MARIO VARGAS LLOSA - CITATE (3)

Cu ceea ce postez acum, închei seria de citate din Adevărul minciunilor a lui Mario Vargas Llosa.

• Pentru ca o operă să devină ficţiune, ea trebuie să adauge lumii, vieţii, ceva ce nu exista înainte, ceva care, doar pornind de la ea şi datorită ei, va face parte din incomensurabila realitate.


• ….. prima obligaţie a unui roman – nu singura, dar cu siguranţă cea mai importantă, fiind indispensabilă pentru celelalte – nu este aceea de a-l instrui, ci aceea de al fermeca pe cititor, anihilându-i conştiinţa critică, absorbindu-i întreaga atenţie, manipulându-i sentimentele, distrăgându-l din lumea revelată şi făcându-l să plonjeze în iluzie.

• În literatură nu e niciodată esenţial subiectul; importante sunt stilul şi ordinea – forma – fiindcă ele decid dacă o operă e profundă sau lipsită de conţinut, splendidă sau lipsită de semnificaţii.

• Asemenea fiinţelor vii, romanele cresc şi, adesea, îmbătrânesc şi mor. Cele care supravieţuiesc îşi schimbă pielea şi existenţa precum şerpii sau larvele care se preschimbă în fluturi. Acestea romane spun noilor generaţii lucruri diferite de cele care le-au spus cititorilor la apariţia lor şi uneori lucruri la care autorul nu s-a gândit niciodată.

• Orice ficţiune are un timp ( o scurgere a timpului n.n.) creat pentru ea şi prin ea, care există numai în ficţiunea respectivă.

• Naratorul foloseşte majuscule pentru a conferi solemnitate şi aură mistică anumitor fapte, fiinţe sau credinţe deosebite, ce-şi construiesc o dimensiune spirituală sau magică în realitatea fictivă.

• …naratorul aranjează astfel lucrurile încât impregnează în mod subiectiv cu miracole o realitate istorică, transformând-o în una fantastică şi menţinând-o uşor legată de viaţa obiectivă, o viaţă obiectivă în care legendele şi miturile coexistă şi adesea devorează experienţa istorică.

• ..romanul este formă – cuvânt şi ordine – înainte de a fi conţinut.

• În schizofrenia romanească a epocii noastre, s-ar zice că romancieri şi-au împărţit activitatea: cei buni creează, renovează, explorează şi adesea plictisesc, iar ceilalţi, romancierii proşti, păstrează nealterat obiectivul genului: farmecă, încântă şi amuză.

• …misiunea romanului este aceea de a minţi în mod convingător, făcând minciunile să treacă drept adevăruri.

• Viaţa mai înseamnă deci şi asta: fantezie, verb, vis însufleţit, literatură.

• ….în romanele bune – ca şi în viaţă, lucrurile sunt aproape întotdeauna ambigue şi contradictorii.

• Literatura ar trebui inculcată în familie din copilărie, iar în programele şcolare ea s-ar cuveni să fie o disciplină fundamentală.

• Prin intermediul literaturii observi diferenţele etnice şi culturale şi bogăţia patrimoniului uman, şi le preţuieşti considerându-le o manifestare a creativităţii ei multiple. Citind literatură bună te distrezi, dar şi înveţi direct şi intens – experienţa trăită prin ficţiuni – ce şi cum suntem noi ca oameni, în acţiunile noastre, în visele şi fantasmele noastre, singuri sau în relaţia cu ceilalţi, în apariţiile publice şi în conştiinţa noastră secretă, în acea totalitate complexă de adevăruri contradictorii (cum le numeşte Isaiah Berlin) ce alcătuiesc condiţia umană.

• Iată ce afirmă Marcel Proust: „Literatura este adevărata viaţă, viaţa în fine lămurită şi descoperită, deci singura viaţă trăită cu adevărat”

• Literatura…..este hrana spiritelor revoltate, răspândind nonconformismul; este refugiul celui căruia îi prisoseşte sau îi lipseşte ceva în viaţă, pentru a nu fi nefericit, pentru a nu se simţi neîmplinit, nerealizat în aspiraţiile lui.