EPISODUL 32. COMOARA DIN DEALUL MAGIARULUI

2.10 Cum te poţi rata ca scriitor.

„Cum te poţi rata ca scriitor – Câteva metode sigure şi 250 de cărţi proaste” este o carte a reputatului critic literar Alex Ştefănescu. Citind o sumedenie de cărţi trimise de autorii lor sau procurate într-un fel sau altul, şi-a permis să recomande tuturor ucenicilor în ale scrisului câteva metode sigure de-a se sinucide literar. Iată-le:

1. Inadecvarea registrului stilistic.

Inadecvarea constă, precizează autorul, în cele mai multe cazuri, în utilizarea unui limbaj solemn-oficial pentru descrierea unor scene de viaţă intimă sau imaginarea unor discuţii între îndrăgostiţi.

2. Enunţarea emfatică a unor adevăruri banale

Autorul dă câteva exemple, printre care şi Amorul este un lucru foarte mare! cugetarea unui personaj al lui Topârceanu, ironizat de autor.

3. Practicarea obscurităţii

Constă în folosirea unor exprimări pretenţioase, alambicate, împănate cu cuvinte bombastice din care nimeni nu înţelege nimic, sau nu înţelege mare lucru, procedeu întâlnit mai ales în poezie.

4. Abuzul de neologisme

Este frecvent întâlnit în unele texte de critică literară, dar nu numai. Este un fel de-a face paradă de erudiţia noastră, un snobism literar.

5. Parada de ştiinţă

Este întâlnit în textele de critică literară.

6. Artistizarea forţată a textului

Reprezintă, declară Alex Ştefănescu, o penibilă fandoseală a autorilor care cred în mod greşit că trebuie să recurgă la un stil afectat ca să facă literatură.

7. Ridicarea în slăvi, în termeni bombastici, a unui scriitor minor

Sunt vizaţi criticii literari.

8. Înfrumuseţarea realităţii

Citez din autor: Nu este vorba, din păcate, de o capacitate de a vedea frumseţea acolo unde alţii nu o văd, ci de o înfrumuseţare exterioară a existenţei anodine, care te face să te gândeşti la obiceiul fardării morţilor.

9. Exhibarea mizeriei, fără o justificare estetică.

Citez din nou: Este greu de stabilit dacă autorii în cauză vor să-i şocheze pe cititori, pentru a se face remarcaţi, sau dacă nu cumva simt nevoia, de fapt, să se defuleze după ce, multă vreme, au suportat cu greu interdicţia de a folosi în public cuvinte licenţioase.

Metoda, care a luat amploare prin constituirea unui fel de curent literar, „mizerabilismul”, ar putea fi numită „inscripţii pe pereţii toaletelor publice”.

10. Căutarea originalităţii cu ori ce preţ

Citez: Este ca şi cum, la un concurs de tir, cineva ar trage în afara ţintei ca să nu-i imite pe concurenţii dinainte.

11. Imitarea unor scriitori consacraţi

Citez: Ar fi productivă numai dacă imitaţia s-ar dovedi superioară originalului. Aceasta nu s-a întâmplat însă până acum, niciodată. În special în cărţile de poezie ale unor amatori răsună straniu, ca la o şedinţă de spiritism, vocile lirice ale unor poeţi de altădată.

12. Înţelegerea poeziei ca performanţă rebusistică.

Mai ales în poezie, de multe ori eşti pius în situaţia să ghiceşti ce vrea să spună poetul . Este însă adevărat, de multe ori el nu vrea să spună nimic.

13. Resuscitarea poeziei propagandistice.

Este vorba de reeditarea poeziei propagandistice de dinainte de 1989.

14. Utilizarea limbii de lemn

Este vorba de limba documentelor oficiale din timpul comunismului sau de una asemănătoare.

15. Excesul de interpretare

Citez: Este practicat de unii critici literari care nu au priză la realitatea textului şi se pasionează, în compensaţie, de ceea ce ei cred că este hermeneutică (ştiinţa de-a interpreta vechile texte religioase n.n.)

16. Scrierea de texte umoristice de către autori fără umor.

Consider că nu este necesară nici o explicaţie.

17. Confundarea literaturii SF cu folosirea frivolă a terminologiei ştiinţifice.

Excesul de termeni ştiinţifici este obositor şi nu poate suplini lipsa de imaginaţie, de viziune.

18. Imitarea modului cum vorbesc copiii

Citez: Adevăraţii autori de literatură pentru copii, de la Andersen la Saint-Exupéry, se exprimă clar şi nuanţat, nu se chinuiesc să adopte un stil caraghios peltic, prin care atâţia veleitari de la noi îşi închipuie că se fac îndrăgiţi de cei mici. Există o budată: literatura pentru copii seamănă cu literatura pentru maturi, doar că este mai bună.

Am terminat de transcris modalităţile prin care ne-am putea rata ca scriitori, evidenţiate de Alex Ştefănescu, în cartea menţionată la început. Subscriu la toate. Am citit această carte după ce am publicat „Comoara din Dealul Magiarului”. Mi-am analizat cartea prin prisma acestor criterii şi n-am roşit de ruşine la terminarea analizei. Dar, mai mult decât concluziile pe care le-am tras eu, mă interesează cele pe care le-au tras cititorii mei. Unele le-am aflat, vi le-am împărtăşit şi vouă, pe altele le aştept.