URŞII (V)

URŞII
(continuare)

A venit vara cu căldură mare.
Ursoaica şi ursuleţii suferă tare!
Să-şi dezbrace blana nu pot,
De aceea, scot limba afară de-un cot
Sau stau cât mai mult la umbră,
Atâta timp cât foamea nu-i alungă.
Azi, ursoaica a găsit o modalitate
Să îmbine cele două aspecte delicate
Şi ca să-şi facă puii să uite de necaz
Au luat cu toţii drumul spre iaz.
Ştia că nu vor fi de nimeni deranjaţi,
Lucrătorii la pădure fiind plecaţi.
Imediat ce au ajuns la baltă,
Ursoaica a intrat tacticos în apă.

Apoi, înotând o „câinească” curată,
A fost îndelung de ursuleţi aplaudată.
Ei se codeau să-i urmeze exemplul,
Invitându-se în apă unul pe altul.
Primul care şi-a luat inima-n dinţi
A fost, aşa cum cred că bănuiţi,
Roşcatul, cel mai neastâmpărat.
Surprins, acesta a constatat,
Că poate să înoate la fel de bine
Ca şi mama lui! Era încântat de sine!
După el au intrat în apă şi ceilalţi doi.
Începe acuma, dragi copii,
Un spectacol anume pentru voi:
Am spus adineauri, cuvântul „baltă”
Ca să rimeze, chinuit, cu „apă”,
Dar, urşii noştri fac baie, de fapt,
Într-un iaz adevărat, special amenajat
Pentru primirea buştenilor de pe munte,
Ce vin la vale alunecând extrem de iute
Pe un jgheab, care se numeşte „scoc”.
Ei intră repede în apă şi rămân pe loc.
Când iazul se umple de tot,
Se deschide un zăgaz, agale,
Şi buştenii pleacă, purtaţi de apă, la vale,
Spre un gater sau o destinaţie oarecare.
În timp ce eu vă ţineam de vorbă,
Toţi ursuleţii au dat la înot o probă,
Pe care au trecut-o în mod strălucit.
La urşi înotul este ceva moştenit!
Acum ei se scaldă, toţi trei, în voie
Şi fac, ca şi voi copii, mare hărmălaie.
Se stropesc cu apă, dând din picioare,
Pufăie, mormăie şi scheaună de plăcere.
Se urcă pe un buştean pe coajă ud,
Alunecă, cad în apă şi se duc la fund.
Scot repede afară capul din apă
Şi-l scutură scurt şi iarăşi încearcă.
Reuşesc să-l încalece în cele din urmă,
Dau voioşi din labe şi fac multă spumă
Şi fără să-şi dea seama că vâslesc,
Încet, apoi tot mai repede, plutesc.
Când realizează ce li se întâmplă,
Se opresc din joacă, se-nspăimântă,
Se clatină, se dezechilibrează pe loc,
Cad în apă şi apa face ….”pleosc”.
N-a trecut mult timp şi cu puţin noroc,
Au dat din întâmplare peste scoc.
S-au urcat pe scocul înclinat
Şi, aşa cum era de aşteptat,
Uzi leoarcă cum erau, au alunecat
Şi ca un glonţ în apă au reintrat.
Iar apa, cum credeţi că a făcut, copii?
N-am încotro şi trebuie să recunosc:
Apa a făcut, ca şi mai înainte, ”pleosc”.
Asta le-a plăcut mai mult din toate.
S-au dat pe „tobogan” pe săturate.
În timp ce ei se jucau, mama lor
A ieşit, pe ne observate, din apă
Şi-n locul unde se termină lacul
A început, meticulos,…vânatul
Şi din când în când scoate din apă,
C-o labă din faţă făcută lopată,
Câte un peşte strălucitor şi colorat
Pe care îl aruncă repede peste cap.
Ursuleţii au observat că ea a plecat
Abia când s-au săturat de scăldat
Şi când maţele lor, aproape goale,
Le chiorăiau groaznic de foame,
Au început s-o caute pe mama lor.
Au văzut-o trebăluind de zor
Şi scoţând ceva din apă cu spor.
Încetând imediat să se mai joace,
S-au dus la ea să vadă ce face.
Şi tare mult s-au mai minunat
Când au văzut tot malul presărat
Cu peşti frumoşi, cu picăţele roşii!
S-au bucurat mult, pofticioşii
Şi s-au grăbit să-şi „ajute” mama.
Până să-şi dea ursoaica seama,
"Ajutoarele" ei au cules de pe jos
O mare parte din păstrăvul frumos
Şi au început să-l înfulece vârtos.
După ce l-au devorat, aproape pe tot,
S-au lins îndelung şi tacticos pe bot,
Dovadă că le-a plăcut şi că s-au săturat.
Atunci s-a apucat şi ursoaica de mâncat,
Ca orice mamă, …ce a mai rămas.
Cei mici au adormit, între timp, la soare
Şi sforăie pe trei voci, cu botul pe labe.
              (va urma)