STEJARUL DIN RUNCU

Satul Runcu este situat pe Câmpia Vlăsiei. Pădurile de stejar ce-l înconjoară, ca şi toate pădurile din partea aceasta de ţară, sunt urmaşe ale vestitului Codru al Vlăsiei.

Pădurile din zona de câmpie a României au început să fie tăiate masiv la începutul secolului al XIX-lea, odată cu dezvoltarea comerţului internaţional cu cereale şi cherestea şi s-a intensificat în cea de a doua jumătate a acelui secol, odată cu începerea construcţiei de căi ferate, c\nd stejarul a început să fie folosit pentru confecţionarea traverselor.. De atunci şi până în prezent, Codrul Vlăsiei a fost tăia, la ras, de mai multe ori. Nu se ştie din ce motive, pe ici, pe colo, au fost cruţaţi câţiva stejari, care ne impresionează azi prin măreţia lor. Un astfel de stejar se află şi la Runcu.

Priviţi-l! Domină întreaga pădure. Are peste 30 de metri înălţime, iar trunchiul lui măsoară, la bază, în jur de trei metri. Cu toate că este situat la marginea pădurii, te apropii foarte greu de el din cauza arboretului tânăr şi a tufişurilor dese şi încâlcite ce-l înconjoară.. Ce bine i-ar sta să fie tăiat totul în jur, pe o rază de 50-100 de metri! Dar cine s-o facă? Este, indiscutabil, un monument al naturii şi ar trebui tratat ca atare.

M-am apropiat de el şi l-am întrebat:

- Ce faci?

- Privesc.

- O faci demult?

- De vreo 300 de ani.

- Înseamnă că ai văzut multe la viaţa ta?

- Da, am văzut multe, începând de pe vremea când pădurea era de jur împrejur, cât vedeai cu ochii, şi nu era călcată decât de fiarele sălbatice, de haiduci şi hoţii la drumul mare.

- Ai văzut şi cum a luat naştere satul acesta de lângă tine?

- Bineînţeles.

- Cum?

- Păi, un boier, nu ştiu cum îl cheamă, şi-a trimis aici slugile să taie pădurea ca să vândă lemnele, iar în locul rămas liber să semene grâu.

- Şi pe tine cum de nu te-au tăiat?

- Pentru că aveau nevoie de umbra mea ca să mănânce şi să se odihnească.

- Şi ce s-a întâmplat după asta?

- Slugile acelea au primit voie să-şi facă aici case, ca să fie aproape de pământul pe care trebuiau să-l lucreze. Aşa a luat naştere satul. După Primul Război Mondial, statul le-a dat lor pământul pe care-l lucrau.

- Şi , după asta, ce s-a întâmplat?

- Satul a crescut frumos, oamenilor le mergea bine, până au venit comuniştii şi i-au colectivizat, luându-le tot pământul. După aceea tot comuniştii au început să-i alunge din sat, ca să facă agricultură peste tot. Oamenii şi-au dărâmat casele şi au plecat, unii la oraş, alţii în satele vecine. Au mai rămas doar câţiva. Şi şcoala a fost părăsită.

- După Revoluţie, unii din ei s-au întors.

- S-au întors vreo trei, patru bătrâni. Tineretul a rămas acolo, pe unde a plecat.

- Acum, îţi place ce vezi?

- Văd cum bătrânii mor unii după alţii şi cum casele lor rămân pustii. Vă văd pe voi, cei veniţi de la oraş, cum vă faceţi case noi şi vă jucaţi de-a agricultura; văd hoţii de lemne care răresc neîncetat pădurea; văd braconierii care împuşcă puţinele animale sălbatece care au mai rămas; văd avioanele multe care zboară peste pădure şi peste sat, stricându-ne liniştea; îi văd pe cei care construiesc autostrada, şi taie o parte din pădure.

- Nu vezi şi lucruri mai vesele?

- Ba da. Văd, în fiecare zi cum răsare şi apune soarele, văd norii de pe cer, văd fulgerele care-l brăzdează uneori, văd păsările care se avântă în înălţimile lui, văd florile de pe câmp şi , din când în când, câte un iepure, câte un fazan sau câte o căprioară