ZEN (5)

Anul 2006. Mircea Cărtărescu este în Germania şi a început, în sfârşit, să scrie. Chiar dacă se mai smiorcăie din când în când, acum scrie şi a crescut în ochii mei ( cel puţin doi metri). E interesant cum îşi trăieşte scrisul! O să-l las pe el să vă spună cât îl chinuieşte sau cât îl bucură actul creaţiei:

• 20 apr. Mi-am numit degetele mâinii drepte (am scris pe ele, strâmb şi greu de citit, cu mâna stângă, cea care nu scrie pe hârtie , dar este indispensabilă pentru scrisul pe degetele mâinii care scrie) Isus, Mahomed, Moise, Budha şi Lao Tze. ....Am început O3. Să dea Domnul să-l pot încheia.

• ......niciodată n-am avut condiţii mai bune de lucru: un birou al meu, total izolat şi dimineţi libere, linişte desăvârşită, ţiuitoare. Numai eu dacă aş renaşte, dacă aş redeveni M.C.....

• 22mai. Am vreo110 pagini (de caiet n.n), care sunt, pân-acum o ciulama onirică groasă, cu ciozvârte de pui năclăite prin ea. Habar n-am. Nu recitesc, nu corectez. Probabil adevărata scriere o să fie rescrierea, căci leul, taurul şi vulturul nu mă mai ajută. Şi nici crierul, al patrulea animal evanghelic. Scris gazetăresc, fără graţie, străvezime şi flexibilitate.

• Nu mai sunt masculul A al literelor româneşti. Nu mai sunt Mircea Cărtărescu .... Dar îmi port cu o satisfacţie liniştită noua bătătură de pe degetul mijlociu (făcută de pix n.n.) ca pe un ghiul cu o gemă de preţ.

• 5iun. O3(vai de fundul lui)a ajuns la aproape 150 de pagini de caiet şi nu vrea să dea încă cel mai mic semn de viaţă.

• 9iun. Scriu înspăimântător de prost, cum aş scrie dacă aş fi complet decerebrat .... Când scriu inspirat, simt cum genele mi se depărtează unele de altele şi iau foc. Iar imaginea dintre ele păleşte brusc, supra expusă.

• 15 iun......Scriu ca un robot la ceea ce refuză să fie Orbitor, şi orbitor. Scriu din vârful pixului, pe faţa foii, ca un scriitor de jalbe şi petiţii.

• 21 iun. Singurătate aproape fără fisură, dimineţi de lucru (la recitirea pe sărite O3 nu mi se mai pare atât de stângaci, dar deocamdată nu este nici la o treime din el; ca şi celelalte, trăieşte din aglomerarea de detalii poetice, unele chiar reuşite)

• 23 iun. Cu O3 sunt ca pe gheaţă, între încredere şi deznădejde.

• 27 iun......200 de pagini din O3. Naiba ştie. Naiba să mă ia. Nu pot pătrunde, nu pot spune. Nu mai am de unde să mă storc.

• 30 iunie Am terminat partea I în aproximativ 70 de zile. Are 211 pagini şi trebuie revizuită din greu. Nu mi-am permis nici o clipă să aştept inspiraţia, am scris, zi de zi, lăsând deoparte orice judecată şi orice nelinişte.

• 3 iulie......Îi lipseşte părţii I un raisonneur filosofic care să ridice puţin tonul cărţii......Totul ar fi uşor dacă aş fi inspirat, dar deocamdată nu sunt.

• 5 iulie M-am reangajat în nebunie, am redefinit planurile, acum îmi trebuie lumi paralele, acţiune şi personaje, alfel sunt cu desăvârşire mort........Păcatul capital, acum, e că nu sunt destul de detaşat de lumea mea, că sunt cu nasu-ntre cărnurile ei baroce. Că descriu în loc să creez. ( M.C. este deranjat de eticheta care i-a pus-o cineva, inexactă după părerea mea, de „scriitor descriptiv”n.n.) Şi n-am, mai departe, lejeritate şi graţie, adică sare şi piper în mss-l meu de miss literatură.

• 15iul. ....Am scris mult şi în dorul lelii, cum se spune, dar, de bine de rău, tabloul se conturează. E cumplit de greu, de fapt.....Am 250 pagini pline la manuscris, care tipărite ar da 187 de pagini de carte (proiectul este de aproximativ 600 de pagini n.n.)

• 23 iul.....Fuk, fuk, fuk: mă apropii de 300 de pagini. Nod multum, sed multa (Nu de calitate, dar mult; citatul original din Quintilian: Non multa, sed multum n.n.)

• 11 oct. ....Nu ştiu cât temei au strângerile astea de inimă, dar în mod sigur soluţia rămâne scrisul, din toate puterile pe care le mai am. Scrisul cu tot trupul, pe care l-am descris mai mult decât l-am practicat, dar care a dat câteodată pagini care nu sunt nici din literatura română, nici de pe pământ.

• 20 oct. ....În viaţa mea n-am scris mai mult şi asta-mi distruge stilul şi imaginaţia.

• 30 oct. Chiar nu ştiu de ce mai scriu. N.Manea a luat premiul Médicis.......El o să ia toate premiile, cu mişcări uşoare de şahist. Eu n-o să iau niciunul, chiar dac-aş vorbi limbi îngereşti. Căci sunt vase pentru slavă şi vase pentru ruşine......330 de pagini la Babelul ăsta de mizerie şi cristal, mizerie cristalină. Mizerie de frază şi de viaţă.

• 13 nov........n-am inspiraţie, nu-mi conduce nimeni mâna......Scriu zilnic nu din frică, felonie, ipocrizie, vanitate, nu fiindcă aspir la premiul Nobel şi la o vilă în Cotroceni şi la pupături în fund de la toţi, ci cu dor, cu speranţă, cu loialitate curată pentru literatură.

• 17 nov. Am terminat azi caietul de 400 de pagini.......Am scris ca-n transă, nu doar cu gândurile, ci cu toată fiinţa mea în altă parte (sau în nici o parte), lăsând din nou cartea să se facă singură, aşa precum copilul se formează-n burtă pe când mama-şi vede de viaţa ei........Am scris lunile astea „ca înecatul". Să te ferească Dumnezeu de fuga şchiopului, bătaia orbului şi scrisul celui părăsit de inspiraţie......Nu pot scrie cu adevărat dacă nu cred (cu adevărat) că bila din vârful pixului e de cristal şi că pasta e sânge, limfă, spermă, izvorâte din însuşi trupul meu.

• 23 nov......Scriu zilnic de parcă mi-aş ispăşi o pedeapsă. Literatură pe viaţă. Scriu de parcă în ziua –n care n-aş scrie n-aş căpăta de mâncare, sau mi s-ar închide conducta de aer. Nu din bucuria inimii ci de frica pedepsei (pe 13 noiembrie, susţinea altceva! n.n). Aşa nu poate ieşi decât ceva ce miroase a rânced, a silit, a făcătură.