WEEKEND 11

Sîmbătă-duminică, 10-11 iulie, 2010.

Ploile nu vor să se mai oprească. În ţară comit crime, iar la Runcu , pe lângă faptul că au făcut să crească iarba şi buruienele, au provocat o invazie de ţânţari. Ieri, pe când coseam iarba din livadă, am fost literalmente ciuruit de ţânţarii pe care-i trezeam din somn cu unealta mea arhaică. Cosind, am aflat trei caise coapte sub unul din caişii noştri despre care credeam că n-au făcut nici un fruct. I-am nedreptăţit.

Anul acesta este al perelor. Cei patru peri (un păr şi trei perişori) gem sub povara fructelor şi a trebuit să le ofer mai multe proptele pentru a rezista în picioare terorii recoltei. Magnoliile, castraveţii, dovleceii şi fasolea îşi văd de treabă: primele se coc şi cad din pom, iar celelalte se înmulţesc în neştire. Am plecat acasă cu portbagajul maşinii plin de fructe şi legume. Azi le preparăm. Eu m-am specializat în punerea fasolei în borcane.

Azi, la ora prânzului, mi-am făcut plimbarea zilnică în Parcul Naţional. Noutatea: pe lac au apărut hidrobiciclete. Lucrările la Stadionul Naţional, la care mă uit de la distanţă, se pare că progresează.

Păr

Parcul Naţional

Părinţi şi copii. Ilie

Nu numai copiii îşi părăsesc părinţii. Se întâmplă şi invers, şi acest fenomen este mai frecvent decât primul. Ilie este un consătean al nostru de la Runcu, acum în vârstă de aproximativ 35 de ani , care, pe când era copil, a fost părăsit de mama lui. Tatăl său s-a recăsătorit, iar el a fost dat în grija bunicii. Cu alte cuvinte, l-a părăsit şi tatăl. Când am venit noi la Runcu, el abia terminase armata, iar bunica lui, ţaţa Ioana, o bătrână înaltă şi slabă, avea grijă de el. S-ar fi cuvenit ca lucrurile să se petreacă invers, adică, Ilie să aibă grijă de bătrână. El însă, un băiat bine făcut, frumuşel şi deştept, era, şi este, cam leneş. Toată noaptea se uita la televizor iar jumătate din zi dormea. În cealaltă jumătate, îi plăcea să stea de vorbă. De foarte multe ori, s-a invitat şi la noi, şi pe când noi ne vedeam de treabă, el monologa non-stop, căci acesta este modul de-a discuta al lui Ilie. Care credeţi că este tema lui predilectă de „discuţie”? N-o să ghiciţi. Vă spun eu: fotbalul. Este un rapidist înfocat; se bucură de succesele acestei echipe capricioase şi suferă de câte ori ia bătaie. Îi plăce să comenteze şi evenimentele politice din ţară, şi se pricepe s-o facă. Universitatea lui, ale cărei cursuri le urma cu asiduite, era televizorul.

Cei doi locuiau, doar amândoi, într-o casă aproape de a noastră. Aveau o grădină mare şi ceva pământ în hotarul satului. Aproape toate treburile în gospodărie le făcea ţaţa Ioana. Aveau şi o vacă, din vânzarea laptelui căreia făceau rost de niscaiva bani. Din când în când, Ilie mai ducea vaca la păscut pe islazul satului sau în pădure. Când n-o făcea el, o făcea ţaţa Ioana. Noi devenisem un client permanent al lor, la capitolul lapte. Cu toate că ţaţa Ioana nu excela la capitolul igienă, le cumpăram laptele dintr-un amestec de compătimire şi simpatie, după care îl fierbeam până dădea în clocot, ca să-l sterilizăm.

Într-o noapte, ţiganii, din unul din satele vecine, le-au furat vaca. Poliţia n-a putut să descopere făptaşii(păgubaşii ziceau că, de fapt, poliţia n-a vrut s-o facă). Le mai rămaseră găinile, care, noaptea, dormeau în nişte pomi din curtea lor. Cei doi au dus-o greu fără principala lor sursă de venit . Nu mai aveau totdeauna bani de pâine, nu mai aveau totdeauna cu ce cumpăra un pachet de zahăr sau o sticlă de ulei, dar nici una de vin sau de bere, după care cei doi începuseră să se dea în vânt.

După trei s-au patru ani de la venirea noastră, ţaţa Ioana a murit. Într-o dimineaţă de iarnă, Ilie a descoperit-o căzută, îngheţată şi fără suflare, în curte. În seara precedentă, pe o vreme câinoasă, plecase la Dascălu, aflat la trei kilometri de Runcu, după pâine. Ceva a răpus-o, înainte de-a reuşi să intre în casă.

Mă aşteptam ca Ilie să se însoare. Îl chiar sfătuisem să-o facă. Nu s-a însurat. Se pare că nu-l interesează femeile. De ce? Nu ştiu. Rămas singur, se jigărea pe zi ce trecea. Ca să aibă din ce trăi a început să vândă din pământ. De lucrat undeva, nu-i dădea prin minte s-o facă, sau, dacă îi dădea, nu avea suficientă voinţă s-o facă .

După un an, i-a murit şi tatăl, care locuia într-un sat vecin. Ilie a rămas absolut singur. Pe mama lui, aceea care l-a lăsat de copil şi care trăieşte acum în Bucureşti, n-a interesat-o şi nici n-o interesează ce s-a întâmplat  şi ce se întâmplă cu copilul ei!

Azi, Ilie este o umbră a ceea ce a fost, trăieşte singur şi este tot mai mult aplecat spre alcool. Sporadic, şi-a luat câte o slujbă de paznic la câte o societate comercială de pe lângă Bucureşti, majoritatea timpului însă, nu lucrează. Şi-a vândut tot, până şi grădina. Nu-mi dau seama din ce trăieşte! Alta ar fi fost viaţa lui dacă nu-l părăsea mama sa.

*

P.S. Nu ştim  de unde, în faţa casei noastre de la Runcu, s-a aciuit ( se citeşte „a fost abandonat”) un câine lup, bătrân. Este frumos, dar lipsit de personalitate şi demnitate: dacă strigi la el, îşi încovoie şira spinării, îşi pleoşteşte urechile, şi îşi vâră coada între picioare. Cerşeşte, tot timpul, mâncare. S-a debarasat cineva de el, aşa cum unii copii se debarasează de părinţii lor, numai că, aceştia din urmă îşi păstrează demnitatea şi nu cerşesc mila nimănui. Suferă şi mor cu durerea în suflet.