sâmbătă, 17 iulie 2010

EPISODUL 30. COMOARA DIN DEALUL MAGIARULUI

2.8 Observaţii critice, comentarii (final)

Nu intenţionez să public alte observaţii şi comentarii. Doresc însă, să spun câteva cuvinte pe această temă.
Orice scriitor, dar şi oricine scrie ceva (aici mă includ şi pe mine) şi-i dă drumul în lume, aşteaptă cu nerăbdare reacţiile criticilor şi ale cititorilor. Mai dureroasă decât criticile, este lipsa de reacţie. Ai trimis sau ai dat cartea unui prieten, te întâlneşti cu el şi te aştepţi să-ţi spună dacă i-a plăcut sau nu cartea. El se face că plouă. Concluzia ta este că nu i-a plăcut cartea şi că respectivul se sfiieşte să-ţi spună. Dacă-l tragi de limbă, va face câteva declaraţii de complezenţă. Eşti destul de deştept ca să nu le iei în consideraţie.
Emil Cioran are o altă părere despre acest fenomen. Iată ce spune el, în „Caiete”:

Le dăruim prietenilor noştri cărţile noastre, le scriem dedicaţii afectuoase, credem că ne vor citi, că se vor înduioşa pentru noi sau ne vor admira. Eroare. Nu facem decât să-i indispunem. Pe scurt, exemplare sacrificate.

Trebuie să te aştepţi şi la critici răutăcioase, la adevărate revărsări de venin, şi ele vin, de cele mai multe ori, de la cine nu e aştepţi. De exemplu: Binevoitorul meu, persoană de care v-am mai vorbit, rudă de sânge, a spus despre cartea mea, cu toată bunăvoinţa de care a fost în stare, nici mai mult nici mai puţin decât că este SPĂIMOASĂ (!). După cum aţi putut vedea însă, ea n-a speriat pe nimeni, din nici un punct de vedere. Nu se poate să nu rămâi perplex la o asemenea afirmaţie şi să nu te gândeşi la mobilul care l-a determinat pe autorul ei s-o facă. Mă consolez cu faptul, că nu mi s-a întâmplat numai mie aşa ceva. Iată ce zice Emil Cioran despre asta, în aceleaşi, “Caiete”

Când scrii o carte, o scrii pentru toată lumea, mai puţin pentru prietenii tăi. Pentru ei, e un dar otrăvit de care se bucură cu o grimasă.

Emil Cioran are şi alte cugetări interesante despre scriitori şi cărţile lor. Reproduc câteva din ele, culese din aceiaşi sursă:
  • O carte trebuie să provoace o leziune în sufletul cititorului.
  • A publica înseamnă a risca să fii judecat de oricine; şi nu doarjudecat, ci şi văzut. Scriitorul esteobligatoriu eshibiţionist.
  • A publica o carte comportă aceleaşi mizerii ca o nuntă sau o înmormântare. Scrisori de felicitare sau de condoleanţe.
  • Prin exerciţiu poţi deveni filosof dar nu scriitor.
  • A scrie o carte, a o publica înseamnă să-i fii sclav. Căci orice carte este un lanţ care ne leagă de lume, un lanţ pe care ni l-am făurit singuri. Un “autor” nu va ajunge niciodată la descătuşarea deplină: în tot ce ţine de absolut, va fi doar un veleitar. Un rabin hasidic, care plănuise o carte dar nu era sigur că o va putea scrie doar pentru bucuria Creatorului, a preferat, nesigur fiind, să renunţe la ea.
  • În materie de proză, nu există nici o regulă; ba da, să fii zgârcit cu adverbele.
  • Poetul care meditează la limbaj dovedeşte că e un poet pe care poezia la părăsit.
  • Niciodată nu trebuie să scrii pentr a face o carte, adică nu trebuie să scrii cu idea de a te adresa celorlalţi. Trebuie să scrii pentru tine însuţi, atâta tot.
  • Un scriitor care se respectă mai mult se teme de succes decât îl doreşte.
  • Cel mai mare serviciu ce i se poate face unui scriitor e să fie împiedecat să publice şi mai ales să scrie – un anumit timp......Libertatea de exprimare neîntreruptă e nefastă: ea atentează la rezervele spiritului.
  • Să nu-ţi laşi condeiul să alerge, să te retragi din faţa cuvintelor, să urăşi abundenţa, să te sufoci de atâta concizie – să iei model de la...de la cine? Trebuie să deprolixizăm literatura şi, cu atât mai mult, filozofia.
  • Ceea ce îi cer unui scriitor e să scrie corect. Că o carte e scrisă bine sau prost, asta mi se pare cu totul secundar. “Stilul”, care a fost obsesia mea atâta vreme, nu mă mai preocupă: credeam în el perioada când “juram” pe Valery. Acum mă obsedează substanţa, “conţinutul”.....Trebuie să încerci să te faci înţeles, asta-i tot.

2 comentarii:

raza de soare spunea...

Bună ziua domnule Artemiu...mă bucur să vă găsesc şi aici...

Artemiu Vanca spunea...

Bună ziua Ana,
Mi-ai ăcut o frumoasă surpriză. Te mai aştept pe blogul meu şi, dacă se poate, cu comentarii.

Trimiteți un comentariu