă vreme istoricii de artă nu au ştiut să dea o explicaţie acestei ciudăţenii, până când un cercetător a avut ideea să caute în folclorul flamand, în care a descoperit următorul proverb: „Era atât de sărac, că nici la nunta lui nu a putut să vină.” Uniunea Europeană e ca o nuntă, a spus Andrei Pleşu, la care România ar putea să fie mirele absent. Asta vrem?
• În lumea supremei imoralităţi, Pleşu şi Dinescu ai anilor ’88-’89  au fost, alături de puţini câţiva, reperele noastre morale.
• Personaj vast, cu resurse multiple, dotat cu o aroganţă de catifea şi surclasând cu amabilitate pe oricine, obţinând cu uşurinţă performanţa şi strălucirea în tot ce i se întâmplă să facă, modulând în orice registru uman (devastator în deriziune şi adorabil la ceasul şuetei), apt să ia forma oricărui context (de la petrecerea cu lăutari la întâlniri cu domni în vârstă şi regine), incapabil visceral să tolereze afrontul, pătimaş şi nedispus să-şi recunoască greşeala, dotat cu o bună-credinţă care uneori se învecinează cu prostia, devenind relativist şi îngăduitor când e confundat cu judecăţile tranşante, dar grav şi slujind patetic adevărul când sunt lezate principii, distant şi angajat, atras de rigori monahale şi topindu-se cu voluptate în vanităţile lumii, Andrei Pleşu excită lesne fantasma colectivă a intelectualului român care, de la revoluţie încoace, păcălit în câteva rânduri de istorie şi devenit mefient, a decis să aleagă vigilenţa şi să practice subtilitatea ca metodă şi atunci când nu e cazul.

 

*Din „Declaraţie de iubire”, Editura Humanitas, 2001