ICOANA

Valoarea spirituală a icoanei

Prima duminică din Postul Mare, numită Duminica Ortodoxiei, a avut în centrul atenției însemnătatea icoanei și redescoperirea valorii ei pentru viața noastră spirituală. Este îndeobște cunoscut faptul că ortodoxia, este un cuvânt compus din doi termeni: orto =drept și doxa= învățătură, ceea ce înseamnă dreapta învățătură sau dreapta credință, dar pare oarecum surprinzător faptul că se dedică o duminică ortodoxiei și toată învățătura de credință se comprimă astfel încât toată atenția se polarizează asupra cinstirii icoanelor. În acest context se naște o întrebare oarecum legitimă: Cât de importante pot fi în definitiv icoanele pentru noi?

Contestarea icoanelor și mai apoi lupta împotriva lor, a pornit din rațiuni greșite și străine de lumea creștină. În sec. VI apare mahomedanismul sau islamul, religie care nu concepe ca Allah să poată fi reprezentat în imagini. Din moment ce divinitatea este duh, este imaterială, înseamnă, spuneau ei, că nu poate fi perceptibilă vizual. Aceași logică au adoptat-o mai apoi și alte confesiuni, unele creștine chiar și este menținută până în zilele noastre.

 Aș vrea să arat încă de la început, că lupta împotriva icoanelor nu este o luptă împotriva artei, a culorii sau a frumosului, ci este o luptă care contestă subtil întruparea Mântuitorului Iisus Hristos și în definitiv deformează adevărul despre mântuirea lumii realizată de Hristos Domnul prin întruparea Sa. Atâta vreme cât credem că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om și ”că pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din cer”, credem că și-a asumat real firea noastră omenească fiind astfel Dumnezeu adevărat și om adevărat. Credem că ucenicii Săi atunci când au privit umanitatea lui Hristos, i-au perceput și dumnezeirea Sa. De altfel, la dorința manifestată de către Filip, care i se adresează lui Iisus zicându-i: ”Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns,”Acesta îi răspunde:”De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?”(Ioan14:9) Așadar în virtutea faptului că Dumnezeu a purtat trup omenesc, El poate fi reprezentat, poate fi pictat. Încă din timpul Său au rămas reprezentative cel puțin două icoane nefăcute de mână, adică nepictate, mai degrabă aș zice, este vorba de o imprimare a chipului lui Hristos pe pânză. Un caz celebru este marama Sf. Veronica despre care s-a vorbit mult în toată istoria creștinismului iar în celălalt caz, este vorba de Abgar regele Edesei, care bolnav fiind trimite solie la Mântuitorul cu rugămintea ca Acesta să meargă și să-l vindece. Hristos își imprimă chipul feței pe o bucată de pânză, pe care o oferă apoi solilor să o ducă regelui, pânză care avea să-l vindece pe rege și să –i substituie prezența lui Hristos.

Ar trebui să se știe, că icoana nu este un simplu obiect decorativ pentru o încăpere ci este mai degrabă o prezență plină de har. Orice icoană se sfințește și prin sfințire capătă o însemnătate cu totul aparte devenind  o ”fereastră” spre Dumnezeu. În rugăciunea de sfințire a icoanei se spune la un moment dat:”și tuturor celor ce o vor cinsti, se vor închina și se vor ruga Ţie înaintea ei, să le fii ascultător, milostiv și dătător darnic de tot binele, mântuindu-i de toată supărarea și nevoia și de toate durerile sufleteşti și trupeşti, învrednicindu-i harului și milei ce vor dori de la Tine…”arătând astfel că icoana înlesnește apropierea noastră de Dumnezeu. Dacă rugăciunea este dialogul nostru cu Dumnezeu, icoana este suportul vizual în rugăciunea noastră. Privind icoana rugându-te, pe nesimţite te trezești că ai trecut dincolo de materie și că te găsești într-o relație extraordinar de intimă cu Creatorul. E la fel ca atunci când privind fotografia copiilor sau a nepoților pe care nu i-ai văzut de mult, privindu-i retrăiești clipele frumoase petrecute oarecând împreună.

E trist că și în vremurile noastre, în numele libertății de exprimare, sunt voci care se ridică împotriva icoanei, dar este mai trist, că mare parte dintre ”cinstitorii de icoane” nu îi mai dau importanța cuvenită. Icoana se banalizează atunci când este folosită în scop comercial sub formă de brelocuri, mărtișoare, accesorii auto sau diversele forme de iconițe, care pot la un moment dat să șteargă din conștiința noastră acel fior sacru pe care-l avem cu adevărat în fața unei icoane. De aceea cred că importanța Duminicii Ortodoxiei, înainte de toate, este aceea că ne redescoperă tuturor valoarea spirituală pe care icoana o are pentru viața noastră duhovnicească.

                                                                                  Pr. Augustin Câmpean