duminică, 10 octombrie 2010

MARIO VARGAS LLOSA - CITATE (1)



Citatele de mai jos, şi cele care vor urma, sunt din cartea "Adevărul minciunilor".

• --- în tot ce-am scris, am pornit de la anumite experienţe care mi-au rămas vii în memorie, care mi-au stimulat imaginaţia, şi am creat ceva ce reflectă destul de infidel aceste evenimente. Romanele nu se scriu pentru a povesti viaţa, ci pentru a o transforma, adăugându-i ceva în plus.

• --- „a spune adevărul” într-un roman, înseamnă să-l faci pe cititor să trăiască o iluzie, iar „a minţi” înseamnă să nu-ţi izbutească această şmecherie.

• Când citim un roman, nu suntem ceea ce suntem de obicei, ci fiinţe artificiale, transferate de autor printre personajele lui.

• Pentru toţi scriitorii, memoria este punctul de plecare al fanteziei, trambulina care lansează imaginaţia într-un zbor imprevizibil spre ficţiune.

• Reconstituirea trecutului prin literatură este aproape întotdeauna înşelătoare dacă o judecăm în termenii obiectivităţii istorice. Adevărul literar este unul, şi altul este adevărul istoric.

• O ficţiune reuşită reflectă subiectivitatea unei epoci şi de aceea romanele, chiar dacă mint atunci când le confruntăm cu istoria, ne transmit nişte adevăruri trecătoare, evanescente, care scapă întotdeauna celor care descriu realitatea din punct de vedere ştiinţific.

• --- naivii cred că literatura trebuie să fie fidelă vieţii şi să depindă la fel de mult de realitate ca şi de istorie.

• Balzac spunea că romanul reprezintă „istoria privată a naţiunilor”.

• Deşi cinematografica bătălie de la Waterloo, care apare în Mizerabilii ne entuziasmează, ştim că ea a fost o bătălie pe care a dus-o şi a câştigat-o Victor Hugo, nefiind aceea pe care a pierdut-o Napoleon.

• Literatura bună îşi pune amprenta pe anumite oraşe, acoperindu-le cu o patină mitologică şi imagistică ce rezistă în timp mai mult decât arhitectura şi istoria acestora.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu