marți, 6 iulie 2010

EPISODUL 25. COMOARA DIN DEALUL MAGIARULUI

2.7 Tipărirea şi lansarea cărţii
Nu mi-am făcut nici o iluzie că vreo editura s-ar angaja să-mi tipărească şi să-mi lanseze cartea, motiv pentru care nici n-am încercat să propun manuscrisul vreuneia. Aveam exemplul atâtor scriitori deveniţi ulterior celebri, a căror primă carte a fost foarte greu acceptată de o editură. Este şi cazul scriitoarei J.K.Rowling, a cărei prima carte din seria „Hary Potter” a fost refuzată de opt edituri. M-am hotărât s-o tipăresc pe cont propriu, în numărul minim de exemplare pe care îl acceptă o editură (200) şi să-mi organizez singur lansările.
Mi-a fost recomandată editura „Contrast” din Bucureşti, poate mai puţin cunoscută, dar modestă şi promptă. Cartea a fost gata în ianuarie 2009. Bineînţeles, primele exemplare le-am dăruit membrilor familiei, rudelor şi prietenilor. Am trimis un exemplar şi la „ Caiete Silvane”,revista de cultură a judeţului Sălaj, care a semnalat apariţia cărţii mele în numărul din februarie 2009. Bibliotecii judeţene Sălaj, i-am trimis, la cerere, cinci exemplare.
Prima lansare a cărţii a avut loc în februarie 2009, în Bucureşti, în cercul de colegi, membrii ai asociaţiei „Mecanicii ‘61”, ocazie cu care am vândut primele 20 de exemplare. În astfel de ocazii, despre cărţi şi autorii lor se spun numai lucruri bune. Acesta a fost şi cazul meu şi al cărţii mele.
În luna mai am făcut o deplasare la Bănişor, unde am dus zece exemplare din carte pe care le-am dăruit bibliotecii comunale, şcolii şi personalităţilor din sat: preot, director şcoală, primar, preşedinte Asociaţie „Fiii Satului Bănişor”.
În numărul din iunie al „Caiete Silvane” a apărut, sub semnătura doamnei Imelda Chinţa, o recenzie a cărţii. Voi reveni asupra acestei recenzii, în capitolul următor.
În luna august, cu prilejul „Zilei Bănişorului”, mi-am lansat cartea în satul natal. Sala căminului cultural, în care a avut loc lansarea, a fost aproape plină. Cartea mi-a fost prezentată de d-na Florica Pop, directoarea „Bibliotecii Judeţene Sălaj” şi de doamna Imelda Chinţa, colaborator permanent al revistei "Caiete Silvane". Bineînţeles, s-au spus, şi de data aceasta , numai lucruri frumoase despre carte şi autor. Reproduc câte un pasaj din cele două prezentări:
Doamna Florica Pop: Vreau să mă adresez copiilor prezenţi în sală: Citiţi această carte! O să găsiţi în ea sufletul satului Bănişor, istoria şi geografia acestui sat şi , mai ales, lucruri foarte interesante despre comoara din Dealul Magiarului.
Doamna Imelda Chinţa: Comoara am identificat-o ca fiind, până la urmă, o comoară spirituală pe carene-o ne-o oferă autorul, cartea, cu toate frumuseţile copilăriei pe care dânsul le-a trăit aici. Este o carte de ficţiune şi biografică în care autobiografia se aşează frumos pe ficţiune. Este o carte în care descrierea, dialogul şi acţiunea, alcătuiesc un creuzet literar pe care îl descoperim odată ce parcurgem textul. Este o poveste frumoasă despre dumneavoastră, despre copilărie, despre curiozităţile juvenile, pe care merită să o lecturaţi pentru că sunt ale dumneavoastră.
Probabil că un text literar în proză, o ficţiune, a cărei acţiune se petrece în judeţul nostru nu s-a mai scris. Cel puţin eu n-am cunoştinţă de aşa ceva.
Vă îndemn să lecturaţi, chiar dacă grijile zilnice nu vă permit, acest volum, căci chiar merită.
S-au vândut circa 25 de exemplare. Exemplarele nevândute le-am donat bibliotecii judeţene pentru a fi distribuită la bibliotecile comunale din Sălaj.
În ziarul „Magazin Sălăjean”, care apare la Zalău, a apărut, după trei zile, un articol al domnului Daniel Săuca, redactorul şef al revistei „Caiete Silvane”, participant şi domnia sa la lansare, în care relatează evenimentul de mai sus.
Fie că am donat cartea , fie că am vândut-o, prima ediţie a ei (îmi face plăcerea să cred că vor fi şi altele), s-a epuizat. Ţinând cont unde am trimis-o şi cui s-a vândut, cartea se află acum în opt ţări de pe cinci continente şi aproximativ în 50 localităţi din România. Majoritatea exemplarelor se află în judeţul Sălaj, aşa cum mi-am dorit, deoarece acţiunea cărţii se petrece acolo şi cartea am dedicat-o copiilor din Bănişor.
Imagini de la lansarea cărţii în Bănişor






.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu