URŞII (VII)

URŞII
(continuare)

A mai trecut un an, în care
Cei trei au învăţat multe, fiecare.
Acum, frunzele pădurii au ruginit,
Muntele are un fantastic colorit,
Soarele evoluează pe traiectorii tot mai joase,
Zilele-s mai scurte, nopţile mai răcoroase.
Prietenii noştri s-au făcut între timp mari,
Nu mai ştiu cum să le zic acestor ştrengari!
Dacă le zic ursuleţi, îi jignesc;
Să le zic urşi, încă nu îndrăznesc!
De aceea am să le zic…. ursulani
Prin asimilare cu cuvântul cârlani,
Denumire dată cailor până la trei ani.
Aşa dar, cei trei ursulani,
Au devenit mari, iar deosebirile dintre ei,
S-au estompat în aşa măsură, dragii mei,
Încât îmi vine tot mai greu să-i deosebesc,
Dar, cu oarecari eforturi, reuşesc .
Sunt la fel de înalţi toţi trei,
Coadă n-are nici unul din ei,
Toţi merg la fel de legănat,
Toţi au acum culoarea brun-roşcat
Şi nu mai e nici unul gulerat.
O să-i denumesc, ca şi până acum,
Nu-i cazul alte nume să le pun!
Ei au început să-şi dea, cu intermitenţă,
Aere de urşi maturi şi de independenţă:
Uneori prea mult se îndepărtează,
Alte ori o dispoziţie comentează.
Ba, îndrăznesc chiar să o contrazică
Pe mama lor, care a devenit o „învechită”.
Este adevărat că până la urmă îşi cer scuze,
Dar asta nu întotdeauna ajunge!
A devenit din ce în ce mai evident
Că despărţirea , un fapt , se ştie, iminent,
Este din ce în ce mai aproape.
De faptul acest este conştient fiecare în parte,
Iar mama lor mai mult decât ei,
Pentru că ea are, în plus, încă un temei
Să se gândească la acest eveniment:
Instinctul ei şi-n cazul de faţă prezent,
Îi spune din ce în ce mai insistent
Că-i cazul să fie puţin mai grăbită,
Căci o altă maternitate trebuie pregătită.
Ornicul biologic se-nvârte , n-aşteaptă,
Specia trebuie, neapărat, perpetuată.
Faptul că ursul în vârstă şi bine făcut
Să le dea tot mai dese târcoale a început,
Este încă un element care o atenţionează,
Este încă un factor care o presează.
          (va urma)