URŞII (III)

URŞII
(continuare)

Pentru că vremea n-a fost frumoasă
Au trebuit să stea câteva zile în casă.
Dar a venit, până la urmă şi ziua
Când şi-au părăsit din nou vizuina,
Au mers până la marginea pădurii
Şi de acolo, de la începutul arăturii,
Ursoaica le-a arătat venind pe cărare
Un animal ciudat, în două picioare,
Fără blană, fără pene, fără gheare.
Le-a cerut să se ascundă după un pom
Şi le-a explicat că animalul acela-i OM.
Le-a mai cerut să îl miroasă bine,
Să-l studieze atenţi în timp ce vine
Şi de acum încolo când îl vor simţi,
Îl vor vedea, auzi sau mirosi,
Să se întoarcă din drum, să-l ocolească,
În nici un caz să nu-l întâlnească.
- De ce? A întrebat ursuleţul cel mic,
Mie nu mi se pare a fi prea voinic.
Si apoi ne-ai spus, de multe ori,
Că nimeni nu-i mai puternic ca noi
- Este aşa precum v-am spus.
Nici un animal nu-l întrece pe urs,
În nici un fel de luptă dreaptă.
Cu omul însă, situaţia-i schimbată:
Omul, dintre toate animalele din lume,
Este cel mai inteligent, se spune.
Cu mintea lui ascuţită a creat
Tot felul de instrumente de vânat.
Uitaţi-vă bine la ce ţine el pe umăr.
Instrumentul acela este o puşcă
Care scuipă foc departe şi muşcă.
După ce o îndreaptă spre un animal,
Se aude îndată un pocnet infernal
Şi animalul cade, ca şi secerat.
Bieţii ursuleţi tare s-au mai speriat!
Unii aproape n-au mai respirat!
- Dar dacă noi nu-i facem nimic,
Insistă, ca totdeauna, ursuleţul cel mic,
El ce-ar avea de împărţit cu noi?
- Omul omoară tot felul de animale,
Pe unele le omoară ca să le mănânce.
Dac-o face împins de foame
El are o scuză, s-ar putea zice.
Vă amintiţi că şi eu am vânat
Acel pui de mistreţ vărgat,
Din carnea căruia ne-am înfruptat.
Şi nici el, bietul pui de mistreţ,
Frumos ca şi voi, jucăuş, isteţ,
Nu ne-a făcut nouă, niciodată, nimic,
Nu ne este nici barem inamic!
Din păcate, aşa-i lumea făcută,
Animalele între ele se mănâncă,
Ca să poată trăi mai departe
Şi asta-i scuză pentru fiecare în parte.
Omul mai omoară unele animale
Să-şi facă din blana lor haine.
Şi în cazul acesta el are o scuză,
Chiar dacă faptul nu vă amuză,
Pentru că el nu are nici blană,
Nici pene, nici solzi, nici o podoabă
Şi fără haine el rămâne în pielea goală.
Toate acestea au fost valabile odată.
Astăzi, situaţia-i profund schimbată.
Omul are suficiente surse de hrană,
Iar pentru îmbrăcămintea de iarnă,
Nu mai are nevoie de blană.
El vânează azi din pură plăcere,
Nimic nu-l obligă, nimic nu i-o cere.
Din blănile noastre îşi face trofee
Şi participă la concursuri cu ele.
De aceea dacă el azi ne suprimă,
N-are nici o scuză, e de vină!
Ceea ce face el este o crimă!
A fost, pentru ursuleţi lecţia cea mai dură
De când s-au apucat de învăţătură!
Au stat pe gânduri ziua întreagă,
Afişând fiecare câte o figură bleagă,
Iar seara, n-au putut să adoarmă.
               (va urma)