ZEN (4)

În jurnalul din 2005, Mircea Cărtărescu scrie: „ Dacă aş fi altcineva, mi-ar fi foarte antipatic M.C.” Ei bine, eu sunt altcineva şi a început să-mi fie antipatic omul Mircea Cărtărescu. Nu numai mie. M.C. simte că nici confraţilor săi nu le este simpatic: „Din afară lucrurile se văd astfel: M.C., un autor”de succes”, arogant faţă de confraţi („nu-i mai ajungi cu prăjina la nas”), trăind numai în străinătate, vânând burse, premii şi onoruri. Râvnind premiul Nobel. Ce mai vrea, dom’le, ce mai vrea? Îi apar traduceri după traduceri şi el se lamentează că-i merge rău.” Consider că această percepţie este cât se poate de reală. Iată de ce:

• Aroganţa lui provine, cred, atât din timiditatea sa, care-l împiedecă să se apropie prea mult de străini, dar şi din conştiinţa valorii sale şi a desconsiderări celorlalţi. Dacă despre Nabocov spune că e „inept (strălucitor şi inept)”, ce-o fi crezând despre scriitorii români care nici unul dintre ei nu se ridică la valoarea acestuia? Iată, probabil la ei se referă: „Am fost la Târgul de carte, ne-am luat, obidiţi, porţia de onoruri, am băut bere cu prieteni ceţoşi şi-ndepărtaţi, am reîntâlnit oameni pe care aş nega cu îndârjire că-i cunosc”.

• Se plimbă mult în străinătate, invitat de cele mai multe ori. Se întoarce de acolo plictisit şi chiar dezgustat şi nu se sfiieşte să scrie asta. Ce pot crede despre el cei care doar visează să treacă graniţele ţării? „...s-ar putea să ajung pe la Caracas (aţi citit bine, nu Caracal) la sfârşitul lumii. E acolo un festival de poezie care nu prea mă ademeneşte (căci o mie de dolari nu mai sunt un argument destul de tare pentru mine ca să fac 12 ore cu avionul dus şi 12 întors)”. Ce părere aveţi?

• Vânează într-adevăr bursele. Nu i se oferă, face aplicaţii pentru ele. De ce? Probabil pentru bani şi viaţă bună. Patru luni din anul 2005 şi le petrece la Viena, cu o astfel de bursă. Nu ne spune în ce constă bursa şi ce face acolo, în afară de faptul că se plimbă, se odihneşte, citeşte, se smiorcăie. Să fie bursele un sejur pentru odihnă şi refacere? „Nu aştept absolut nimic de la Viena. Nici nu ştiu de ce merg acolo, de vreme ce-mi transport acolo imposibila mea situaţie”, declară, cu cinism, M.C. În anul următor îl aşteptă o altă bursă, în Germania, la Stuttgart: "la-nceputul lui 2006 vom merge la Schlooss Solitude pentru un an. Încă un an de Germanie, încă o şansă pentru fluturele meu utopic. Bani puţini, rupere de bătaia peştelui din iubita ţărişoară (unde iar o să ne uite boborul), dar timp lat, catifelat, cu pliuri şi cute, timp din belşug, ceea ce nu cumperi cu tot aurul din lume. Timp de cea mai bună calitate.” Prin urmare, acolo speră să se apuce (re-apuce), în sfârşit, de Orbitor 3, eveniment pe care îl tot amână fără să înţelegem, de fapt, de ce? „Orbitor n-a fost nici o clipă-n mintea mea: a fost însăşi mintea mea, pe care am scobit-o-n interior, până n-a mai rămas decât coaja. Atât mi-a rămas din O3, o coajă rigidă, posacă, lipsită de scânteieri.”, motivează M.C. Prin urmare, nu are încă romanul în minte. Ar trebui să aibă răbdare. Este nevoie de timp ca să-ţi încarci mintea cu un roman nou. Ştiu asta din experienţa proprie. Sunt convins că şi M.C. ştia lucrul acesta. Tot ce trebuie să faci este să te gândeşti cât mai mult la el şi, dacă este nevoie, să te documentezi. De ce n-a făcut-o? Pentru că s-a risipit în tot felul de alte îndeletniciri mediocre şi s-a complăcut într-o dolce far niente.

• În ceea ce priveşte premiile şi onorurile: „Premio Acerbi: adjudecat. Ce-nseamnă asta? Niente.....Nu e nici măcar Herder, nici Booker, nici ăla a lui Manea, i-am uitat numele”. Cât cinism! Apoi, cu sarcasm despre sine: „Consolează-te nenorocitule, ţi se zice acum”marele scriitor”, câştigi de zece ori mai mult decât când Egor clipea din ochii lui livizi, ai acum aparatură digitală de lux. Eşti acum o vită înţolită de la Peek şi Cloppenburg, ai „adidaşi Puma”. Sau: „În ţară, imaginea mea „ca un balon se umflă din reclamă”. Am fost curtat de două cotidiene , ceea ce-a făcut ca onorariul să-mi crească brusc de patru ori. Am solicitări de la Reader’s Digest şi de la....Volvo. Chiar aşa, de la firma de maşini, care vrea să-şi asocieze, în România, imaginea mea”.

• Premiul Nobe: „Am fost propus „oficial” (de PEN Clubul românesc, din care încă nu ştiu – honest! – dacă fac sau nu parte) pentru premiul Nobel, bineînţeles după eternul Norman Manea, dar înaintea Blandianei. Dă-mi voie să fac un pariu cu tine, cititorule.......că nici peste şapte ani...nu va primi un autor român Nobelul. Şi nu-l va primi nici încă şapte ani, cel puţin, de atunci încolo.”


• Traduceri. Da, îi apar...pe bandă rulantă. Iată ţările unde a fost tradus sau era în curs de traducere: Ungaria, Suedia, Spania, Bulgaria, Italia. Franţa, Germania, Slovenia, Austria, SUA. Aşteaptă cu nerăbdare cronicile. Se bucură când ele sunt favorabile.

• Se lamentează. Şi asta este adevărat: "Nu sunt nimic în lumea culturală. Trebuie să mă obişnuiesc (iar şi iar) cu gândul că voi însemna de-acum tot mai puţin; Eşti universitar şi scriitor, te apropii de 50 de ani, dar ai rămas în ochii tăi şi-ai tuturor un puşti, un metec, un vaut-rien. Un neisprăvit...; Nu mai e nimic, nici un pai de care m-aş putea agăţa. Nu mai am decât prezent: scărpinări, ejaculări, preocupări pentru vizuină, pândă şi foame." Ce părere aveţi? Nu vă face impresia că M.C. stă prost cu psihicul şi că ar trebui să se ducă la doctor?

Între timp, scriitorului i-au apărut 900 pagini de jurnal, în două volume, cartea „Baroane!”, o culegere de articole, iar „De ce iubim femeile” s-a vândut în 80.000 de exemplare.