WEEKEND 12

Sâmbătă 24.07.2010

Runcu s-a mutat la tropice sau tropicele s-au mutat la Runcu! Nu ştiu, dar ceva s-a întâmplat, că prea a fost cald şi prea a fost umed. Dar, cum se zice: Tot răul spre bine! Asta s-ar traduce, în cazul meu, prin faptul că m-am învrednicit, în sfârşit, să-mi repun în funcţie duşul în aer liber, pe care îl demontez în fiecare toamnă. Când treaba a fost terminată, aş fi stat numai sub el.

Vreau să vă mai arăt florile noastre de piatră şi o tufă de zorele răsărită ad-hoc, la colţul casei.

Vreau să vă mai spun, şi cu asta termin, că nişte indivizi fără inimă şi-au abandonat, în curtea vecinului meu, o pisică de toată frumuseţea. Ieri, nu s-a putut nimeni apropia de ea, atât era de şi speriată. Nu-i de mirare că nu mai avea nici un pic de încredere în oameni.!

Părinţi şi copii. Familia Bărbătei

Nea Bărbătei locuia la Runcu nu departe de noi, numai cu soţia sa. Avea un băiat şi o fată, căsătoriţi amândoi şi stabiliţi, băiatul în Voluntari, fata în Bucureşti. Făcea parte, alături de nea Ion, dintre cei câţiva locuitorii satului care n-au fost de acord să-l părăsească atunci când Ceauşescu se hotărâse să-l radă de pe suprafaţa pământului, şi să redea agriculturii terenul pe care se aciuise acesta, ca urmare a defrişării pădurii (de aici şi denumirea de Runcu). Pădurea făcea parte din străvechiul Codru al Vlăsiei, dovadă, câmpia care a rezultat după demolarea lui şi pe care este aşezat satul se numeşte Câmpia Vlăsiei.

Să revenim la Nea Bărbătei. A lucrat, după amenajarea aeroportului Otopeni, ca paznic la radio-farurile acestuia. Trebuie să precizez că Runcu este aşezat la 20 de kilometri , în linie dreaptă, la est de aeroport şi că radio-farurile sunt la trei kilometri de Runcu, pe aceiaşi direcţie.

Când am venit noi la Runcu, nea Bărbătei era pensionar. Am apelat la el toţi noii veniţi în sat, agricultori şi viticultori amatori, să ne înveţe să tăiem via. Era un specialist recunoscut în asta şi avea cea mai frumoasă vie din sat. Avea şi un cazan de ţuică şi într-unul din ani, mi-a fiert şi mie prunele.

Era propietarul unei biciclete şi, când drumurile erau uscate, mergea cu ea la Dascălu pentru cumpărăturile de strictă necesitate. În rest, făcea acest drum pe jos, nu avea un cal şi-o căruţă ca şi nea Ion, cu care era certat, încă din vremea colectivului.Cu aceiaşi bicicletă nea Bărbătei mergea la serviciu, înainte de-a se pensiona, când era vremea bună. În rest, fie iarnă, fie vară, fie noapte , fie zi, mergea pe jos, pe câmp sau prin pădure.

Trebuie să vă spun că, până în urmă cu doi ani, legătura dintre Runcu şi restul lumii se făcea pe drumuri nepietruite şi neasfaltate. Când ploua era imposibil să intrăm cu maşina la Runcu. Lăsam maşina la şosea, la trei kilometri de sat, şi parcurgeam distanţa dintre şosea şi sat pe jos. De asemenea, când ne prindea ploaia la Runcu, lăsam maşina acolo, mergeam până la şosea pe jos şi de acolo luam un mijloc de transport în comun până în Bucureşti. Printre altele, acesta a fost secretul preţului mic cu care am cumpărat pământul de acolo.

Acum trei ani, nea Bărbătei a murit. Soţia lui, rămasă singură. De câte ori o întâlneam îl plângea pe nea Bărbătei şi se văieta că îi e greu singură. Băiatul s-a oferit să aibă grijă e ea, în schimbul casei şi a grădinii. Când a venit iarna, s-a mutat la el. Imediat, acesta a vândut grădina şi jumătate din curte, rămânând doar cu casa, nelocuită. Bătrâna nu s-a înţeles cu nora. A plecat de la băiat şi s-a dus la fiică. Ca urmare, fratele ei i-a cedat casa părintească şi jumătatea aceea de curte. Nu i-a fost bine nici acolo! Probabil deranja, căci, trebuie să recunoaştem, bărânii au tabieturile şi mofturile lor, pe care  nu oricine este dispus să le accepte, cahiar şi atunci când este vorba de copiii noştri. Cunosc cazul unui copil, aparent bun şi ataşat de părinţi, care atunci când aceştia şi-au manifestat dorinţa ca la bătrâneţe să se retragă mai aproape de el, le-a răsuns: Dar ce, sunt prostul vostru? Mai aveţi şi alţi copii.

Anul trecut, am aflat că soţia lui nea Bărbătei s-a sânzurat.