2007, an plin de bucurii şi decepţii pentru bietul (MARELE) Mircea Cărtărescu. Să-i dăm cuvântul, că o zice mai bine decât noi toţi la un loc:
• 17 apr. Azi, la ora 12, am terminat trilogia Orbitor, Îi mulţumesc lui Dumnezeu. Ultimele pagini le-am scris plângând în hohote. Nu mai vedeam literele de lacrimi. Nu-mi vine să cred că am fost în stare să termin cartea asta imposibilă şi imensă, care o să rămână justificarea mea pe pământ. Azi se încheie o uriaşă etapă în viaţa mea. Nu ştiu ce-o să urmeze, sper doar că nu voi fi lepădat cu totul, că mi se vor mai da clipe fericite ca cea de acum.
• 8 iunie........Mi-am revăzut, în doar 3-4 zile, Orbitor 3. Sper că nu mi-a luat Dumnezeu puterea de discernământ, dar cred că e un text de vârf, cum nu s-a mai scris de mult.......N-o să fie uşor de înghiţit. E o carte pur şi simplu inadecvată dimensiunii lucrurilor de aici: „prima din lume ca volum, a doua ca suprafaţă (după Pentagon)...” (a citat din lăudacii Casei Poporului n.n.)
• 8 iulie.......Cartea mi-a apărut de două zile şi m-a întristat mai tare. Încă o carte. Un obiectiv pasiv, multifoliat. Un foietaj cu brânză şi stafide. Dacă n-ar fi, nimeni nu i-ar simţi lipsa. Am încercat să citesc din ea şi n-am putut. Mi-e interzisă ca unui analfabet, sau ca vorbitorului altei limbi. Sau ca unuia care nu are ochelarii la el. Nu înţeleg ce scrie acolo. Cu atât mai puţin o să-nţeleagă alţii. Ca obiect, arată bine, e una dintre cărţile mele cele mai frumoase.
• 17 iul.....Să mă bucur deci de ce-mi aduce clipa, de uluitoarea „mediatizare” a cărţii, de miile de inşi care au citit-o deja sau o citesc acum, de epuizarea primului tiraj în câteva zile, de controversele înfierbântate de pe bloguri, de cronicile care fac şi ele saltul scatologic-escatologic. Pagini de analiză excelente în câteva dintre ele, semn că nu-i totul pierdut.
•
6 august........Altfel, cred că Orbitor 3 a lămurit multe lucruri în privinţa imaginii mele în lumea autohtonă. Încep să-mi pierd adversarii pe drum, aproape că încep să li simt lipsa. (Ce naivitate! Pe M.C. nu l-au învăţat comuniştii ca „duşmanul nu doarme niciodată”? n.n.)
• 12 august. Într-o lună s-au vândut patru tiraje, adică douăzeci de mii de copii. (Ăsta da succes! n.n.)
• 30 august...Câte-o cronică sau doar câte o aluzie mă dau peste cap pentru zile întregi...........sufăr ca un tâmpit, mai ales când totul vine de la cineva la care ţin.
• 1 sept.......Cronicile s-au întins pe tot aspectul, de la entuziasm, prin scăldare, spre negare vehementă........Apariţia cărţii meles-a transformat, în 2-3 luni, dintr-o sărbătoare într-un prohod sinistru. Doi trei prieteni s-au bucurat sincer de ieşirea ei, de faptul că am dus la bun sfârşit cartea asta. E însă de necrezut câtă frustare şi-nverşunare a produs printre ceilalţi. Cronici negatoare şi dispreţuitoare continuă să curgă.
• 7 sept. ........ieri eram la librăria Kretzulescu şi am văzut Obs. Cultural cu „dosarul Orbitor”. I-am spus lui Joscha: „Îl iau, deşi o să regret.” L-am deschis, am aruncat o privire şi l-am închis repede la loc, ca pe o cutie cu păianjeni veninoşi. Dar nu înainte ca unul să mă fi muşcat de deget. Am avut ieri o stare febrilă, care spre seară m-a lăsat. Ura, brutalitate, cretinismul lor mi s-a scurs încet din rana tumefiată. ( Articolele sunt semnate de Şerban Axinte, Delia Ungureanu, Bianca Burţa, Adina Diniţoiu, Ovidiu Şimonca n.n.) Eu voi rămâne cu cărţile mele, ei cu dispreţul lor.
• 9 sept. ....Încă mă gândesc la cei ce mi-au batjocorit cartea, deşi ştiu că n-are sens. E în subconştient. N-am dormit noaptea asta, m-am tot gândit. E inuman să suferi atât. De parcă fiica mea a fost violată..........Dar cartea mea – ca viaţa – merge înainte......Bloggerii mă iubesc, cu excepţia celor care nu mă ibesc. (Eu te iubesc, M.C. şi mi-e milă de tine.)
• 10 sept.......Insectele ne sunt infinit inferioare, dar asta nu înseamnă că n-au venin şi înţepătura lor nu te doare.......E inutil, dar am să scriu mai departe fiindcă furnicăturile prin degete nu pot fi suportate multă vreme.
• 14 sept. .......Cu Orbitor rămâne cum am stabilit: se trage în ea din toate poziţiile la adăpostul curajului critic şi-al libertăţii de exprimare. E camumflajul ideal ce acoperă râci de toate felurile. Doar că O3 este asemenea „slavei lui Dumnezeu” coborâte din cer: impenetrabilă, incasabilă.
• 10 de. Orbitor a ieşit într-un volum de 1500 de pagini (se va vorbi iar de „aroganţă”, de prăjină şi de nas),.......
• 12 dec. .....Nichi (Nicolae Manolesu n.n.) a spus, cu o căldură faţă de mine pe care aproape o uitasem: „M.C. e cel mai important scriitor român după război”. Iar între patru ochi, după aceea: „Te-am recitit integral pentru istoria mea şi sunt cutremurat. Orice-ai scrie de acum înainte, nu-mi schimb părerea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu