POPAS DUHOVNICESC (22)

   În avalanșa de informații foarte variate care inundă zilnic audio-vizualul și nu numai, în urmă cu ceva timp am considerat că este oportun sau poate chiar binevenit un moment de răgaz pentru suflet. Așa s-a născut rubrica ,,Popas duhovnicesc”, rubrică care prin bunăvoința D-lui Artemiu Vanca,  om iubitor de cultură și de spiritualitate, a primit să o găzduiască pe blogul Domniei sale. Ținând cont de faptul că noi oamenii suntem foarte diferiți în gândire, mi-am dorit ca invitația la meditație spirituală să fie făcută și de altcineva, poate cu o altă viziune. Așa se face că, un coleg mai tânăr, în persoana pr. Adrian Crăciunaș, a răspuns provocării de a duce mai departe împreună această rubrică.

Pr. Augustin Câmpean

paroh în Bănişor, judeţul Sălaj

Dincolo de aparențe

Gânduri la Duminica a XXXII a după Rusalii (a vameșului Zaheu)

Omul este cea mai complexă şi plină de sensuri parte a creaţiei. El este unica realitate creată care poartă în sine spirit raţional. Datorită constituției sale, trup și suflet, este o icoană a îndumnezeirii lui, ca posibilitate. În sens teologic trupul constituie premisa comunicării interpersonale și prin el se manifestă dorinţa sufletului de a fi în comuniune. Grija deosebită pe care Dumnezeu o manifesta față de om se datorează mai  ales faptului că sufletul uman cunoaşte în adâncul său o înrudire specială cu Dumnezeu fapt ce îl apropie pe acesta, în chip tainic, de taina Vieţii. Pornind de la aceste premise vreau să ne oprim o clipă asupra minunii ce s-a produs în sufletul unui om : Zaheu Vameșul.

Acesta nu era un vameş de rând, ci mai marele vameşilor – arhitelonis. Fără îndoială că le făcuse pe toate: adusese jurământ păgânesc şi jertfa păgânească, îi jupuia fără milă de dăjdii pe confraţii săi, le mai şi mărea birurile în interesul lui propriu. Şi deveni, cum mărturiseşte Evanghelia, un om bogat. Desigur că Zaheu înţelegea bine că pentru el erau pierdute toate aşteptările lui Israel. El era trădătorul, un renegat. Mai presus de această frustrare apăsătoare, auzind că trece Mântuitorul cu ucenicii, în Zaheu păcătosul s-a deşteptat Zaheu omul, întunecat până atunci de cel mai dinainte, şi acesta s-a grăbit să se înalţe într-un copac aflat pe marginea drumului, ca să-L vadă pe Omul fără de păcat, să vadă chipul său cel dintâi, curat si neschimbat. La tulpina acelui copac Zaheu dezbracă haina păcatului îmbrăcând-o pe cea a smereniei, a căinței. În momentul în care privirea cea blândă și sinceră a Mântuitorului, întâlnește ochii uimiți și plini de frustrare ai vameșului, minunea se întâmplă. Zaheu păcătosul și vameșul devine Zaheu gazda, robul păcatelor devine de acum liber.

Ce a văzut Hristos la acest om? De ce conaționalii săi îl numeau trădător şi hoț, iar Hristos merge să cineze împreună cu el? Dincolo de aparențe se poate adeseori ascunde adevărul, însă poporul nu vedea acest lucru. De ce nu s-au minunat, așa cum au făcut când Învățătorul le-a vindecat orbii şi leproșii? Cine le-a umbrit privirea de nu vedeau minunea ce stătea ca mărturie chiar sub ochii lor? Zaheu nu mai era același, fusese vindecat. Ceva s-a întâmplat, Cineva a schimbat sufletul lui Zaheu.  Hristos e oglinda în care fiecare se vede aşa cum este. Este singura oglindă ce li s-a dat oamenilor ca să se uite si să se vadă aşa cum sunt. În Hristos, în oglinda cea clară, fiecare se vede urât şi bolnav; şi mai vede şi chipul său cel dintâi, aşa cum l-a avut și aşa cum trebuie să-l mai aibă. Păcătosul Zaheu, înfloritor şi vioi pe dinafară, văzându-L pe Hristos a văzut si cumplita lepră care-l acoperea, si durerea pentru care alt leac nu e pe pământ decât Hristos. Zaheu face un gest care spulberă orice asteptare si orice aparență, se împacă cu Dumnezeu, cu semenii săi, împarte averea cu săracii și desbăgubește împătrit pe cei care i-a nedreptățit. Zaheu a văzut câtă lepră i-a adus în suflet setea de înavuțire, avea o altă băutură care-i răcorea de această data sufletul. Mintea, inima, voința au primit minunea iubirii lui Hristos. Orice agonisire nedreaptă este mormântul sufletului(Sfântul Ioan Gură de Aur) de aceea Zaheu s-a lepădat de ceea ce este lumesc, ca să nu stea nimic în calea omului care pornise pe drumul care duce spre împărăția lui Dumnezeu. Nu este om pe pământ care să fi trăit după voia sa si să fi rămas om. „Om” nu e niciodată sinonim cu „voie proprie”; Om în toată puterea cuvântului e numai acela care se supune unei voinţe mai înalte, voinţa dreaptă si nebiruită a lui Dumnezeu.

 În profilul pe care am încercat să-l creionez, a lui Zaheu, ne regăsim și noi mai mult sau mai puțin, important este când decidem să ne transformăm și noi din păcătosi în gazda lui Hristos. După care baricadă ne ascundem : cei care își recunosc starea de păcătoșenie și luptă cu toate armele pentru dobândirea Raiului, sau ne ascundem după baricada celor ce cred că lupta este o simulare, purtând pecetea unei inguste păreri care nu te lasă să judeci dincolo de aparențe.  Vrăjmașul folosește această armă a necredinței și a îndoielii pentru a se ascunde, și a-și face nesimțită prezența. Avem toate simțurile la îndemână însă ne lipsește simțirea curată, tocmai de aceea nu-l mai vedem pe Dumnezeu. Creatorul stă ascuns în natura care ne împresoară cu frumusețea ei, în omul care adeseori are nevoie de ajutorul nostru și pe care de cele mai multe ori îl desconsiderăm. Dincolo de aparențe, în fața ta a venit Hristos, acel trup ascunde un suflet care aparține lui Dumnezeu. Poate e un ,,Zaheu’’ vameș și păcătos, poate e un ,,Petru’’ care se va lepăda de tine chiar dacă i-ai facut atâta bine, însă să cugetăm duhovnicește, dincolo de aparența înșelătoare stă un suflet care-ți înlesnește drumul spre veșnicie. Dacă Hristos a văzut altceva în acești oameni, tu cine ești ca să-i desconsideri, ignorând necazul lor, ignorând mâna întinsă a lui Hristos. Să nu ne amestecăm cu mulțimea care nu vede minunea întoarcerii lui Zaheu, nesimțind prezența lui Dumnezeu. Pomul în care s-a urcat vameșul este lumea. Să ne ridicăm peste această lume în care ne muncim mântuirea, ca să-l putem vedea pe Hristos care stă adeseori dincolo de aparențele care ne întunecă privirea sărăcindu-ne de Lumina cea dumnezeiască.

Dincolo de înghimpoasele griji ale vieții stă Hristos care așteaptă să-I simțim prezența, care așteaptă să ne dezbrăcăm de păcate ca să-i putem auzi cuvintele pe care ni le adresează mereu  ,,Grăbește-te vreau să locuiesc în casa ta”.

 Pr. Crăciunaș Adrian,

paroh în Fetindia, judeţul Sălaj