Creștinismul
între comunism și capitalism
Duminica
a XVI-a după Rusalii (Matei 25:14-30)
S-ar putea ca titlul meditației mele
să surprindă și în același timp să producă o oarecare confuzie, tocmai datorită
faptului că între ideologia comunistă și cea capitalistă e o mare diferență.
Cel puțin noi românii am simțit pe propria piele acest lucru și cunoaștem
fiecare în parte cât de anevoioasă este această tranziție de la un sistem la
altul. Așadar, întrebarea care se naște aproape instantaneu este: Ce are de-a
face creștinismul cu comunismul sau cu capitalismul? Sau: Poate fi creștinismul
o punte între comunism și capitalism?
Pilda talanților (că despre ea
vorbim) ne dă posibilitatea să înțelegem care este viziunea reală pe care o are
Mântuitorul Iisus Hristos asupra
organizării propriei noastre vieți. În cartea Faptele Apostolilor, unde este
prezentată viața creștină de la începutul Bisericii, adică acea perioadă ce a
urmat pogorârii Duhului Sfânt, se poate lesne observa că acele comunități de
creștini se organizau și trăiau în comuniune într-un mod inedit până atunci.
Creștinii ajunseseră să pună totul în comun și să folosească fiecare după trebuință,
așa cum se întâmplă de regulă într-o familie, unde bunurile sunt ale tuturor,
indiferent de aportul mai mare sau mai mic pe care și l-a adus vreun membru al
familiei la constituirea lor sau cum se întâmplă în comunitățile monahale din
mănăstiri. Deci creștinii trăiau atunci ca o familie: ,,Iar inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una şi nici
unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte … Şi
nimeni nu era între ei lipsit, fiindcă toţi câţi aveau ţarini sau case le
vindeau şi aduceau preţul celor vândute și-l puneau la picioarele apostolilor și
se împărţea fiecăruia după cum avea cineva trebuinţă.” (F.Ap.4:32-35) Știm
foarte bine că și ideologia comunistă se conducea după următorul principiu:,,de
la fiecare după posibilități, la fiecare după necesități”, principiu care a
fost luat din creștinism, dar care în timp s-a diluat, iar mai apoi a fost
schimbat sau uitat, pentru că au apărut favoritismele. Să nu uităm că tot în
acea perioadă, soții Anania și Safira au fost pedepsiți cu moartea pentru că nu
și-au dat toată averea colectivității în care se integraseră. Cuvântările prin
care Sfântul Ioan Gură de Aur își exprima poziția sa aveau și ele conotații egalitariste
similare, acesta considerând că toate bunurile lumești trebuie egal împărțite
între creștini.
Având în vedere toate aceste lucruri, pilda
talanților rostită de Mântuitorului Hristos, ni se pare oarecum nefirească,
pentru că vorbește de la bun început de inegalitate sau suntem tentați să
credem că acele comunități primare ale Bisericii nu erau organizate în spiritul
gândirii lui Hristos. Dar vom vedea că nu este așa.
Din
textul indicat mai sus, vedem că ,,stăpânul casei”, care nu este altcineva
decât Dumnezeu, împarte în mod diferențiat talanții slujitorilor săi. După o
exegeză foarte simplă și la îndemâna oricui, știm că talanții sunt darurile (în
alte locuri se vorbește despre talente sau înclinații) cu care Dumnezeu ne
înzestrează pe fiecare dintre noi. Unora le dă mai mult, altora mai puțin, fapt
care ne determină de multe ori să-L judecăm pe Dumnezeu pentru inechitate.
Înclin totuși să cred că, nu Dumnezeu este
cauza acestei diferențe, ci noi. Dumnezeu dă din belșug, el nu are limite care
ar putea să-i îngrădească bunătatea (eventual propriul nostru refuz), totul
depinde de capacitatea noastră de receptare. De exemplu, un profesor care își ține
lecția în fața elevilor săi este conștient de faptul că la sfârșitul orei, nu
toți vor ști la fel, pentru că unii dintre elevi vor înțelege tot ce s-a
predat, iar alții mai puțin și poate unii și mai puțin. Cine este de vină? Cel
ce a predat cum a putut mai bine sau cei ce au asimilat? La fel este și în viață,
diferența o facem noi, că nu putem noi duce cât dă Dumnezeu.
De aceea am spus că, pe undeva creștinismul este
și ,,capitalist”, deoarece noi nu pornim în viață de pe aceleași poziții, adică
darurile pe care le primim de la Dumnezeu sunt diferite cantitativ (calitatea
depinde de noi), iar Dumnezeu conștient de acest lucru, așteaptă de la fiecare
roade după puterea sa și potrivit darurilor primite. Luăm un exemplu banal,
timpul. E un dar și acesta. Nu poți realiza în 20 de ani sau până la 20 de ani, ceea ce a realizat
altul până la 80 de ani, e o mare diferență! De asemenea, să nu uităm că:
,,fiecare cu darul lui”, spune o veche vorbă românească, adică nu încerca să
faci ce nu ți se potrivește, vei pierde timpul fără să-ți mai valorifici
talantul tău. Lucrând ceea ce îți este propriu ție și fructificând astfel darul
tău, vei avea aceeași răsplată cu cel ce a primit mult mai mult decât tine.
Dumnezeu are aceeași replică și pentru cel ce înmulțise 5 talanți ca și pentru
cel ce înmulțise doar 2 și ar fi continuat și pentru cel ce primise doar unul
dacă ar fi făcut și acesta ceva.
Apoi o
altă caracteristică a capitalismului e să investești ceea ce ai. Nu poți să
faci profit, nu poți să-ți înmulțești talanții, dacă nu investești. Dumnezeu așteaptă
ca să ne investim în ceilalți semeni ai noștri cu tot ce avem, iar ei să se
investească în noi, asta înseamnă să faci să rodească talantul, să-ți pui
darul(-rile) în folosul celorlalți până la capăt. Mă gândesc în această
conjunctură la Maria Lătărețu, cea care era supranumită ,,privighetoarea
Gorjului”și care și-a valorificat talantul la maximum, cântând oamenilor până
în ultima clipă a vieții sale, murind pe scenă.
Așadar,
nu-i important câte daruri ai primit, ci important e ce faci cu darul tău? Dacă
nu faci nimic ci îl îngropi în nepăsare, în alcool, în credința inutilității
tale sau în incertitudinea și nesiguranța zilei de mâine, vei pierde totul,
moartea nu va fi decât începutul unui faliment veșnic. Frumusetea creștinismului
reiese tocmai din faptul că fiecare primește diferențiat, dar trebuie să
muncească cu darurile primite, fiecare la măsura sa, investindu-le în folosul
celorlalți, pentru că numai așa pot să producă roade. La fel cum într-un trup,
fiecare mădular ,,lucrează” spre folosul întregului organism, neținându-se cont
de importanța unuia sau a altuia, la fel și în Biserică, fiecare trebuie să se
străduiască să iasă din egoism și să-și investească darurile în ceilalți, fără
dorința de supremație, neuitând nicio clipă cuvântul Sf. Ap. Pavel care zice: ,,Căci cine te deosebeşte pe tine? Şi ce ai,
pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu
l-ai fi primit?”(I Cor. 4:7)
Pr. Augustin Câmpean
9 comentarii:
o viziune foarte perseverenta, abia am asteptat sa postati meditatia, va imbratisez. Pr. craciunas adrian
"perseverentă" în ce?
Perseverența este forța voinței, înțeleasă drept capacitate de a pune în practică, în mod constant, liberele alegeri de a deveni mai bun.
Perseverența este factorul esențial pentru a putea transforma dorința în corespondentul său fizic. Ma refeream la faptul că părintele este perspicace (este dotat cu spirit pătrunzător; capabil să pătrundă ușor în esența lucrurilor DEX), îndemnându-ne prin cuvânt să punem în practică. Aspectul cel mai important al unei predici,articol în cazul nostru, este acela de a mișca sufletul spre o altfel de trăire.
Pr. Craciunas
Ieri,la jurnalul TVR, s-a comunicat rezultatul unui sondaj potrivit căruia popularitatea Bisericii Ortodoxe Române a atins cea mai jos cotă din ultimii ani (în jur de 60%). Un teolog ortodox (nu ştiu cum îl chiamă) a spus că nu-i de mirare din moment ce BOR mai mult ia decât dă. Se pare că BOR a a luat sensu stricto învăţătura lui Hristos, pentru ea talanţi= bani. De altfel, este vizibilă pentru toată lumea opulenţa BOR în comparaţie cu sărăcia tot mai accentuată a poporului român. Nu dejaba i se mai spune şi BOR-SRL. Ce părere aveţi părinte?
cred ca se exagerează puțin cu aceste sondaje. O sa va dau un exemplu personal: sunt preot la o comunitate de 84 de oameni și în aceasta situație sunt o grămada de preoți. Acești oameni susțin financiar biserica cu toate cele trebuincioase. Chiar credeți că nu sunt probleme financiare ? Sunt și încă nu puține, comunitățile de la sate se micșorează, nevoile cresc. Cu toate acestea va invit în aceste parohii să vedeți cum ne ajutăm între noi , așa puțini cum suntem. Totdeauna este loc de și mai bine dar să nu distorsionăm realitatea.
Stiu ca pare o stire de senzatie faptul (de altfel ingrijorator)ca increderea poporului in Biserica a scazut. Nici mie personal nu-mi convine, trebuie sa recunosc faptul acesta. Biserica ramasese ultimul bastion al increderii populare romanesti.
Eu as raspunde tot cu o intrebare. Daca dascalul unei scoli de prestigiu face o fapta care incalca grav anumite reguli sau legi, oare toata increderea in scoala respectiva se pierde?Asa si aici, a gresit un preot, nu inseamna ca a gresit toata Biserica. In fond si la urma urmei, cine conduce Biserica? Oare nu Hristos! Dacă era după noi oamenii, de mult timp era pierdută,dar de fiecare data in situatii critice intervine Însusi Dumnezeu prin anumite semne. Nu uitati ca Dvs. trebuie sa credeti in Dumnezeu, nu in oamenii care slujesc, ei pot sa cada...si de cele mai multe ori vedem caderea, o criticam... si nu mai vedem ridicarea. Nu uitati ca un preot este mult mai expus caderii decat un mirean, lupta este mult mai dura in linia I, poate nu se vede acest lucru.
Nu uitati ca Biserica suntem noi toti, preoti si credinciosi, ca la carma conducerii administrative a Bisericii se gasesc si mireni(chiar mai multi decat preoti, ma refer aici la Consiliile parohiale si nu numai),ca mare parte din activitatile sociale pe care le face (sau ar trebui sa le faca)Biserica, trebuiesc sustinute tot de catre popor. Nu poti face o investitie de lunga durata, pe baza unor venituri incerte. Cifrele care se vehiculeaza in presa nu stiu daca au acoperire reala, eu stiu situatia din zona rurala unde lucrurile nu sunt deloc roz. Discutia ar putea fi foarte lunga, dar va intreb: oare nu ne-am pierdut mai degraba increderea in noi?
pr. A.C.
Accesaţi adresa de mai jos şi puteţi vedea cum se apără BOR de acuzaţiile de îmbogăţire exagerată şi ilegală:
http://www.filmedocumentare.com/averea-bisericii-ortodoxe-romane/
Da, am revazut documentarul realizat de TVR referitor la averea Bisericii. Eu nu stiu cat de reale sunt cifrele prezentate, stiu insa ca unul care face parte din sistem ca:
1. Credinciosii sunt informati despre tot ceea ce se intampla cu avutul Bisericii, fiecare miscare sau fiecare venit sau cheltuiala se face cu incuviintarea laicilor care alcatuiesc Biserica
2. Contributia statului la salarizarea clerului(vorbesc de preoti)este destul de firava, de multe ori aceasta intorcandu-se aproape in intregime tot la stat sub forma de impozit, CAS, somaj etc.
3. Averea imobila a Bisericii, de multe ori inghite bani si nu produce venit
4. Cazuri particulare din viata Bisericii, cum ar fi anumite hramuri la manastirile istorice sau alte manifestari similare, nu pot fi luate ca normative pentru intreaga Biserica Ortodoxa
La sate, cel putin in Ardeal, nu se percepe nicio taxa pentru cimitir sau pentru diverse servicii religioase, de multe ori singura taxa catre Biserica fiind acea contributie anuala a credinciosilor care este intre 50-100 lei pe an in functie de marimea comunitatii.
Acest reportaj în primul rând este construit din declarațiile unor oameni neautorizați. Ca argument aduc cifrele colosale și exagerate pe care mass media le expune neautorizat pentru a crea noi subiecte senzaționale. Aura aceasta de Biserică foarte bogată se creionează ca preambul al unei campanii anticlericale care are ca scop dezinformarea și dezbinarea populației. Cultele nemajoritare surori cu biserica majoritară ortodoxă(85%) din păcate participă la această mizerie în favoarea atragerii de noi credincioși, care mai apoi sunt obligați să plătească, de această dată, zeciuială din venitul lunar. Oare mijloacele scuză scopul?
Epoca ceaușistă ne-a învățat că cetățeanul trebuie să beneficieze de ajutor. însă dacă acum statul nu mai sprijină din lipsă de bani(sau administrarea lor aiurea), pe cine să aruncăm vina, pe biserica lui Hristos ? O ultimă precizare mai vreau sa fac pentru final, după care eu abandonez acest subiect. O societate închegată este greu de manipulat, mulți au înțeles și profită de naivitatea maselor a cărei forță în a-și impune punctul de vedere scade direct proporțional cu divizarea ei în comunități restrânse. Să rămânem uniți și în comuniune. Așa să ne ajute Dumnezeu.
Pr Craciunas Adrian.
Trimiteți un comentariu