MUZEUL NAŢIONAL AL LITERATURII ROMÂNE (1)

Deşi stau de mulţi ani în Bucureşti, deşi iubesc literatura şi pe scriitori, n-am vizitat Muzeul Naţional al Literaturii Române până în această toamnă. Acuma însă, l-am vizitat de două ori şi vă sfătuiesc pe toţi, care puteţi, s-o faceţi. Prima mea vizită a fost prilejuită de o prezenţă a mea cu alte treburi în zonă şi a fost una fugitivă, de tatonare. A doua a fost una temeinică: am mers acolo înarmat cu un aparat de fotografiat, cu caiet şi pix şi, cu totul neaşteptat, am beneficiat de serviciile unei ghide pricepută, sensibilă şi simpatică. Multe din informaţiile pe care am să vi le dau i le datorez Dumneaei.

Muzeul este amenajat în Casa Kreţulescu, monument istoric, datând din prima jumătate a secolului XIX , situată pe bulevardul Dacia, nr.12 (a nu se confunda cu Palatul Kretzulescu de pe str. Ştirbei Vodă).

În faţa clădirii, în dreapta intrării principale, ne întâmpină bustul lui Nichita Stănescu. M-am întrebat: De ce al lui Nichita Stănescu şi nu a lui Eminescu, Caragiale, Rebreanu, Argheezi etc. Este Nichita Stănescu cel mai reprezentativ scriitor român? Este el cel mai mare poet al nostru? Categoric nu. Este un poet mare, dar nu cel mai mare şi este departe de-a fi reprezentativ pentru literatura română. Este un poet controversat şi o personalitate controversată.

Nicolae Manolescu îl laudă dar îl şi critică:

• este un poet excepţional, dar inegal

• este cel mai original poet de după al Doilea Război Mondial;

• a creat o limbă poetică la fel de liberă şi de încântătoare cum este zborul păsării în văzduh;

• poezia lui este inegală (mari decalaje valorice);

• poetica lui e confuză;

• foloseşte gramatica ad libitum (după bunul său plac n.n.)

• are o cultură poetică precară;

Mircea Cărtărescu, care a predat la Facultatea de Litere din Bucureşti un curs despre poet, declară despre el următoarele:

• În opinia unora Nichita Stănescu ar fi alcoolic, de o calitate morală dubioasă, care şi-ar fi asumat la modul cabotin rolul social de poet naţional, bâiguind pe la mese versuri incomprehensibile, dar ştiind să facă şi sluj când trebuia.

• Nichita Stănescu declara că poemul românesc cel mai frumos este Constituţia RSR sau că scriitorii ar trebui să meargă la strung ca să înveţe să scrie poeme.

• În absolut Nichita Stănescu rămâne un poet cu o minte admirabilă şi deşi i se aplică şi lui proporţia referitoare la Poe „două cincimi geniu şi trei cincimi nerozie”, opera sa este, nu am nici un dubiu, cea a unui mare poet.

Poezia Tocirea a lui Nichita este considerată de N. Manolescu capodoperă norocoasă în deşertul de cenuşă ( adică una bună dintr-o serie de poezii mai puţin bune n.n.)


Soldatul mărşăluia, mărşăluia,
mărşăluia,
până când
până la genunchi
piciorul
i se tocea, i se tocea
i se tocea
până când
trunchiul
până la coaste
i se tocea, i se tocea
i se tocea
până când
până la sprâncene orbea
orbea, orbea
până când
părul lui iarbă neagră era
iarbă neagră era, iarbă neagră era.
Un cal alb venea
şi o păştea
şi o păştea, şi o păştea.
I-ha-ha, i-ha
i-ha.